miercuri, 26 septembrie 2012

...ganditi-va ca este doar temporar!

Aminteste-ti ca este o meserie temporara (1 an, 2 sau 3), pana cel mic invata sa mearga si devine, cat de cat independent. In fond si la urma urmei este ca o alta meserie pe care se impune sa o duci la indeplinire impecabil. Decat sa regreti clipele posibile cu alte activitati, bucura-te de prezentul etern alaturi de cel mic si de progresele lui zilnice!

Gandeste-te ca tu, mamica lui, esti cea mai in masura persoana sa aiba grija de el cel mai bine! Doar tu ii oferi tot ce are el nevoie si cand are el nevoie, plus o dragoste inegalabila cu a nimanui altcuiva.

Priveste-l efectiv, contempleaza-l mai bine, zilnic, in momentele lui cele mai frumoase si umple-ti sufletul de bucuria unei minuni care se petrece zi de zi sub ochii tai!

Eu una, pana asta seara, aveam cea mai mare satisfactie in momentele de alaptare. Era activitatea mea preferata pentru ca ma simteam cel mai aproape de el, creatura mea. Dar acum cateva ore am asistat la un moment foarte frumos: cel mic a stat in jur de o ora sa scoata obiectele lui de ingrijire zilnica din cosulet si sa le intoarca pe toate partile, sa le invarta, sa le schimbe locul si sa le suceasca. A uitat de durerea de gingii, balosea incontinuu, dar curiozitatea a biruit. A uitat cred si de mine, el avea treaba, era concentrat!

Am facut si poza, dar din motive obiective o voi posta abia saptamana viitoare...

Later edit, 03.10.12 iata si pozica:


2 comentarii:

alexandra spunea...

felicitari pt minunata relatie pe care o construiesti, nimic nu e mai important decat ce traiesti acum! ce vreau sa adaug este ca impecabil e un cuvant prea greu si abstract,in timp cred ca vei gasi ca nu se poate aplica, lucrurile se vor complica si se intampla sa regreti ca nu mai poti sa fii mereu cu inima deschisa si aparatul foto pregatit, surprizele care te asteapta sunt minunate iar consumul la fel:)
evolutia noastra in cuplul cu bebe e uimitoare, sper sa te distrezi, sa inveti in continuare, sa scrii si sa fii ingaduitoare, numai bine!

Diana spunea...

Ce mare s-a facut! Chiar ma gandeam ca nu l-am mai vazut demult. Este adorabil si intr-adevar e o minune sa vezi ce repede cresc, de la o zi la alta. A mea are maine 10 saptamani si deja zambeste, si gangureste ca si cum ar incerca sa-mi spuna ceva. E o senzatie unica sa vezi jucaria vie asa mica si asa vesela cum zice parca 'te iubesc' printr-un zambet.