De ce nu exteriorizeaza/verbalizeaza mamicile starile lor?

Intr-una din zile cam acum o luna, o zi normala, imi iau inima in dinti si intreb o bunica cat are nepotica ei. Ca o paranteza, de regula nu intru indiscutie cu strainii, si sunt un pic anti-sociala (mai ales la capitolul copii, ajungi inevitabil sa faci comparatii-lucru care poate fi foarte rau pentru tine ca parinte sau pentru cel mic!), ca dovada nu m-am imprietenit cu nicio mamica pana acum in parcul pe care-l frecventam aproape zilnic.

Am avut dreptate, era bunica cu nepotica ei si banuiam eu, dupa cum cea mica nu era inca sigura pe mersul ei, ca are in jur de un an. Am avut iarasi dreptate, avea chiar un si cateva zile! Bunica venita cam de departe, din Bacau, parca, sa stea ce cea mica, caci fata ei risca sa piarda serviciul daca nu se intorcea dupa un an. Zic aha, deci asa arata un copil la un an, caci asa ma voi intoarce si eu la serviciu, cand face un an cel mic. Si tot mama mea va veni sa stea cu cel mic. Dar nu de frica sa-mi pierd serviciul ma intorc mai repede, cat maidegraba sa nu innebunesc acasa.

I-am vorbit deschis femeii, asa cum vorbesti unui strain, caci nu-l mai ai prin preajma ulterior sa te judece. Ce credeti ca mi-a marturisit?!?!? Desi era pe vremea lui Ceausescu si a stat doar trei luni acasa cu copilul, abia astepta sa se intorca la serviciu caci, la fel, nu mai rezista uzurii psihice. Am ramas profund impresionata, zic, ia te uita, nu doar eu simt asa! Si a adaugat,

dar ce, indrazneam sa zic ceva cuiva?

...

Dupa cate vad multe mame simt asta... Si am o mare banuiala ca si mama mea a simtit asa. Dar ce nu inteleg este de ce nu spun cuiva? De ce nu cer ajutorul? (bine, aici recunosc ca nu prea gasesti ajutor asa usor...) Dar macar sa verbalizeze! De ce nu-si avertizeaza proprii copii?!?!? Asa sa zici ca e greu sa cresti un copil, auzi peste tot. Dar ar fi mai practic o mica-mare dezvoltare a subiectului. Acuma stiu cat de greu este, desi puiul meu are doar opt spre noua luni, si din ce am auzit de la alte mamici o sa fie si mai greu....

Anyways, poate verbalizarea ajuta sa nu intri in depresie... Desi, din proprie experienta, chiar daca verbalizezi si toata lumea e alaturi de tine doar verbal dar nimeni nu vine sa te ajute...nu prea e de un real folos... Poate verbalizarea te ajuta macar sa renunti intr-o zi la auto-compatimire, la renuntarea de a-ti pange de mila si la acceptarea situatiei. Si asa, usor-usor iesi din acea stare urata, depresie, si incepi sa te gandesti cum sa te ajuti. Eu una, m-am decis si asa am si facut saptamana trecuta, sa cer ajutor cuiva cu curatenia in casa. Contra unei sume de bani, dar macar nu mai sunt stresata ca nu am terminat curatenia si asa ma pot bucura de timpul petrecut cu puiul meu.
El este cel mai important!
Imi pare rau ca am momente cand mai uit asta...

Ce ziceti, mamici? Asa ca mai bine sa ne spunem ofurile? Pana la urma suntem doar oameni, cu slabiciunile si limitele noastre. Nimeni n-ar trebui sa pretinda sa fim super-femei! Decat sa ne frustram din ce in ce mai mult, nu mai bine sa ne impartasim necazurile celor din jur?