La multi ani si bun venit 2015!

A mai trecut un an, cu bune cu rele, asa e mereu (important e ce inveti din toate). Am avut un an bogat in lume noua, experiente noi pentru care sunt recunoscatoare, lucruri cu care nu ma puteam confrunta daca ramneam in corporatie (desi financiar a fost mult mai greu). Am avut ocazia sa cunosc lume frumoasa in cadrul sociatiei WAHM, asociatie care uneste mame din toata tara si le sustine in proiectele lor de joburi acasa. Pentru ca se poate, macar o perioada, sa lucrezi de acasa cu copil cu tot. Pe mine m-au ajutat mult prin largirea sferei de cunostinte, socializare, afirmare, curaj, si mai ales mi-au dat oportunitatea sa castig, in cadrul concursului organizat de ei, un magazin online pentru produsele mele naturale de ingrijire corporala. Ce-mi putem dori mai mult? :) {Sper sa fie gata in luna februarie, momentan lucram la etichete si apoi vor urma pozele de produs. Va voi tine la curent! :)}

Anul 2014 mi-a adus oportunuitatea de a patrunde in mult ravnit de mine mediu Montessori, de a invata mult mai multe lucruri la fata locului, in acelasi timp fiind si alaturi de copil. Iarasi sunt foarte recunoscatoare pentru asta desi a fost extrem de greu (si pentru copil si pentru mine, o sa povestesc in alt postare de ce), dar macar am incercat. Acum copilul este la o grainita de stat, dar asta nu ma impiedica sa aplic acasa cu el tot ce stiu si invat. Iar gradinitele de stat nu mai sunt ca pe vremea noastra, m-am bucurat sa vad ca lucrurile evolueaza mereu, are educatori cu experienta si il las cu incredere acolo. Increderea am capatat-o si lucrand in domeniul educatiei in acest an, asa ca acum sunt mult mai linistita din acest punct de vedere. Acum as putea sa ma intorc linistita in programul e corporatie. :D

Dar am o dorinta mare pentru 2015... Cateodata am impresia ca e mult prea mare pentru mine si ca ma depaseste si ma inghite si eu ma pierd in ea... Imi doresc mult sa-mi gasesc identitatea si sa am si succes (de fapt, cre ca-mi oresc curaj). Imi doresc sa dau o identitate frumoasa produselor mele de suflet, Sabien, si sa ma pot dedica 100% lor, sa fie "jobul" meu. Simt ca merita, ca meritam o viata mai sanatoasa si implicit mai frumoasa, pentru ca sunt niste produse in care cred, pe care le-am creat din nevoie si pe care le folosesc eu ma intai.

Imi mai doresc sa fim santosi si sa ne avem unul pe altul in momentele frumoase si mai ales in cele grele.
Si va doresc si voua sa fiti impreuna, ca asa e mai frumos!

Ultima experienta de corporatista, partea a II-a

M-am hotarat sa scriu si continuarea, caci vad ca este iar de interes acest subiect, prin numarul mare de vizualizari din ultima perioada. Dar si pentru ca acum sunt mai detasata, a trecut ceva timp de atunci si mi-am mai revenit psihic. Si acum imi este putin greu, iar cu acesta postare sper sa ma vindec complet.

Acum ma felicit pentru ca am mers pana la capat cu procedura de evaluare cu HR-ul in cadrul Oracle. Desi imi pare rau pentru mine ca mi-a fost teama si m-am lasat coplesita emotional...

Asadar, dragi corporatisti (si nu numai), implicarea HR-ului in concedierea voastra, pardon, evaluarea voastra, HR care ar trebui sa fie impartial, este doar o metoda de intimidare care, in 99% de cazuri functioneaza. Eu am fost acel 1% care s-a incapatinat si am mers in hora pana la capat cu ei. Ba chiar le-am cerut sa ma concedieze cu litera "i"(daca nu ma insel), pentru a beneficia de somaj. Cand le-am cerut asta, au schimbat abordarea si au vorbit altfel: sa ma mai gandesc, etc, blablabla. Mi-au facut oferte de nerefuzat si valabile doar 1 ora care s-au prelungit pana la 3 luni de stat acasa pe banii firmei... Eram la capatul puterilor psihice si am cedat. Acum parca imi pare rau, desi daca ar fi sa trec din nou prin aceleasi presiuni, as pleca in nou. Corporatia iti mananca viata si repede si sigur. Cu toate ca daca ar fi sa trec iar prin acea perioada, poate ca m-as fi implicat mai mult, si as fi comunicat mai mult cu oamenii din echipa, din jur... Abia acum cochetez iar cu ideea de intoarcere in corporatie, desi nu stiu inca sigur. Abia acum ma pot intoarce la viata de dinainte de copil. Acum cand copilul este mai independent. Desi parca as incerca ceva pe cont propriu, acum as vrea sa cresc individual dar odata cu copilul.

Am facut bine sau nu, nici acum nu stiu. Am facut bine pentru demnitatea mea si nu m-am lasat inlaturata dupa placul managerului. Dar psihic m-a afectat foarte mult. Recunosc ca dupa nastere eram mai sensibila si programul de cel putin 10 ore lipsa de langa copil nu mi-a venit bine. Efectiv ma "sufocam" in corporatie si ma simteam straina de toti. Raceala oamenilor de acolo m-a facut sa ma instrainez si mai mult. Presiunea in vanzari accentuata de manager si lipsa timpului pentru trainuire, m-au convins sa-mi doresc in fiecare zi sa fiu in alta parte... Fiecare zi reprezenta pentru mine o tortura, si in fiecare dimineata imi venea sa fug in sens invers ...

Abia acum pot spune ca incep sa-mi revin, copilul a mai crescut, am stat mai mult langa el intr-o perioada foarte importanta pentru el; s-a acomodat la gradinita si s-a obisnuit cu programul. Desi se imbolnaveste in fiecare luna si trebuie sa stau cu el acasa. Cred din ce in ce mai mult in vorbele ce se spun despre mame cum ca ar creste odata cu copiii lor; simt pe toate planurile, psihic, emotional, chiar si fizic (parca mi se intareste si mie sistemul imunitar prin repetatele imbolnaviri).

Din nou despre Montessori sau de ce nu am excelat eu la scoala

Din nou despre Montessori sau despre de ce nu am excelat eu la scoala, sau in cariera, sau in viata; pentru ca nu m-am descoperit pe mine cea adevarata...

De curand am fost la o sedinta de masaj si nu stiu cum am ajuns la subiectul Montessori, i-am povestit maseuzei cateva principii de baza, incurajata mai ales de interesul ei crescand. M-a amuzat replica maseuzei din final: "ar trebui sa se faca mai cunoscuta, mai mediatizata chestia asta". :) Da, de acord cu ea, dar cine isi doreste cu adevarat sa si practice asa ceva? Asta presupune ca mai intai sa te schimbi din temelie tu ca parinte, ca om, complet...

Azi citesc pe montessori.org despre The Importance of Montessori Education si despre ce sa faci ca sa creezi o lume bazata pe pace, cum sa sadesti niste principii din frageda copilarie (creand o baza solida) desi in lumea inconjuratorare suntem bombardati de stiri negative, desene in care violenta e amuzanta si fara consecinte reale (de aici interdictia desenelor in Montessori), etc. Cum educatia traditionala se axeaza pe relatia dominator/dominat, unde copiii se simt fara putere in a prelua fraiele propriei vieti, etc.

Educatia Montessori ofera o alternativa in cresterea si educarea copiilor, pe care autorul paragrafului o numeste Partnership Education. Paragaraful urmator mi-a revelat motivul pentru care nu am excelat la scoala si pentru care am urat din tot sufletul meu materia istorie:

"One of the things that I admire about Montessori is that it offers children a much more balanced and positive view of history. Rather than glorify violence and conflict, Montessori schools help children to look at societies from the perspective of daily life, with an equal emphasis on the roles of women, who were, after all, anything but invisible and irrelevant, as well as the roles men played. Montessori students study the culture, cuisine, art, music, and great stories of past civilizations. Rather than pretend that bad things did not happen, they teach children to examine the evidence of celebration and kindness that did exist, along with the stories of not only warriors and kings, but of the people who made great contributions to social justice, scientific understanding, the arts and great literature, and the search for peace."


Exact asa mi-ar fi placut sa studiez la scoala: cultura, bucataria, arta, muzica, cu alte cuvinte, sa studiez din perspectiva vietii de zi cu zi. Si nu niste cifre reci cum studiam la istorie... Cumva simteam ca nu notele conteaza, tot asteptam sa ma intrebe cineva ce am invatat pana la urma... si asa am picat intr-o blazare din care am mai iesit in ultimul an de liceu cand motivatia mea pentru a-mi continua studiile a fost sa evadez de acasa.

Exact intr-o familie Montessori mi-ar fi placut sa traiesc, intr-o scoala Montessori mi-ar fi placut sa studiez, sa ma autodepasesc mereu, nu sa ma intrec in note cu colegii (pentru ca da, in Montessori nu exista note)...

Oare ce versiune a mea as fi fost acum?

Si unde?

...

Vi se pare vreo urma de ostilitate aici? Unde e profesorul? Credeti ca e galagie intr-o clasa Montessori? Credeti ca e "aranjata" o asemenea poza? :)

Sursa poza aici.

ShoeBox sau cadoul din cutia de pantofi

Stiu de ShoeBox de cativa ani, cred, dar spre rusinea mea nu m-am mobilizat pana acum...

Acum... s-au schimbat multe de cand am copil. Acum am jucarii de oferit, acum constientizez mai multe, acum sunt mai altruista.

Acum ma mobilizez si saptamana asta ma voi duce la sediul Qbebe si voi lasa 2 cutii. Caci de la redactorul-sef Qbebe am primit reminderul de anul acesta.

Campania a inceput pe 1 decembrie, dar niciodata nu e prea tarziu.

Hai si tu, care ai ajuns aici din intamplare (sau nu)! E simplu! Pe situl ShoeBox gasesti toti cei 4 pasi simpli pe care ii ai de facut (inclusiv idei cu ce poti sa faci cadou: nici nu va puteti imagina cate lucruri simple pentru noi sunt pentru ei comori...) Aici este sediul Qbebe de colectare si programul lor.

Hai sa umplem lumea de putin bine. Putin cu putin se face mult!
MAI SUNT CATEVA ZILE!!!