...ganditi-va ca este doar temporar!

Aminteste-ti ca este o meserie temporara (1 an, 2 sau 3), pana cel mic invata sa mearga si devine, cat de cat independent. In fond si la urma urmei este ca o alta meserie pe care se impune sa o duci la indeplinire impecabil. Decat sa regreti clipele posibile cu alte activitati, bucura-te de prezentul etern alaturi de cel mic si de progresele lui zilnice!

Gandeste-te ca tu, mamica lui, esti cea mai in masura persoana sa aiba grija de el cel mai bine! Doar tu ii oferi tot ce are el nevoie si cand are el nevoie, plus o dragoste inegalabila cu a nimanui altcuiva.

Priveste-l efectiv, contempleaza-l mai bine, zilnic, in momentele lui cele mai frumoase si umple-ti sufletul de bucuria unei minuni care se petrece zi de zi sub ochii tai!

Eu una, pana asta seara, aveam cea mai mare satisfactie in momentele de alaptare. Era activitatea mea preferata pentru ca ma simteam cel mai aproape de el, creatura mea. Dar acum cateva ore am asistat la un moment foarte frumos: cel mic a stat in jur de o ora sa scoata obiectele lui de ingrijire zilnica din cosulet si sa le intoarca pe toate partile, sa le invarta, sa le schimbe locul si sa le suceasca. A uitat de durerea de gingii, balosea incontinuu, dar curiozitatea a biruit. A uitat cred si de mine, el avea treaba, era concentrat!

Am facut si poza, dar din motive obiective o voi posta abia saptamana viitoare...

Later edit, 03.10.12 iata si pozica:

Pentru mamicile care cred ca nu mai rezista...

Draga mamica,

Stiu ca este greu.

Este greu sa stai toata ziua avand grija doar de nevoile celui mic; iar de ale tale sa nu se intereseze nimeni.

Este greu sa te trezesti de mai multe ori pe noapte sa alaptezi sau sa prepari biberonul si sa nu ai o noapte intreaga nici dupa doi ani de la nastere.

Este greu sa te trezesti chiauna dimineta pentru ca celui mic nu-i mai este somn si sa incepi sa alergi prin casa sa-i pregatesti micul dejun, sa te joci cu el, sa incerci sa-l pacalesti ca sa ajungi si tu la baie sa te speli.

Este greu sa incerci sa-i dai sa manance tot felul de bunatati iar el sa faca mofturi sa nu vrea sa manance nimic.

Este greu sa-ti vezi de treburile casnice alergand intre ele si copil ca la un exercitiu de la ora de sport intre doua puncte contra cronometru. Este si mai greu sa constati ca aceste treburi nu se termina niciodata si tot ocupandu-te de ele sa simti cum iti mor neuronii, cum esti redusa la zero pentru ca de fapt mitul lui Sisif a fost inspirat din viata unei mame.

Este foarte greu sa vezi cum trece viata pe langa tine si tu, in loc sa evoluezi spiritual, te afunzi mai tare in nisipurile miscatoare ale rutinei ca pana la urma sa te simti ca un animal in cusca sau la jug care trage si iar trage greul si altceva nu mai apuca sa faca pentru ca nu mai are timp.

Este greu pentru ca pierzi orice contact cu prietenii sau colegii. Fiecare are rutina lui si pur si simplu rutina noastra nu se intalneste niciodata cu a lor. Abia se intalnesc mamicile intre ele, care au aceeasi rutina...

Este greu sa nu ai niciun ajutor toata ziulica, nu doar din cauza lipsei odihnei, dar pur si simplu din lipsa unei companii cu care sa mai schimbi o vorba, caci altfel ti se pare ca uiti sa mai comunici.

Este greu caci mereu te confrunti cu situatii noi in ceea ce-l priveste pe cel mic si te toceste stresul cand el plange si nu intelegi de ce.

Este greu mai ales cand depinde de tine si nu poti sta o zi sau doua departe unul de celalalt pentru ca-l alaptezi; nu poti sa te mai ametesti sau chiar imbeti ca pe vremuri cand n-aveai nicio grija, nici macar grija zilei de maine. Cu alte cuvinte viata ta nu va mai fi la fel never ever (desi tot nu poti intelege asta, tot mai speri undeva ascuns bine de tot ca vei reveni la viata asa zis normala de dinainte)...

Este greu sa-ti stapanaesti supararea sau in final nervii cand esti ata de obosita ca ti se inchid ochii dea-mpicioarelea si cel mic are nevoie de tine sa pape sau sa manance, sau sa iasa la plimbare, cand il dor gingiile si se vaita de durere, etc.

Este greu si cand vrei doar sa deschizi laptopul sa mai navighezi pe internet si chiar daca l-ai tine in brate, cel mic se plictiseste...si cate si mai cate!

Este foarte greu sa fii mama.

Iti recomand si opinia unui tatic ce recunoaste meritele unei meserii de mama full time: ta-su, blog de tata.

Mamici, cum stam cu timpul nostru?

Dragi mamici,

Si ma adresez mamicilor singurele de dimineata pana seara-intuneric, cum va descurcati?

Cum va impartiti timpul in asa fel incat sa va dedicati si activitatilor voastre preferate (dar care nu-l includ si pe puiul vostru), sa aveti grija de cel mic si sa mai faceti o groaza de alte treburi prin casa, toate astea singure-singurele?

Cum va impacati nevoile voastre, sufletelul vostru cu nevoile celui mic? Stiu ca el primeaza, dar vine o vreme cand simti pur si simplu ca-ti tanjeste sufletul sa mai respiri usurata, sa citesti, sa stai sa pierzi timpul pe net, sa te uiti la un serial (desi nu mai indraznesc sa-mi doresc asa ceva mai nou...)...?

Nu cereti ajutorul celor din jur? Cum procedati?

Astept raspunsurile voastre cu idei noi!

Va rog! :D

Voteaza sansa viitoarelor mame si a pruncilor lor!

Intamplator am aflat de site-ul Reiffeisen Comunitati care organizeaza concurs de proiecte de responsabilitate sociala. Mi se pare o idee geniala ca o unitate atat de mare sa ajute ONG-uri in menirea lor. Pentru detalii, iata regulamentul de pe 2012 (este deja a doua editie):


Programul de Granturi „Raiffeisen Comunitati”, aflat la cea de-a doua editie, este primul de acest gen de pe piata bancara romaneasca.

Programul reprezinta un concurs online de proiecte de responsabilitate sociala, de dimensiuni mici sau mijlocii, derulate de organizatii neguvernamentale, scoli sau spitale in localitatile in care Raiffeisen Bank SA isi desfasoara activitatea. Scopul principal al programului este de a incuraja organizatiile si institutiile din Romania sa dezvolte si sa implementeze programe de responsabilitate sociala in beneficiul comunitatii, care sa duca la imbunatatirea nivelului de trai din Romania.

Prezentul regulament prezinta informatii despre modul de implementare a activitatilor ce vor fi intreprinse in cadrul Programului de Granturi „Raiffeisen Comunitati” (denumit „Programul” sau „Programul de Granturi”), pe toata perioada desfasurarii lui. De asemenea, regulamentul cuprinde o serie de reguli ce trebuie respectate pentru participarea in cadrul acestui program.


Va rog maxim sa votati Ghid pentru alaptare "ALĂPTAREA, miracolul naturii pentru mamă şi pruncul său" prin urmatorii pasi:


1. Intri pe site-ul www .raiffeisencomunitati .ro si iti faci cont.
2. Te loghezi si dai click pe "Program de granturi" apoi pe:
3. "Click aici pentru a vota proiectul preferat"
4. Pe harta deschisa, dai click pe Bucuresti
5. Votezi : Ghid pentru alaptare "ALĂPTAREA, miracolul naturii pentru mamă şi pruncul său"


V-as fi foarte recunoscatoare! Sa fie clar: nu am nicio legatura, nu auzisem pana mai devreme ca exista un asemenea proiect, dar deja sunt o sustinatoare ferma, caci m-as bucura sa creasca rata mamelor care alapteaza! M-ar bucura sa fie doar cadre medicale avizate in maternitati, vezi experienta mea din postarile anterioare! M-as bucura sa fie chiar si CD-uri in maternitati cu informatii pretioase despre o alaptare corecta, si persoane de contact in cazurile de nereusita! M-ar bucura enorm!!!

Hai sa ne jucam impreuna! La Clubul Mamicilor!

Dragi mamici si pitici!

Azi mi-a venit o super-idee(si e luni! sper sa am in fiecare zi cate o idee daca nu buna, macar frumoasa)! Cred totusi ca m-am inspirat din intalnirea de sambata, 08 septembrie, chiar in ziua in care Theu meu a facut sapte luni :). Pentru mai multe detalii vezi aici ce-ai pierdut: http://poarta-ma.blogspot.ro/2012/09/prima-intalnire-rasfat-pentru-mame.html

Am vrea sa va avem musafiri (doar prietenele prietenelor)!
Incepand de luna viitoare (octombrie 2012), in oricare zi de luni pana vineri, de dimineata sau dupa amiaza, cand veti vrea voi. Nu conteaza ca nu ne cunoastem, ideea e sa ne jucam impreuna (lui fi-miu ii plac copii mult!), si noi mamicile sa socializam, sa mai schimbam vorbe, practici, si poate nu numai. Ca un fel de club al mamicilor, ce ziceti?

Noi stam in zona D-na Ghica, asa ca mamicile care stau in Obor, Tei, Colentina, si nu numai, se pot deplasa foarte usor cu tramvaiul. Nu conteaza zona de unde vii, important e sa ne mai treca timpul in mod placut. Nu ca n-am avea treaba, asta se gaseste la tot pasul, dar mai importanti suntem noi, oamenii si mai ales ei, piticii!

Astept parerile voastre pana luna viitoare!!!

Orice mamica interesata, imi lasa un mesaj si stabilim detaliile. Va asteptam cu drag!

Amintiri din pruncia copilului meu - sfanta taina a botezului

Nu stiu alti parinti cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la botezul baiatului meu, ma trec si acum fiorii...

A fost o experienta cumplita. Pe cat de magica a fost ziua nuntii, pe atat de oribil a fost momentul botezului (cum nici nu m/as fi gandit)!

S-au succedat lucrurile in asa fel incat mama mea sau orice persoana religioasa ar spune: asa a vrut Dumnezeu. Dar eu o consider mai mult lipsa de implicare din partea mea, daca nu chiar neglijenta. Caci daca as fi intrebat preotul cum procedeaza in privinta scaldatului in cristelnita, cu siguranta as fi ales alta biserica.

Toate bune si frumoase pana ajungem la biserica (aceeasi la care am fost si pentru cununia noastra de nunta caci acolo unul dintre preoti este o ruda mai indepartata). Desi am tot zis ca vorbesc cu acest preot inainte, nu stiu cum s-a facut ca ori am uitat, ori s-a gasit altceva de facut. Acolo ajunsi, zic nu e mare lucru, ii rog atunci pe loc sa nu-mi scufunde copilul cu capul in cristelnita. Pe de o parte, recunosc, ma bazam pe faptul ca suntem rude. Pe de alta parte, avand in vedere ca cererea venea din partea mamei-autoritatea suprema in ceea ce-l priveste pe cel mic si mai ales ca stiam de la alti parinti ca lor nu le-a scufundat copilul cu cap cu tot, tot eram linistita.

Bad news for me: cand intram in biserica si-mi zic doleanta, preotul nostru zambeste si-mi zice sa am incredere. Mi-am dat seama imediat dar n-am schitat nimic, sufletul unei mame tot mai spera. In primele secunde cand l-au bagat in apa pana la mijloc am zis ca e bine, gata, scapa. Dar apoi cand am vazut ca-i acopera urechile si nasul si gura (sper), mi s-a facut frica. Disperarea a fost mare cand l-au tinut pe saracul copil cu capul tot in apa tot timpul cat l-au scufundat de trei ori...


Pe langa faptul ca mi se pare un gest batjocoritor pentru persoana celui mic, chiar daca e mic, tot are si el o demnitate acolo, care a fost calcata in picioare...de asta mi se pare ca ar trebui cumva sa ne putem alege noi religia mai tarziu (cu riscul de a ramane ai nimanui pana la varsta aia, nebotezati, neimpartasiti, etc. dar macar sa fim liberi sa alegem in cunostinta de cauza). Pe langa faptul ca mi se pare lezata demnitatea pruncului, nu mai zic de pericolele la care este expus tinut fiind cu forta atata timp cu capul in apa, luat pe nepregatite si speriat. Nici nu vreau sa stiu cate cazuri de copii morti au fost...

Dupa ce ies toata in lacrimi afara din biserica si ma calmez cat de cat, cand intru, nu mai tin minte pe cine l-a mancat limba (m-as fi mirat sa tin minte la cat de suparata eram) sa-i zica preotului ca mama copilului e suparata. Intr-un fel multumesc acelei persoane, caci asa am avut ocazia sa-mi vars macar putin supararea in fata preotului cel mare. I-am zis cat de calma am putut, desi cred ca mai aveam putin si-mi plesnea un vas de sange in cap, ca este un obicei barbar, foarte barbar!

Sincer, cand am inceput dezbaterea cu preotul ma asteptam sa vina cineva sa ma scoata afara ca pe nebuni :))) dar nimeni nu zicea nimic. Asa ca am continuat: de ce mai procedeaza ei asa, ca la alte biserici nu se mai scufunda cu totul copilul. Aici preotul a avut neobrazarea sa ma contrazica, nu stiu pe ce temei cand stiam caz concret si ulterior am tot auzit ca, mai ales preotii tineri, nu mai scufunda cu capul. Inteleg ca e un obicei mostenit, dar cu timpul se pot modifica pe ici pe colo, caci nu mai suntem in epoca medievala...
L-am intrebat: daca pateste ceva copilul, cine e responsabil? (nu i-am mai precizat ca-i aflu adresa si ma duc dupa el). Aici preotul m-a acuzat direct ca in loc sa ma duc la biserica, ma uit prea mult la televizor (iar cei de la stiri n-ar trebui sa mai dea asa ceva la televizor!)... Se nimereste ca nuca-n perete, caci chiar nu ma uit la televizor, pot trece zile intregi, dar s-a nimerit sa vad chiar stirea cu fetita care a murit la cateva ore dupa botez iar idiotul de preot a spus ca e din cauza pacatelor parintilor...........................................si cum sa nu dea la televizor?!??!?!? ce sa faca, sa ascunda sub pres, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Oricum sunt convinsa ca nu s-au dat toate cazurile.
Apoi ma ia pe partea asa-zis intelectuala si ma intreaba daca stiu de mitul lui Ahile (cine naiba nu stie de mitul lui Ahile, dar a insistat pana a vazut ca stiu)...o fi zis ca ma impresioneaza si gata, cu asta ma convinge. Caci probabil la fel cum Ahile avea un punct sensibil, calcaiul, ce zic ei, daca nu-l scufundam cu tot cu cap, ramane capul nebotezat si e naspa, cade-n cap si moare, sau cine stie ce alta idiotenite, caci n-am stat la discutii si i-am taiat-o: este doar un mit!
Acum imi pare rau ca n-am avut puterea sa-i mai zic ca este un simbol, gestul botezului, important este sa udam pruncul cu apa sfintita si este botezat si sfintit cu totul, nu doar particica atinsa de apa...........

Dar cred ca epuizase argumentele, caci a inceput sa se vaite ca tot au probleme cu parintii din cauza asta - DE CE NU SPUNETI DINAINTE PARINTILOR CUM PROCEDATI DACA TOT AVETI PROBLEMA ASTA??? - daca ati spune, sunteti si voi contienti ca ati avea mai putine botezuri! Cred ca asta e, de fapt, motivul.

Asa ca mamici sau parinti care botezati, investigati dinainte! Inca se mai practica obiceiurile barbare!