Pusa la zid

Ultimele zile au fost cam triste pentru mine, am stat si am meditat asupra unor lucruri pe care le aveam tot timpul sub priviri dar pe care refuzam sa le trec prin filtrul gandirii mele si le luam de-a gata de la altii. Concluziile sunt triste. Iar ca urmare a tristetii care m-a cuprins mi-am amintit de un alt moment mai vechi in care m-am simtit pusa la zid.

Eram cam la trei luni dupa ce nascusem si ne-au vizitat niste rude mai indepartate. Din una in alta, ajungem la subiectul concediului de maternitate. Desi sustinusem sus si tare din perioada sarcinii ca stau cat se poate de mult acasa cu copilul, ca doi ani ar fi chiar putin (mai-mai sa ma iau la harta cu statul sa mareasca perioada de maternitate), dupa nastere nu mai eram convinsa. S-a nimerit ca vizita sa fie exact dupa ce depusesem actele pentru indemnizatie, si, netam-nisam ma pomenesc chestionata de doamna respectiva, si ea mamica, de ce stau doar un an? Ca pentru copil este bine sa stai doi ani, ca are nevoie de mama lui, ca e foarte important pentru el, de ce si de ce stau doar un an? Eu ma cam balbiiam, incepusem sa ma simt incoltita (desi doar ea ma judeca) si vinovata (mai avem putin si-mi dadeau lacrimile).

Nu stiu ce am avut, parca imi pierdusem mintile, incepusem sa ma intreb si eu de ce am ales sa stau doar un an. Incepusem si eu sa cred ca nu am nicio scuza, nicio justificare, ca sunt o mama denaturata daca nu vreau sa stau cu copilul acasa sa am grija de el. Cred ca daca mai insista, nodul din gat ar fi iesit la suprafata si chiar as fi izbugnit in lacrimi.

Atunci n-am avut puterea sa spun in vorbe, dar acum, dupa ceva timp mi-am adunat gandurile si sentimentele si pot spune sus si tare ca decat o mama nebuna, iritata si incruntata, mai bine o ora sau doua pe zi de calitate. Nu am de gand sa-mi cer scuze pentru sanatatea mea psihica. Statul acasa ma termina, ma anihileaza ca om, ma scoate din circulatie, ma prosteste! Decat sa-mi bat copilul in fiecare zi, mai bine petrecem o ora intreaga de joaca dimineata sau seara dupa serviciu.

Desi stiu cat de important este pentru psihicul celui mic ca mama sa-i fie alaturi cat mai mult, mi se pare suficient un an de zile cat ma dedic doar lui, fata de cum am fost crescuti cei din generatia mea, doar sase sau sapte luni si apoi trimisi la bunici iar parintii ne vizitau doar in weekenduri. Imi tin minte si acum parintii (cred ca este cea mai veche si mai trista amintire a mea) distantandu-se de mine, eu fiind in ragul casei iar ei cu spatele plecand. Asa macar copilul meu se bucura de mine un an intreg si apoi tot o sa ne vedem in fiecare zi, chiar daca doar dimineata si seara.

Concluzionand, nu imi voi cere scuze pentru ce simt, pentru sanatatea mea psihica, caci daca mie mi-e bine, el va avea o mamica buna si mai linistita, nerabdatoare sa vina acasa sa-si imbratiseze copilul.

Daca nu eu, atunci cine?

Am tot auzit expresia cu clopotul de cristal apropos de tendinta mea de a-mi proteja (excesiv, dupa unii) copilul. Ca nu pot sa-l tin intr-un glob de cristal sa nu pateasca nimic, ca devine mai bolnavicios, mai sensibil, mai nu stiu cum...

Poate sunt momente cand exagerez, dar prefer sa exagerez eu decat sa pateasca el ceva. Dupa cum spunea o alta mamica, daca eu nu-l alint si nu-l rasfat, viata cu siguranta n-o sa-l alinte. Pe mine m-au alintat ai mei si uite ca am ajuns bine. Eu o sa-mi alint puiul cat incape!

Si asa este, daca nu noi parintii, nu avem grija de cei mici si nu le cream o viata plina de amintiri frumoase, un mediu cald, plin de intelegere, implinirea dorintelor, cat mai putine interdictii pentru ca el sa se formeze frumos, integru si cu incredere in el..., atunci cine?

De ce sa-i interzic copilului sa scrie pe pereti? Hai ca pe mobila e de inteles, ca nu poti vopsi mobila, dar peretii? Cand cu un rand de var s-a acoperit tot. Si sunt doar pereti, conteaza ei mai mult decat nevoile de explorare ale puiul meu?

De ce sa-i refuz eu dreptul la laptele matern doar pentru ca imi este mie greu ca este el dependent de mine zi si noapte, sau doar pentru ca se oripileaza unii si altii ca vai, la 4 ani mai suge la san?!?!? Cand se stie cat de valoros este laptele matern la orice varsta. Chiar pediatrul mi-a zis ca australienii (parca) recomanda alaptatul pana la 7 ani! Si eu sper sa am lapte cat mai multi ani!

De ce sa las eu pe toata lumea sa-mi pupe puiul pe maini cand sunt atatea boli transmisibile prin saliva sau pe cale aeriana? De ex.: tuberculoza, meningita, streptococi, e.coli, conjuctivita virala, herpes, si alti virusi sau bacterii mai noi sau mai vechi.

De ce sa nu-mi alint, rasfat eu copilul din moment ce l-am facut si-l iubesc? Pentru acest punct va trimit la blogul unui tatic drag multor mamici si nu numai: ta-su, blog de tata.

As avea mai multe deceuri, dar nu-mi vin acum toate in minte. Oricum, sper ca m-am facut inteleasa. Atata timp cat comunicarea dintre parinte si copil este una reala, nu vad de ce sa-i interzic anumite lucruri, doar pentru ca deranjeaza pe adulti si blocheaza dezvoltarea psihica, motorie sau senzoriala a celui mic?

Fiecare sa-si creasca copilul dupa cum il taie capul!

Accept sfaturile de la alte mamici, chiar sunt curioasa cum procedeaza fiecare mamica cu copilul ei, dar daca ma sfatuiesti de mai mult de doua ori pe acelasi subiect, imi intri pe invers.

La munte cu familia, cu mic cu mare la un gratarel, caci gratarul este no. 1 cand se-ntalnesc romanii, o anumita persoana de sex feminin din anturaj se apuca sa-mi zica (a nu stiu cata oara) sa-i dau copilului carne de gratar (in conditiile in care ii spusesem ca medicul pediatru m-a sfatuit sa nu-i dau mancare sarata pana pe la un an)! Initial nu am stiut de ce, dar o prietena mi-a explicat ca pentru protejarea rinichilor sa nu depuna efort suplimentar. Oricum, intrebasem medicul daca macar foarte putina sare, dar nu, deloc! Oricum, zic, daca asa spune medicul, trebuie sa stie mai bine si clar e spre binele copilului. Aceasta persoana o tot tinea pe a ei: ca ea cum si-a crescut copii? Ca n-o sa pot sa nu-i dau si lui sarat, etc. Nu mai spun ca ea nu e in masura sa dea sfaturi, caci baiatul cel mare care are sase ani are probleme cu stomacul/fierea si are momente cand de durere nu mai mananca deloc pana ajunge la spital pe perfuzii; iar fetita de un an si putin mananca mici si tot felul de carnuri la gratar......

Mentionez ca puiul meu are acum sase luni jumate si cam de o luna am inceput diversificarea!

Asa ca mamici de azi si de ieri (care si ele vin cu sfaturi binevoitoare ca sa-i dau copilului mancare de care mancam noi, ca asa au crescut ele copii si nepotii, care acum sunt supraponderali sau au alte probleme de sanatate)...lasati-ne sa ne crestem copii dupa alte reguli, poate procedam mai bine! M-am saturat sa tot aud dar eu cum v-am crescut? da-i, ca n-are nimica! da-i ciolane, da-i artane, pune-l sa stea in fund, sa stea in cap si in alte pozitii ca doar e mare!

ARE DOAR SASE LUNI!!! EL ABIA ACUM SE FORMEAZA! DE CE SA-L GRABESC SI SA-I DAU SARAT, DACA MAI POT ASTEPTA PATRU SAU CINCI LUNI SA-I PUN INCET-INCET SI SARE SI SA-I DAU SA MANANCE DE TOATE?!?!?!?!? DE CE SA-L OBLIG SA STEA IN FUND DACA EL NU ESTE INCA PREGATIT(MA CERTA SI MAMAIA MEA CA EU DE LA CINCI LUNI STAU IN FUND)?!?!?!? POATE EU DE ASTA AM COLOANA STRAMBA... DE CE?!?!?!?! NU MAI INSISTATI!!!!!!

Oameni buni, nu mai pupati copiii mici pe manute!!!!!

Pentru ca ne-am tot plimbat in vacanta asta, ba la munte, ba la mare, ba la bunici m-am intors cu subiecte atat noi cat si vechi. Plus ca am mai zis in postarile anterioare ca o sa povestesc si botezul celui mic, n-am uitat!

Asadar, voi incepe cu cel mai light subiect: oameni mari de tot felul se reped la cel mic sa-l pupe pe manute: "Vaaaai, dragul de el, ce scump e!" - si pac! un pupic pe manuta pana sa pot reactiona eu in vreun fel! Ba mai mult, zilele trecute mi-a fost dat sa asist la un obicei bizar la o tanti vanzatoare la chiosc de ziare (cred ca un fel de ritual al celor superstitiosi): a scuipat pe degete si l-a atins pe cel mic - era sa lesin, va dati seama.............

De acum mi-am zis ca voi spune eu dinainte fiecarei persoane in primele secunde ale intalnirii ca sa nu mai am nicio surpriza: VA ROG SA NU-L PUPATI PE MANUTE CA LE BAGA IN GURA!!!!!!!!!!

OAMENI BUNI!
DAR CHIAR NU VA GANDITI CA CEL MIC BAGA MAINILE IN GURA?!?!?
CHIAR NU VA GANDITI LA IGIENA CELUI MIC?!?!?!?
Sunt atatea locuri unde il puteti pupa: pe cap, pe picioruse (dar si aici as avea retineri, ca si pe ele le baga in gurita), pe spate sau deloc ca-i cel mai sanatos! Ba chiar nici sa-l atingeti pe manute!!!


Sunt sigura ca si voi, mamici din lumea larga, v-ati confruntat cu asemenea situatii. Ce ati facut?

Săptămâna internațională a alăptării

Azi, 26 august 2012 vreau sa fac o adaugire (de care am uitat sa va spun): LA CEVA SAPTAMANI DE ALAPTAT AM AVUT O REVELATIE, MI-AM DAT SEAMA PENTRU CE AU FEMEILE SANII!!!!!! :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

************************************************************************************

Săptămâna trecută am vrut să mă alătur și eu sărbătoririi unui așa mare eveniment prin poze cu mine și bebe la sân. Dar stupoare: nu am găsit nicio poză cu mine și el la san in public... Asta pe de o parte și pentru că nu l-am prea alăptat în public (doar în mașină, așa, răzleț și odata sau de doua ori în parc) și mai ales pentru că în niciun caz nu faci asemenea poze (cu copilul la sân, și în public- ce rușine!)!!!
Ba nu este nicio rușine, și-mi pare rău că simt așa! Este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla și mă bucur să văd din ce în ce mai multe mămici alăptând în parc la sân! Timid, dar e un început. Ar trebui să fie cel mai firesc lucru, doar nu facem nimic greșit...

Recomand cu mare drag un blog de tata pe aceasta tema: http://ta-su.blogspot.ro/2012/08/cum-am-petrecut-saptamana.html (zi-le Dedi! :)))
Am scormonit prin poze și iată că am găsit câteva mai vechi: