Cum iti schimba un copil viata

Aceasta postare se vrea a fi pentru femeile care cocheteaza cu ideea de a face un copil.

Este un subiect care pe mine m-a macinat ceva vreme dupa ce am nascut. Ma tot intrebam de ce nimeni (de ce nu mama mea, in primul rand) nu mi-a spus si mie ce inseamna sa fii mama inainte sa fiu si eu. Ma tot gandeam ca putea sa ma avertizeze cate schimbari si ce presupune aceasta viata noua. Pentru ca am avut momente, dupa euforia si fericirea de a privi si de a strange in brate o mogaldeata, cand aveam senzatia ca o sa se termine si o sa revin la viata de dinainte. Adica undeva in adancurile mele speram ca totul sa revina la "normal".

Nu vreau sa sune a vaitat, pentru ca am avut noroc de copil linistit care nu mi-a plans noptile sau alt fel de probleme, pur si simplu vreau sa subliniez faptul ca un copil iti schimba viata mult mai mult decat suntem noi pregatiti.

Teoretic eu pot sa-ti spun ca s-a terminat cu viata ta de dinainte. Dar tu n-o sa realizezi decat pusa in fata faptului. Acuma, gandindu-ma cum sa "avertizez" si eu la randul meu pe alte femei care vor copii, ma vad legata de maini si de picioare si pot spune doar atat:

1. Cel mai important este ca acel copil sa fie dorit de amandoi parintii (pentru ca si-asa un cuplu este pus la multe incercari, si sunt convinsa ca nu numai cand cel mic este sugar, ci toata viata);
2. Aspectul material, teoretic nu este asa important (adica noi inca stam cu chirie si ma bucur ca nu ma stresez din cauza asta; sau chiar nu trebuie sa astepti sa-ti faci casa ta, copilul creste in orice casa), dar ar fi bine sa ai un venit cat de cat decent asta tot pentru tine ca sa nu te superi cand vei vrea sa-i iei cate ceva;
3. Chiar nu trebuie sa te stresezi sa-i faci camera lui, pentru ca oricum va dormi mai mult cu voi in pat, iar lucrurile lui le poti pune in sifonierul vostru. Mai bine faci un dressing, daca tot faci modificari. Si un dressing e binevenit, mai ales ca vine al treilea membru in familie (care o sa primeasca o groaza de hainute!).

Altceva nu stiu ce ar trebui sa mai adaug...

De mult am tot spus ca ar trebui sa existe o scoala pentru cei ce vor sa fie parinti! Daca dai viata unui copil, asta nu inseamna automat ca stii sa-l si cresti. Si ca dovada avem extrem de multe exemple de copii abandonati, aruncati la gunoi sau maltratati fizic sau psihic, etc.

SCOALA VIITORILOR PARINTI ar suna si ar fi ca o tabara in care fiecare cuplu (sau parinte singur) ar fi pus in situatii cat mai autentice: trezit noaptea din ora in ora, plansete, preparat laptele, schimbat scutece, etc. Ar trebui sa "predea" legislatia in vigoare, psihologia copilului dar si a cuplului, etc.

Ce mult mi-ar placea asa ceva! Dar sunt constienta ca este o utopie, ca n-o sa se infiinteze niciodata o asemenea scoala, caci ar insemna un control al natalitatii riguros, care n-o sa existe in veci (poate in viitorul din S.F.uri) caci natura trebuie sa-si urmeze cursul cu selectia naturala. Pana la urma multi din cei considerati genii s-au nascut in conditii din cele mai mizere...


Eu stau si palavragesc aici despre revenirea la "normal", si copilul meu s-a ridicat deja in picioare si vrea s-ajunga la butoanele de la aragaz...