Vineri, 11 iulie 2014

Zi memorabila pentru mine, ca om, ca femeie si mai ales ca mama. Am primit a nu stiu cata lectie ca o palma data de un copil mic, ca un dus rece in zilele toride de vara (cu lacrimi de bucurie). Mi-am dat seama ca am un copil pe care ma pot baza. Mi-am dat seama (pentru a nu stiu cata oara) ca un copil mic intelege mult mai multe decat credem noi. Ca, asa cum spune Maria Montessori, copilul lucreaza in liniste la adultul de maine, absorbind si incarnand totul din mediul in care traieste.



Hai s-o luam cu inceputul. De marti, 8 iulie m-am intors la serviciu dupa o pauza de aproape jumatate de an. Dar sa-l numesc serviciu ar insemna sa-l golesc de orice insemnatate. Dupa experienta cu corporatia (pe care nici in ruptul capului nu mai vreau s-o retraiesc) am zis ca data viitoare cand ma voi angaja (daca ma voi mai angaja) va fi ceva care sa-mi dea satisfactii. Cu alte cuvinte voi face ceva care sa-mi placa si care sa ma implineasca sufleteste. Am tot cautat joburi, dar nu ma vedeam iar la birou lucrand pentru un scop strain mie.

Printr-o intamplare am ajuns la o gradinita Montessori deschisa recent Kids at Work. Psihologia si subconstientul ma fascinau inca din copilarie. Eram atenta la nuantele din jurul meu si observam multe. Prin liceu citeam Sigmund Freud si am vazut cat de important in viata noastra activa este subconstientul. Observam comportamentele parintilor mei si ma gandeam ca eu cand voi fi parinte nu voi face asa. Cumva intuiam cat de importanta e copilaria, dar inca nu stiam cata importanta are ea pentru viitorul adult.

Stiam de Maria Montessori de mult, dar abia dupa ce am nascut am aprofundat observatiile ei. Cu cat citeam, cu atat ma felicitam (pentru unele din alegerile mele instinctive) si ma minunam cat de simplu si de complex, in acelasi timp, este copilul! Cu cat citeam mai mult observatiile Mariei Montessori, cu atat ma indragosteam de naturaletea fireasca care este necesara unui copil.

Azi, 11 iulie 2014, inainte sa mergem la gradinita am vorbit cu copilul meu serios, de la egal la egal. Este prima saptamana de cand mergem la graidnita si-l vedeam obosit (se trezise mai greu). Mi-era teama ca va prinde aversitate fata de gradinita, iar varianta "daca nu esti cuminte, sau dac anu te imbraci sau nu faci aia, nu mai mergem la gradinita" stiam ca va fi un esec total. Asa ca am abordat problema altfel: "Mami, azi la gradi am nevoie de ajutorul tau. Am nevoie sa ma ajuti cu ceilalti copii, contez pe tine, tu esti ajutorul meu de nadejde, da?" Ca orice adult care se respecta, nu am pus mare speranta in "da"-ul lui incantat, intrebandu-ma daca a inteles ceva, daca va mai tine minte pe parcursul zilei, etc.

Pana seara uitasem complet ce-l rugasem. Noaptea, dupa ce-l culc, descarc pozele pe calculator sa ma uit la ele. Mi-au sarit in ochi doua situatii clare care puteau fi incadrate in rugamintea mea de dimineata. Una si cea mai induiosatoare a fost cand Theo (2,5 ani) l-a imbratisat pe Andrei (2,1 ani), care incepuse sa planga de dorul mamei lui. Eu nu am stiut cum sa reactionez ca sa-l linistesc pe Andrei, caci era prima spatamana a mea acolo si inca nu avea incredere in mine. Dupa niste secunde in care eu ma gandeam ce sa fac (si care mi-au parut o eternitate) vad miracolul in fata mea: Theo si Andrei imbratisati.

Initial am avut impulsul sa intevin, de teama sa nu riposteze vreunul si sa se ajunga la animozitati. Dar mi-am infranat impulsul si am stat de-o parte observand. Nici macar o urma de aversitate! Andrei a acceptat imbratisarea lui Theo si au stat asa imbratisati, cat Vladimir le-a facut inconjurul observandu-i.

Iar la final, Andrei a mai primit o imbratisare de la Vladimir (1,6 ani)! :)

Sa mai spunca dupa acest episod Andrei a uitat complet de suparare?!? :)

A doua situatie este cand Theo ii citeste (vrea sa-i citeasca) lui Vladimir dintr-o carte:

A se observa multumirea de pe fata amandurora! Vladimir este multumit ca un copil mai mare ii citeste, iar Theo este multumit ca poate sa-i citeasca/povesteasca unui copil mai mic! :) Ar fi vrut Theo sa-i spuna mai multe, vedeam pe fata lui ca ar fi iesit mai multe cuvinte pe buze, dar nu-si gaseau drumul!

Ar mai fi si alte momente, dar dupa astea doua, mi-au dat lacrimile in linistea noptii cand mi-am amintit ca-i cereusem ajutorul si el mi-l daduse, asa cum stiu numai copiii. In liniste, firesc, la locul si momentul potrivite!

Va las sa va delectati si cu alte instante frumoase din aceeasi zi revelatoare de 11 iulie 2014: