joi, 6 august 2015

Delfinariul din Constanța - dezamagire totala

Pentru că tot am ajuns în Constanța în concediu, am zis că vreau neapărat să mergem și la delfinariu. Ar fi fost o premieră pentru toată lumea. A trebuit să insist ceva, căci copilul voia la bălăceală, soțul la fel, nu voia să piardă din zilele de plajă. Până la urmă am ajuns.

Zi caniculară, chiar dacă la Constanța sunt cu câteva grade mai puțin decât la București, la ora 10 dimineața era deja insuportabil de cald în oraș. Pe plajă, pe de alta parte, e super! Adie briza, te mai bagi in apă, imediat te răcorești. Nici nu simti canicula!

Înainte să vă povestesc, vreau sa menționez că am mai vizitat ceva muzee la viața mea, prin București, prin alte țări... Cel mai tare m-a impresionat Oceanariul din Portugalia... Apoi ar fi DisneyLand din Paris în lista mea (dacă îl socotim muzeu :D).



Am fost impresionata si de Delfinariul din Constanța, o, da, dar în sensul celalalt. De mult nu am mai văzut o clădire în paragină in asemenea hal și pretul biletului atat de mare!!! Si lumea buluc la coadă la o ușă îngustă de parca eram la o intrecere, si da-i si asteapta, si imbulzeala de parca pierdeai ceva daca nu intri printre primii... Ce ne mai place sa asteptam, sa ne inghesuim si sa-i lasam pe clienti sa astepte... Ca să nu mai spun că nu sunt indicatoare pe șosea către Delfinariu... Eram langa delfinariu si a trebuit sa intrebam!!! Oricum, este o problema bine cunoscuta la noi în România și ar fi redundant să mai spun și eu despre lipsa indicatoarelor.

Un alt lucru care m-a suparat si pe care nu l-am înțeles, este de ce in curtea delfinariului (si ea total neigrijita) sunt și alte atracții care nu au nicio legatura cu delfinii: expoziție de papagali si pasari exotice, mini-rezervație de animale de peste tot din lume, grajduri și club de echitație... Pur si simplu ma depaseste! Daca voiam sa merg la gradina zoologica, mergeam acolo!

**************

Vă las cu câteva poze de la spectacolul delfinilor, care a durat cam 30 minute (singurul moment pentru care au meritat toti banii, chiar m-a emotionat intalnirea cu delfinii), prețul de intrare fiind 50 lei/persoană (!!!) (copiii gratis, ce-i drept):


Apoi sa vedeti cata lume era si ce inghesuiti eram (a se observa si peretii a caror tencuiala era deja cazuta pe alocuri):


Cu toate astea, m-am bucurat la maxim de spectacol, imi doream de mult sa vad delfini de aproape. Nu stiu de ce eram asa emotionata, chiar mi-au dat lacrimile. M-a mai impresionat cand prezentatoarea ne-a spus ca mamele stau cu puiii intre 3-5 ani dupa nastere...



Si delfinii mei:

Niciun comentariu: