Frica de cel mic

Imi vine sa rad acum, si de fricile mele anterioare, si de faptul ca suna oarecum amuzant. Si pentru ca o alta mamica mi-a confirmat frica de propriul pui, mi-am zis ca trebuie sa explorez subiectul si sa il impartasesc cu proaspetele mamici, cu atat mai mult cu cat nu am mai citit nicaieri despre asa ceva.

Cum adica "frica", ma intreaba sotul meu? Caci i-am marturisit de curand ca abia dupa patru luni de convietuire cu fiinta necunoscuta, m-am lecuit de frica de cel mic. Si pentru ca nu stiam cum sa-i descriu mai bine sentimentul, m-am uitat la definitia din Dex.

FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

In cazul nostru (al tuturor mamicilor pentru prima oara care nu stiu cum sa se poarte mai bine cu puii lor) este mai mult vorba de un pericol imaginar, caci in mintea si mai ales in maginatia noastra totul o ia razna. Sa dau cateva exemple: nu-i scot suzeta din gurita sa nu planga (sau ii dau mereu suzeta preventiv, sa nu planga); il legan cu caruciorul ca sa doarma mai repede; nu intru la el in camera cand doarme (chiar daca am nevoie de ceva), sa nu-l deranjez; mi-e frica sa-l imbrac (in timp ce el doarme) desi s-a lasat frig, sa nu se trezeasca; stau nemiscata in pat sa nu se trezeasca el; nu-i schimb pozitia in carucior (desi saracul copil sta intr-o rana) ca nu cumva sa inceapa sa planga (daca nu zice nimic, nu-l deranjam); nu ma epilez sau nu incep vreo treaba prin casa ca se trezeste copilul, plange si s-a zis cu treaba mea...
Cel mai tare imi era frica sa dorm cu el aceeasi camera! In primele saptamani, cand oricum eram terminata cu odihna dar nici eu nu eram constienta cat de tare, dormeam toti trei in camera. Imediat dupa botez, sotul meu si cu mine ne-am mutat in celalalt dormitor, bineinteles cu usile deschise. Imi era foarte frica: daca nu-l aud si pateste ceva? Am zis ca incerc o noapte sa vad cum e si de atunci tot asa dormim caci ma odihnesc mult mai bine si-i aud fiecare miscare incat nu apuca sa planga de-a binelea ca l-am si 'mufat' la san.
Tot obisnuindu-ma asa, in camere separate (deja incepeam sa am pretentia la dormitul unei nopti intregi! :)) ), ce teama mare am avut cand am plecat pentru prima oara de acasa si am dormit la bunici, adica in acelasi pat! Eram aproape paralizata. Ma si gandeam, gata, zilele astea o sa fiu un zombie, n-o sa ma pot odihni deloc, caci la orice miscare de-a lui ma trezesc! Practica mi-a aratat ca nu este asa.

Cum ziceam la inceput, totul este in mintea noastra, conteaza foarte mult sa fii stapan pe tine si pe situatie. Trebue sa ai mereu in gand ca tu esti adultul, cu mai multa experienta si mai multa capacitate de gandire si poti domina situatia, nu te domina copilul pe tine. Daca el este obosit, o sa doarma chiar daca il atingi. De acum incep cam orice treaba prin casa, iar daca se trezeste si eu n-am terminat, il iau cu mine si-mi continui treaba (ma epilez cu el in camera, sau orice alta activitate, oricum lui ii place sa ma urmareasca din priviri). Observandu-l si pe sotul meu cum rezolva anumite situatii care mie mi se par imposibile (el ii da cate o preocupare noua copilului si o vreme are treaba), m-am mai detasat si eu.

Important e sa nu disperi si sa iei taurul de coarne! There are no problems, only solutions, zicea John Lenon :)

Sunt curioasa ce alte frici mai au alte mamici! Poate ne mai amuzam un pic :)

D-ale alăptării

Am zis de ceva timp că o să scriu despre alăptare și experiențele personale. Pe de o parte am avut alte preocupări, pe de alta am zis să mai treacă ceva timp să-mi întăresc convingerile.
Cu ce să încep? Păi tot cronologic cred că-i cel mai bine:

Încă de la început am zis că laptele praf nu este o alternativă pentru noi (mai ales că 1. am lapte, 2. puiul meu poate sa tragă din sân fără probleme și 3. nu are alte probleme, cum ar fi reflux gastro-esofagian), și acum zic la fel, deși îmi este greu cu maimuțica lipită de mine non-stop, trebuie să recunosc...
În primele două luni, cam așa, aveam lapte pentru doi sau chiar trei copii! Cred că v-am povestit despre experiența mea cu ''furia laptelui'' din spital (cât m-am bucurat că am apucat s-o experimentez acolo!). Ba chiar sunt fericită că am alăptat o fetiță din salon, căci mămica ei avea sânii cu sfârcurile în interior, neformate, și a dormit foarte bine după aia.
În prima lună mă mulgeam după fiecare masă! Pediatrul ne-a sfătuit chiar să congelăm surplusul pentru orice eventualitate.
Apoi, încet-încet laptele se ajustează nevoilor celui mic încât se poate diminua de tot. Țin minte ca-mi era teamă aproape de trei luni (de fapt chiar după botez) să nu-l pierd de tot! Și acum tot mai cred că era să-l pierd căci m-am supărat foarte tare la botez (voi povesti în alt post despre ce s-antâmplat).

Dar tot citind materiale pe net, mai ales aici am înțeles că laptele matern nu dispare pur și simplu dintr-o dată. El scade treptat în câteva săptămâni până la dispariția totală. Mai ales dacă mama sau părinții, de regulă neștiutori la primul copil, se sperie că nu se satură copilul la sân și îi suplimentează cu lapte praf. Așa era să facem și noi, dar noroc că n-am fost acord. Căci m-am prins că dacă îi introduc o masă de lapte praf, el o să ceară din ce în ce mai puțin de la sân.
Așa cum spune în linkul mai sus menționat, pentru stimularea cantității laptelui, mama trebuie să se mulgă cât mai des. Să păcălească sânul că cel mic are nevoie de mai mult lapte. Și funcționează! Începe să producă mai mult. Dar și alimentația mamei este esențiala! Am observat pe pielea mea și mi-au confirmat și alte mămici că dacă nu se respectă mesele mamei și scade și cantitatea, scade și laptele!!!
Acum la cinci luni suntem foarte bine, adică puiul meu mănâncă doar la sân fără să mai am nevoie de pompa de muls ca să golesc sânii de prea mult lapte, dar nici să trebuiască să-i stimulez pentru a produce mai mult. Sincer, nu credeam să ajungem la această performanță, deși mi-a zis cumnata mea.

Recunosc, senzația că nu se satură a rămas, și făcând comparație (inevitabil!) cu alți copii care mănâncă lapte praf, al meu mănâncă mai puțin cantitativ. Dar atâta timp cât crește normal, are buculițe, greutatea acumulată lunar este in grafic (nu e nici slab, nici gras), înseamnă că totul merge bine și nu trebuie să mă mai gândesc la asta.

Probabil că laptele matern este mai consistent, iar cel praf trebuie mai mult cantitativ ca să compenseze în sațietate...

De ce sunt atat de revoltata 3

Si cel din urma loc al topului, 3, dar nu mai putin lipsit de importanta, este privarea/ascunderea deliberata a informatiei in spital! Noroc cu o mamica, care a aflat de la alta mamica din alt salon ca ne putem duce la o pompa automata, asigurata de spital, pentru mamicile care nasc acolo. Poate fi folositoare la inceput, cand e cel ami dureros sa temulgi singura, mai desfunda canalele galactofore, formeaza sfarcul, daca cel mic nu se 'mufeaza' de la inceput, ii mulgi lapte in biberon, etc. Ma duc si eu acolo, am vazut ca nu prea e lume (adica mamici), dar ma bucur, zic, asa nu astept prea mult. Si ma intampina un cadru medical, nu stiu ce era, in momentul in care m-am dus sa intreb timida unde e camera cu pricina, spala pe jos. Abia se uita la mine si-mi zice ca e cu program, sa ma intorc peste 1 ora... am vazut ca nu era bine dispusa, zic are si ea un moment mai neplacut, avem cu totii. Dar nu apuc sa ies din coridor pe scari, ce aud?!?! Eu plecam si o asistenta de la etajul meu se ducea la ea: "De ce mi-ai adus-o si pe asta pe  cap ? ! ? "   . . . . . . . . .. . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . .. . . .

Ma duc la ora recomandata si iau la mine si ceva parale, caci zic, dupa cum era de 'fericita' sa ma vada, trebuie sa fiu tare 'draguta'. Camera respectiva era, de fapt, bucataria spitalului unde se sterilizau toate biberoanele si se pregatea laptele praf. Dar avea si loc, un fel hol, de ate-camera cu scaune speciale pt leuze (din cele de burete cu o gaura in mijloc, asemanatoare cu colacul de toaleta si verzi, caci erau oferite de Pampers). Astept, bineinteles, dau 'atentia' altei persoane care binevoieste sa ma ajute, ma 'mufeaza' la pompa si gata. In acelasi stil, descurca-te. Ma durea, dar curgea. Ce sa faci, suporti, doar e pentru puiul tau. Oricum, nu m-am dus decat de vreao doua ori, caci ultima oara mi-a plesnit sfarcul. Iar cand sangereaza nu mai trebuie muls pana nu trece. Oricum, mi-a folosit ca experienta, mi-am dat seama ca pompa manuala este mult mai buna pentru mine.

MORALA: in institutiile de stat (nu vreau sa jignesc pe nimeni, si oricum, cei ce-si fac datoria n-ar trebui sa se simta) trebuie sa te duci cu japca sa-ti ceri drepturile! 

Tot ce regret este ca nu m-am luat la paruiala cu toti care m-au calcat pe bombeu!

Voi ce experiente pline de invataminte avei de impartasit?

De ce sunt atat de revoltata 2

2. Copilul unei mamici din salon tipa cat il tineau plamanii si nu venea nimeni la ea sa o ajute! Niciun medic pediatru, nicio asistenta, nimic! Ba din contra, se uitau urat la ea ca probabil ar fi si certat-o... Cand esti mamica pentru prima oara e natural sa nu stii nimica. Cu timpul am inteles de ce plangea copilul: nu-i ajungea biberonul de 40 ml de lapte praf si i se facea foame inainte de programul de 3 ore. Iar noaptea era o perioada, pe la 12 noaptea sau 3 dimineata cand, ziceau ele, nu pregatesc laptele praf...(acuma nu stiu daca nu-l faceau ele, doar ca sa se poata odihni....)
Mama avea lapte, dar problema era alta! Copilul nu putea sa ia in gurita sfarcul, pentru ca acesta era prea mare! Si chinuie-te si incearca sa-i dai san, si incearca, si degeaba. Daca nu-i dadea imedita, cel mic se supara si incepeau vocalizele.... (imaginati-va linistea imaculata a noptii, cand, printre episoadele de somn ale celui mic, vrei si tu sa dormi - no way! nu se putea cu el) Si nu venea niciun personal al spitalului sa o ajute!! Doar duminica seara, aceeasi asistenta draguta care mi-a facut mie injectia sa-mi elibereze sanii, a incercat sa "mufeze" copilul la pieptul ma-sii. Si dupa ceva lupte au reusit! S-a mai ajutat si de pompa automata a spitalului si se mulgea si-i mai dadea san cu biberonul....


Dar repet, mi se pare inadmisibil!!!

De ce sunt atat de revoltata 1

De ce sunt atat de revoltata?!?!

Poate unii (si aici includ si, culmea!, mame) considera ca exagerez, sau ca visez cai verzi pe pereti, ca am fite in cap...etc, cum vreti sa le numiti. Dar sunt revoltata caci le-am trait pe pielea mea si nu a fost chiar placut. Nu ma victimizez, eu m-am descurcat singura in situatiile cele mai importante, dar dupa ce am disperat si am bocit inainte. Un fel de "nevoia te invata". Dar daca nu ma descurcam? Daca ascultam sfatul ingrijitoarei de copii si nu-mi puneam fiul la san? Daca pierdeam laptele? Daca aveam probleme mai mari, cum ar fi dimensiunea sau forma sfarcului si copilul nu putea suge? Daca copilul nu stia sa traga la san corect? sau altele. Nu era nimeni langa mine sa ma invete! Sunt mandra de mine ca am luat cea mai importanta decizie in spital duminica noaptea: am luat copilul langa mine in pat si nu i-am mai dat pic de lapte praf! Dar pentru asta a trebuit sa ma consum. De ce?!?!?!?

Nu am suferit de depresie post-partum, as putea spune chiar ca NU inteleg cum sa te deprimi cand vezi minunea care iesit din tine, si cum sa nu  te bucuri de ea??? Dar probabil aceasta depresie intervine mamicilor care nu au niciun pic de ajutor... nici nu vreau sa ma gandesc! Era sa ma deprim in primele ore cand m-am mutat in salon si le-am vazut pe celelalte mamici cum trebuie sa se descurce singure, si in ce hal aratau si cum se simteau....de aia am sunat doctora si am rugat-o sa nu-mi aduca copilul in salon ca nu pot avea grija si de el din cauza durerilor (abia ma dadeam jos si ma urcam din/in pat).

Si in conditiile actuale, nici macar un psiholog nu exista in spitale, nici in cele de stat si nici in cele private.....

Este oribil ce se intampla in spitale. Pot spune ca am fost un caz fericit. Dar ce am vazut in jurul meu m-a ingrozit si vreau sa ajut!

Dar sa dau cateva exemple (din cele mai aberante) concrete si elocvente din spital (top 3):

1. "Nu alapta ca nu ai lapte, ai nascut prin cezariana!" (eu am nascut miercuri dimineata si puneam copilul la san vineri prima oara!) A fost sfatul ingrijitoarelor de la copii care aduceau laptele praf din trei in trei ore. Aveau un program fix si probabil ca le deranjam. Vrand sa-l dezobisnuiesc pe copilul meu de lapte praf, dar neincrezatoare in laptele meu, nu mai supsese la san, la inceput curge mai greu pana se golesc canalele, este mai dureros...etc, le incurcam, ca nu-i mai dadeam toata portia de 40 ml lapte praf si le mai rugam sa-mi mai lase biberonul, sau sa-mi mai aduca in afara orarului lor....Este foarte greu la inceput, mai ales daca nu ai ajutor. De vineri dimineata si pana vineri noapte pe la 10 sau 11 am reusit sa-mi fac copilul sa suga corect la san! Eram cea mai fericita! A trebuit sa-i injumatatesc portia de lapte praf (desi in primele zile in mod natural copilul are un stomacel mic pentru cativa ml, la spital le dadeau sa le ajunga 3ore!), si cand i s-a facut foamea aia mare a stiut din prima sa traga din san. Eram mandra de mine! Cea mai mare grija a mea luase sfarsit, dar problema era ca tot ii mai dadeam si din biberon....Ei, asa a mai aparut o problema si mai mare! Sanii mei, a doua zi, sambata erau fierbinti! Am crezut ca e normal, ca trece. Am intrebat asistentele, ca nu stiam pe cine altcineva, si toate au ridicat din umeri...nu se stia ce se intampla. Duminica deja erau tari, ca pana duminica seara pe la 9 sa se intareasca efectiv ca piatra cum nu crezi posibil ca ceva atat de pufos sa devina comparbil cu o piatra! M-au speriat si asistentele groaznic, ca daca nu ma mulg o sa ajung la cutit! Ce sa fac, ma mulgeam eu daca nu durea asa tare. O asistenta tare draguta m-a ajutat si m-a muls ea un pic la inceput, ca pentru mine era mult prea dureros. Mi-a facut si o injectie sa ajute eliminarea laptelui. Cand am rugat o alta asistenta am inteles ca n-au voie sa faca nicio injectie daca nu e trecuta in lista pacientului. De aia multumesc asistentei care a vrut sa ma ajute! Eram disperata, nu stiam pe cine sa intreb, era tarziu sa sun doctorita mea ginecolog...M-am muls eu ce m-am mult, dar mi s-a parut ca nu ajungeam nicaieri. Doua ore pana s-a trezit copilul meu au fost o vesnicie! De atunci am zis: gata cu laptele praf! Cum adica?!?! Sanii mei sunt plini de lapte ai eu ii dau praf?!?!? Si dus a fost, de atunci nici pana in ziua de azi nu i-am mai dat!

va urma...

Foarte impotant: in atentia viitoarelor mamici!

Revin la subiectul alaptare, unul din pricina caruia am inceput acest blog. Vreau, sper si trebuie sa fiu un pic de folos viitoarelor mamici! INFORMATI-VA, INFORMATI-VA SI IAR INFORMATI-VA INAINTE DE NASTERE! Nu faceti ca mine, faceti ce va sfatuiesc, si va va fi mai bine. Eu am citit destule materiale informative in timpul sarcinii, dar nu cautam unde trebuie. Si efectiv unele lucruri nu ti le spune nimeni pentru ca fiecare nastere/experienta e unica. Niciodata nu stii ce urmeaza, de aia mai bine sa-ti faci temele si sa ai un plan de rezerva! 

1. Faceti cursul de puericultura impreuna cu sotii/partenerii vostri! Pe langa faptul ca va uneste si va responsabilizeaza ca viitori parinti, acesta va pune la punct cu multe aspecte la care poate nici nu v-ati gandit! Despre cum decurge o nastere, despre alaptare, despre ingrijirea sugarului in primele saptamani, etc. Pregatirea buna dinainte iti da sau iti creste considerabil increderea in tine ca proaspata mamica, lucru foarte important pentru acest nou drum plin de atat de multe necunoscute!

2. Discutati cu medicul vostru fiecare detaliu al nasterii dinainte (dupa operatie, sau in spital poate fi tarziu si oricum esti ametita, ca nici nu mai stii ce sa intrebi): conditiile/atmosfera in care vrei sa nasti (posibil doar in clinicile private: muzica, lumina...etc); poate vrei sa ti-l puna cateva secunde macar pe piept imediat (iarasi nu stiu daca este posibil in spitalele de stat...desi nu vad unde ar fi problema, daca nu sunt complicatii); daca vrei sa stai cu el in salon sau nu (rooming-in); daca vrei sa alaptezi doar la san, etc. Pentru multe persoane aceste lucruri pot parea mofturi... Eu zic ca sunt foarte importante pentru mamica si bebe - cand e vorba de confortul lor, orice lucru ce noua ne poate parea minor, pentru ei nu este si este foarte important sa fie cineva 24 din 24 langa ei!

3. Poti apela dinainte la ajutorul unei moase (sau la un consultant in lactatie), daca vrei pe cineva aproape si dedicata in intregime tie si lui bebe, la orice ora din zi sau din noapte (in locul cursului de pueridultura, care la fel, este contra cost) dar merita! Pentru sanatatea ta psihica si bunastarea copilului, merita toti banii! Cate cazuri nu am vazut in spital, mame care se chinuiau cu copii si nu venea nimeni sa le ajute... Mi se pare revoltator ca in ziua de azi sa mai fie mame care sa se chinuie. Pana la urma chiar nu conteaza in ce secol suntem, suntem oameni in definitiv, umanitatea ar trebui sa ne defineasca...


4. va rog pe voi sa ma adaugati ce credeti ca ar mai fi de bifat!



va urma...

Suzeta, prieten sau dusman? (sau primul dintisor)

Am auzit tot felul de opinii despre suzeta, ba e indicata, ba nu e. Din ce am citit am vazut ca nu e recomandata. Ca e un substitut al sanului mamei si ca daca abuzam de ea si i-o dam copilului ori de cate ori plange, nu mai reusim sa ne dam seama de adevarata lui problema pierzand, astfel constactul cu el la un nivel profund. Argument cu care sunt total de acord. Acuma, daca si el mormoloc si o accepta in loc s-o 'scuipe' pana nu i se ofera ceea ce doreste el...
Un alt argument ar fi stricarea formarii dintilor. Iar pareri constradictorii, ba ca strica, ba ca nu. Eu n-am avut suzeta cand eram mica, dar stiu ca aveam degetul mare de la mana dreapta! Pfoa, si am tras de el mult si bine pana am facut o mare basica, de semana cu un neg! Intamplarea (sau nu) face sa am dantura de sus ceva mai iesita in afara fata de cea de jos. Dar pana nu se fac niste studii in privinta asta, nu vom sti niciodata adevarul.
Si cel mai important argument pentru care nu ar trebui sa abuzam de ea, ar fi ca interfereaza suptului la san. Acest argument e valabil mai mult pentru primele trei sau patru luni de viata ale copilului. Atunci e mic si oboseste repede la san. Pe langa fapul ca e confuzant cand san, cand suzeta, nu stie ce sa mai creada, sau in care sa se increada ca-i ofera lapte. Si iarasi oboseste si mai repede la san, pentru ca a supt mai inainte si la suzeta!
Si eu tind sa le dau dreptate. Nici eu nu am cumparat, caci probabil tot instinctual am zis ca nu e ceva indispensabil. Si de regula, cand e vorba de copil, ma gandesc cum a evoluat specia inainte de tehnologia de azi, cand totul era natural, fara tot felul de substitute (cand nu erau: laptele praf, suzeta, premergatorul, etc.), daca se putea fara ele, se poate si acum, zic. Dar inainte sa nasc, am primit cadou o suzeta bleu de la o mamica, A. Am zis, ei, o tin acolo pentru cazuri de maxima urgenta, poate nu ne trebuie, poate ne descurcam fara ea.
Nu mai tin minte prima oara cand i-am oferit-o (cu toate ca mai avem sase zile si facem doar cinci luni). Dar stiu ca m-a ajutat. Pentru o perioada scurta, caci la inceput tinzi sa exagerezi cu grijile in ceea ce-l priveste pe cel mic, i-o dadeam mai des, chiar si cand ieseam cu caruciorul la plimbare. De fapt, i-o dadeam pentru ca il ajuta s-adoarma. Si atunci am zis: ce ne facem daca devenim dependenti de suzeta? Sau altfel spus: ce ne facem daca o pierdem, sau daca o scapam pe jos prin parc (si nu o pot steriliza imediat?) Si atunci intr-o zi nu am mai luta-o cu noi la plimbarea in parc. M-a certat sotul meu, dar in curand mi-a dat dreptate. Puiului nostru i s-a facut somn, nu i-a convenit prima oara sa adoarma fara ea, dar pana la urma somnul a invins (cum era si de asteptat, de altfel)!
                                                                      *
Saptamana trecuta am evadat la tara la bunici sa mai scapam de canicula din Bucuresti (am ajuns la performanta de a avea 29 grade in casa!) Si bine am facut. Chiar daca in primele doua zile a fost si acolo canicula, caci eram tot in campie, apoi s-a racorit bine. Noaptea era frig chiar, insa ziua ardea iar soarele. 
Cum stateam mai mult pe afara si trebuia sa ma deplasez mai mult decat la bloc, mi se parea obositor sa nu pot termina o treaba ca puiul meu era marait. Ce sa-i fac, da-i suzeta, desi nu voiam. Incepusem sa privesc cu ochi dusmanosi acel obiect care pana acum era prietenul nostru si ne ajuta sa adormim. Zic gata, din caua ei puiul meu si-a dereglat mesele si mananca mai des si mai putin, trebuie sa-l dezvat!

Si vineri, de Sf. Petru si Pavel, ne-am dus si noi la biserica, cu strabunica cu tot, ce descopar?!? Theutul meu, cel mai cuminte baiat - nici pas n-a zis tot timpul la biserica - dupa impartasanie, eram noi in timpul slujbei, imi ia mana si molfaie la ea. Cand, ce sa vezi? M-a muscat de-a binelea cu varful dintisorului de jos!
Asa am descoperit primul dintisor. :)
                                                                     *
Gata, suzeta nu mai este inamicul nostru! :)) (oricum, o administram cu moderatie, cu precadere inainte de somn cate-o data ziua, ca s-adoarma mai repede si noaptea ca sa nu se trezeasca).