Pana nu demult credeam ca nu poti face mare lucru de acasa crescand un copil. Asta tine de ceea ce crezi tu ca poti. Asta se aplica si in viata fara copil. E mai dificil, dar nu imposibil. Sa stai acasa sa cresti un copil, sa fii menajera, sa fii bucatareasa si sa mai si faci meniul, sa fii mama si sa mai fii si educatoare, deja este mult pentru un om simplu. Nu degeaba au organizat niste oameni un interviu pentru un post de mama: World's Toughest Job. Si sa te mai ocupi si de o mica afacere care sa te ajute psihic dar si pecuniar...
Sunt momente tare fumoase, atat de frumoase ca doare, frumoase pana la lacrimi.
Sunt si momente cand imi pierd rabdarea si-mi vine sa fug mancand pamantul. Ei, acele momente reprezinta un prag, pe care daca-l treci, esti salvata. La mine acel prag se apropie cam cu 10-14 zile inainte de menstruatie, in fiecare luna, dar in fiecare luna! Cand cred ca nu se mai poate, mereu ma surprinde cel mic cu cate vrea/poate/face si asa ma ajuta si pe mine, e si el multumit ca face ceva!
Chiar daca in acele momente imi vine sa fug, sa divortez, sa-mi parasesc copilul, tot cu copilul imi fac programul mai bine. Pentru ca un copil nu te lasa sa lancezesti. Un copil nu te lasa sa pierzi timpul aiurea si sa te irosesti. El intotdeauna face ceva, sau vrea ceva, sau trage de tine, efectiv, pana iti revii. Este extraordinar, un copil te ajuta sa-ti depasesti limitele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu