luni, 2 decembrie 2013

Ultima luna din an (2013). Punct. Si de la capat!

Prima zi din prima saptamana a celei de-a 12-a luni a anului 2013! Fantastic cum timpul trece chiar daca noi ne oprim!

Ma simt ca in al 12-lea ceas cand as vrea sa ingras porcul cat nu l-am ingrasat tot anul. De mult timp imi doresc sa investesc mai mult in mine, dar mereu ce am inceput am abandonat:

- am inceput un curs de dans, dar dupa cateva luni de zile, l-am lasat, caci eram prea obosita dupa serviciu (si oricum nu eram multumita de mine, caci mi se parea ca nu avansez, fara sa-mi dau seama ca nu rezultatul ma interesa, eu ma incarcam cu energie pozitiva doar fiind acolo);
- am inceput lectii de germana printr-o metoda lunara acasa, care timp de un an de zile imi garanta ca voi atinge un nivel macar de incapatori DACA exersam macar 15 min pe zi! Suna incredibil de usor, nu-i asa? La fostul job aveam un coleg german, si-l mai rugam sa-mi corecteze propozitiile, eram asa entuziasmata! Cu timpul, dupa alte cateva luni de zile, l-am abandonat, caci seara dupa program picam lesinata de oboseala ca nu mai reuseam nimic.
- am vrut sa ia permisul auto prin 2008, am facut scoala - pe aia am dus-o pana la capat, caci am platit-o din buzunar si m-a costat ceva! Dar n-am facut nicio lectie de legislatie cu niciun instructor si am picat examenul scris de vreo 3 ori... Am mai avut o tentativa la vreo 2 ani ulterior, care a esuat lamentabil din fasa.

Acum imi si este teama sa ma reapuc de teste, caci imi este o frica groaznica de un alt esec. Acum sunt in situatia in care imi doresc anumite lucruri in viata mea, dar ma ia o teama paralizanta de eventualitatea unui esec. Sau sunt asa de sigura de esec (caci si lumea din jur contribuie la parerea si stima de sine), incat nici nu-mi mai propun sa incep scoala auto sau orice altceva!

Acum cativa ani eram motivata si fiecare zi o infruntam in forta. Imi doream: mai multi bani, o viata de familie echilibrata, casa, masina, catel, purcel (fara sa sap mai adanc in sinea mea, fara sa ajung la dorintele mele cele mai adanci). La serviciu totul mergea din plin. Schimbarile pe care mi le-am dorit, s-au adeverit: mi-am gasit un job mai bine platit, am gasit si un barbat pe care sa-l accept ca si sot (adica un sot perfect pentru mine!). Eram tanara, plina de energie si simteam ca pot muta muntii din loc! De asta cand sotul mult dorit a sosit, ne-am aruncat in valtoarea vietii, ne-am casatorit si la scurt timp a sosit si copilul. Ba chiar la nunta eram insarcinata dar eu nu stiam! :) Nu a fost panificat, desi amandoi iubim copii si am fost fericiti la o asemenea veste! A fost o perioada minunata si se vedea si pe mine: radiam! Imi spusesera si prietenii ca se vede pe mine ca infloresc.

Erau niste semne care ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri. Ca de exemplu faptul ca numai dupa 6 luni de zile de job mult dorit si mult visat, entuziasmul si motivatia mi-au cam disparut... Simteam ca viata mea nu e pe drumul cel bun, ca vreau sa fac ceva semnificativ cu viata mea, eu imi doream un alt drum... Pe atunci credeam ca detin controlul asupra vietii mele si de aceea nu am facut nimic pentru mine, am continuat pe un drum pentru ca altii imi spuneau ca este drumul bun pentru mine. Si oricum, alternativa nu aveam, pentru ca nu am vreo specializare care sa-mi permita un trai decent.

Socul a venit cand am ramas acasa cu copilul si am vazut cat de goala sunt... Am fost cea mai fericita femeie, sotie si mama din lume, sa nu ma intelgeti gresit! Dar dupa o vreme in care ma ocupam DOAR de mamicit, nevestit si gospodarit, am simtit nevoia de ceva mai mult, ceva in plus care sa-mi dea si alte satisfactii. Am tot cautat si cautat si atunci am avut o revelatie-soc: nu stiam ce vreau sa ma fac cand voi fi mare! Teribil de ingrozitor acest gand!

Voua vi s-a intamplat ceva similar?



Niciun comentariu: