Ce nu-mi place atunci când sunt însărcinată

Sunt fericita femeie care are ocazia de a fi mamă a doua oară. Da, am cam 20 săptămâni și am aflat că va fi tot băiat. Aș fi vrut o fetiță de data asta, dar a fost după preferința fratelui mai mare. De când a auzit că la mami în burtică crește un bebe, a zis că vrea tot baiețel, să se joace împreună. Zilele trecute ne-a zis că dacă e fată o aruncă la gunoi. Acum că e tot băiat, nu știu dacă mai poate fi vreun copil mai frumos decât primul...

O să am multe de studiat, mai ales despre relația dintre frați, dar asta e altă poveste. Poate îmi recomandați literatură de specialitate, sau poate o să fac eu o listă cu ce am citit despre subiect.

Oricum, acum voiam să împărtășesc cu voi, mămicile care au trecut prin perioada de sarcină (DAR MAI ALES PENTRU CEILALȚI OAMENI CARE NU AU TRECUT NICIODATĂ PRINTR-O SARCINĂ), ceea ce nu-mi place DELOC atunci când sunt însărcinată. În afara de neplăcerile cauzate de contracțiile primului trimestru, sunt altele care mă pot înfuria, de-a dreptul, și care pot fi la ordinea zilei. Lucruri mărunte, care pot fi evitate, cu puțină atenție din partea celor din jur.

Să începem cu contracțiile. De data asta le-am avut în primul trimestru (de fapt, la prima sarcină nu le-am avut deloc). Foarte neplăcute! M-am speriat atât de tare, încăt am crezut că voi pierde sarcina. Într-o noapte am ajuns la camera de gardă la spitalul Nicolae Malaxa, unde am născut și prima oară și unde este și medicul meu ginecolog. Am găsit un medic de gardă tinerel care m-a asigurat că sarcina se dezvoltă normal și mi-a prescris no-spa la 8 ore și supozitoare dimineața și seara (pe lângă tratamentul hormonal). Și exact cum mi-a prezis, după 16-18 săptămâni, nu am mai avut probleme (contracții). Desigur, a se evita oboseala fizică, pe care încă o resimt.

Cât despre neplăcerile zilnice, prima și prima este:

- APLECATUL după diverse obiecte de pe jos și care nu au ce căuta acolo și pe care NIMENI, dar chiar NIMENI (mă refer la partea bărbătească în special) NU SE SINCHISEȘTE SĂ LE RIDICE!!! Un prosop, o bucată de hârtie, o jucarie, etc. Cu ocazia asta am aflat că de aia sunt bărbații mai relaxați, ei nu se stresează așa de repede ca noi femeile.

Altă neplăcere maximă, și care are legatură cu prima:

- SCAP ușor lucrurile din mână! SUPER! După ce că urăsc să mă aplec, le mai și scap...

Alte lucruri mărunte:

- aglomerația din tramvai, căldura și persoanele care se uită în direcția opusă; câteodată chiar mi se face rău și-mi vine să scol pe cineva de pe scaun, dar niciodată nu mă lasă inima;
- că nu pot să mai merg atât de repede cum mergeam înainte;
- coșurile de pe față în urma tratamentului hormonal;
- oboseala care nu are program. Sunt zile când sunt bine, și zile când mă pălește o oboseală cronică...


Când sunt bine, nici nu-mi amintesc de perioadele în care mi-a fost rău, adică îmi amintesc, dar nu mai știu nici eu cum era... De aia îi înțeleg și pe cei care nu înțeleg. :)

"Tati, joaca-te frumos!"

Sigur, "frumos" este un cuvant pozitiv, dar are pacatul sa fie foarte vag, mai ales cand e vorba de copii. Ce inseamna frumos?

Ce stie copilul ca inseamna frumos? Si la oamenii mari, a te juca frumos, poate avea atat de multe intelesuri: unii inteleg ca un copil sa se joaca cu anumite jucarii, altii prefera singuri, altii sa fie silentiosi, etc, etc. Spune-i copilului cum PREFERI sa se joace. Da-i indicatii, variante, din care el sa aiba ocazia si demnitatea sa aleaga!

De fapt, aici sta tot SECRETUL: ii dai 2 sau 3 variante, maxim, de unde el poate alege ce preferi si tu ca adult. In felul asta ii pui si limite, fara ca el sa fie deranjat in cele mai multe cazuri. Sigur, cand e musai sa se culce si el nu vrea, daca nici dupa ce-i oferi varianta de a se duce la culcare acum sau peste 5 minute (sau dupa ce citim/spunem o poveste), tot nu vrea, va plange (se va descarca de tensiunile acumulate peste zi) putin, un minut, cateva minute si apoi se va culca linistit. Plansul la copii este necesar. Este ca o terapie care-l ajuta sa se descarce de tensiunile acumulate in timpul zilei, de frustrari.

O situatie gestionata corect a fost cand nu eram de fata, dat sotul meu a aplicat aceasta metoda, sa-i zicem metoda alegerii, sau metoda variantelor. Pentru ca suntem departe de parinti si nu avea cu cine lasa copilul acasa (caci voia sa stea sa se uite la desene, a zis el ca ramane singur la desene :D), sotul meu trebuia sa ma ia acasa cu masina personala fiind seara tarziu (9,30-10pm). A mai fost odata cand s-a lasat cu lacrimi, caci sotul meu nu a avut rabdare cu el. De data asta i-a explicat frumos ca daca ramane singur, exista riscul sa ramanem fara curent (s-a intamplat mai des in ultima vreme sa ne pice siguranta de la curent, deci era familiarizat). Asta insemna ca ar fi ramas pe intuneric singur acasa si asta l-a determinat sa aleaga sa vina cu el. El se teme de intuneric si atunci a zis: "Atunci vin cu tine, tati". There!

Eu una stateam cam cu frica in san sa nu se lase cu scandal, dar sotul meu a gasit varianta cea buna. Eu ma mai gandisem la varianta sa stea vecina cu el 10min cat dura pana ne intorceam noi acasa. :)


Deci se poate! Nu e nevoie decat de putina imaginatie si sa vrei sa gasesti o varianta pozitiva. Sa respecti copilul!

Ce Sfânt Gheorghe frumos!

Azi e sărbatoare! Da, au mai fost sărbători și vor mai fi, dar pentru mine ziua de azi a fost magnifică!

A început de dimineață, de fapt de cu o seară în urmă. Să vă povestesc. Ieri a fost doamna care ne face curățenie (mai nou, de cănd am o sarcină buclucașă) și aseară când am sosit de la serviciu, totul era curat, aranjat, pus la punct, cum îmi place mie mult. Dacă era lăngă mine o luam în brațe și o pupam; ămi venea să o sun să-i mulțumesc. :) Pot să mănânc pâine cu unt și cu sare, dar să am curățenie! Așadar, aseară când am ajuns, cald, numai bine (a avut grijă soțul meu să lase centrala pornită, căci e plecat din oraș), curat, aranjat, liniște, eram în al nouălea cer. Am avut un sentiment de parcă eram în vizită :)) :D M-am culcat fericită cu casa curată doar pentru mine :D

Azi de dimineață mi-au ieșit planurile din plin! Pe lângă faptul ca îi am pe amândoi bărbații Gheorghe, am reușit să merg în centru în Bragadiru la poștă. Și mai știam că e și săptămâna Iberică la Lidl! Nu știam dacă am timp să ajung, dar am reușit. Ah! De-aș fi avut mai mulți bani! :D Oricum, cărțile erau deja plătite, le-am luat de pe Book Depository și sunt superbe!

Am luat așa: cărți Peppa Pig, The Wheels on the bus (știe cântecelul de mult, dar vreau să vadă textul și imaginile) și My new baby (pe care i-o dau mai târziu, cred că după ce nasc):

În drum spre Lidl am trecut pe lângă biserica din Bragadiru, slujba se auzea de afară, soare, flori, liniște. Deși nu sunt o credincioasa inrăită, mereu mi-au plăcut curțile bisericilor. Doar am trecut pe lângă ea și m-a liniștit, relaxat, m-a bine-dispus pentru toată ziua. Aș vrea să vă transmit și vouă liniștea, căldura, soarele și florile, toate împachetate ca o stare sufletească să vă împlinească! :)

De la Lidl mi-aș fi luat mai multe lucruri, atât de decor pentru înfrumusețarea casei, cât și mâncare Iberică. Ah, și oale, ulcele (în care se face și se servește mâncare speficifică) și carafe din lut (pentru Sangria, mmm...) frumos decorate, arătau de parcă ar fi pictate de mână. Și totul la prețuri foarte bune! Chiar mi-am luat litere LOVE roz-pal, pe care vreau să le pun pe o poliță îngustă (pe care o să o iau de la IKEA) alături de niște fotografii cu noi și copiii. :) Și două cuiere foarte frumos decorate (și de inspirație) pentru bucătărie de agățat prosoape, șorțuri, etc. De mâncare am lat o Tortilla cu spanac și un desert cu migdale întregi.

Vă doresc și vouă o zi frumoasă cum am avut eu până la 11, când m-am dus la birou. ;) Vă trimit: DRAGOSTE, LINIȘTE, CĂLDURĂ

Toți copiii sunt "cuminți"...

... dacă știi cum să-i abordezi.

Mama lui de cuvânt "cuminte"! M-a bântuit zilele astea cât am stat în familie căci toate rudele îmi întrebau sau, mai rău, îmi amenințau sau șantajau copilul:

"Ești un copil cuminte?"
"Vaaai, ce copil cuminte!"
"Dacă ești cuminte, îți dau bicicleta!"
"Trebuie să fii cuminte și să asculți pe mami/tati/mamaie/etc/etc"
"Dacă nu ești cuminte, îți iau bicicleta!"
"Fii cuminte, că altfel nu-ți mai dau bicicleta!"

Exact asta învață și copilul: să amenințe, să șantajeze, să fie răutacios, etc, că doar asta aude în jur!!!

People, am auzit acest cuvânt de 10 ori pe minut!!! Mă apucaseră și pe mine revolta și nervii și voiam să sparg ceva, să stric ceva, numai să nu fiu cuminte! Acest cuvânt e rudă cu "frumos", din "Tati, joaca-te frumos!", asta așa, ca o mică paranteză. Dar despre asta, cu altă ocazie.

Jesus, people, doar pentru că sunt mici copiii, nu înseamă că nu au dreptul la o opinie, și mai ales, chiar NU TREBUIE SĂ FACĂ CE VREȚI VOI, ADULȚII!!!

Foarte rare sunt persoanele fără copii care să aibă acel instinct înnăscut să știe să vorbească cu un copil. De fapt ce zic, sunt părinți care tot nu își dezvoltă instinctul să gestioneze o situație cu un copil. Orice copil cooperează și vrea să facă pe plac adultului, mai ales părințior (pe care îi adoră și divinizează), dacă știi cum să îl abordezi. Totul contează: tonul, cât de liniștit sufletește ești, și mai ales faptul să îi vorbești mereu la modul pozitiv.

O situație: fiul meu nu voia să lase la țară caluțul lui alb pe roate, deși mai avea o bicicletă cu care alunecă mai ușor (le-am luat pe amândouă la noi, ca să lăsăm căluțul, să îl aibă acolo pentru dățile viitoare). Cu ceva timp înainte să plecăm (mi-am luat și o marjă de timp, eram relaxați, nu ne grăbeam), făceam altceva, și îi propun prietenește, pe un ton cald, (deci nu i-am impus nimic, deși eu am avut tot timpul în minte că lăsăm caluțul acolo), interogativ (dacă este de acord să-l lase pentru data viitoare când mai venim, și să luăm doar bicicleta cu noi). Copilul a fost de acord imediat. A zis din prima da, s-a gândit foarte puțin și nu s-a mai răzgândit ulterior. A fost "alegerea lui", foarte împăcat și mulțumit că a putut alege. Se cheamă că i-am arătat respect și i-am luat în considerare opinia.

Pe când, dacă i-aș fi spus imperativ, autoritar, "lăsăm calul aici, că așa zic eu!", cum credeți ca s-ar fi simțit și ce ar fi spus?

Am impresia că acest cuvânt, CUMINTE, este un fel de manipulare foarte blândă folosită de adulți, ca să-i facă pe copii (deși nu are efectul scontat, a fost încercat de generații și generații, și tot nu înțeleg de ce oamenii îl mai folosesc...) să-i asculte orbește pe adulți. Adică să-i determine pe copii, într-un fel încât să-și dorească ei, să faca ce vor, de fapt, adulții (ceva oarecum similar cu sistemul educațional tradițional, care și-a propus să scoată adulți manipulabili, dar despre asta, după ce mă voi documenta mai bine).

Aici copilul era în grădină, concentrat să stropească florile și usturoiul stră-bunicii. :) Nu mă mai satur să-l observ și să veghez de la distanță să fie lăsat să exploreze, să se concentreze și să ducă un lucru la bun sfârșit fără întreruperile lipsite de respect ale adulților...

(Acum mă panichez când cineva spune despre copilul meu că e cuminte, mi se pare că ceva nu e în regulă, un copil n-ar trebui să fie "cuminte", să asculte tot ce spun alții. De fapt, cuminte nici nu ar trebui să existe în vocabularul părinților. Repet, copiii sunt liniștiți și cooperanși dacă sunt stimulați pozitiv și continuu. O să fiu vigilentă și o să veghez în continuare!)

Prima oară la muzeul național de istore naturală Grigore Antipa

Am fost la muzeul național de istore naturală Grigore Antipa când eram foarte mică. Îmi amintesc vag o gorilă mare neagră și un schelet uriaș de elefant sau dinozaur și parcă și un paiajen păros. De atunci nu am mai ajuns și de mult timp îmi propusesem să merg, mai ales după renovare.

Azi (duminică 29 martie 2015), am zis gata, TREBUIE să mergem cu copilul! Destul am stat în casă din cauza vremii ploioase. Deși nu am mers doar pentru el ci și pentru noi, a fost o ocazie foarte bună de a ieși din casă și de petrecut o zi liberă în familie și descoperind lucruri interesante.

Mai mult am alergat printre vitrine, eu eram între copil și soț. Unul o lua înainte, celălalt rămânea în urmă să studieze liniștit. L-au impresionat animalele împăiate, porțiunea care imită grota, chiar l-a speriat. Cel mai mult l-a impresionat scheletul de dinozaur (pe carere nu știu dacă l-a perceput în raza vizuală în totalitate), deși mi-a lăsat impresia că nu înțelegea că e doar scheletul de oase și-i lipsește carnea. Nu cred că poate abstractiza încă la vârsta de 3 ani. Nu știu ce a înțeles din machetele în curs de pregătire cu stadiile unei sarcini în secțiune transversală și fătul din burtica mamei...

Una peste alta, atâtea animale în mărime naturală l-au impresionat, căci își aduce aminte de Muzeul Grigore Antipa și ar mai vrea să meargă. Vom mai merge, asta e sigur. Mai ales că au și o expoziție de paianjeni vii pe care am lăsa-to pentru altă dată.

Așa muzeul după renovare nu m-a impreionat. S-a apropiat de normele europene, dar cu aceleași exponate ca acum 30 de ani. Am apreciat munca depusă pentru reconstituirea habitatelor. Am văzut muzee mai mari și mai frumoase. Oricum, arată a muzeu civilizat, un loc unde mă voi întoarce cu copiii.

Sâmbătă ploioasă în casă

Azi e o zi mohorâtă (28.03.2015), înnorată și ploioasă. Ar fi trebuit să merg la munte cu colegii, iar soțul meu la raliul Brașovului cu câțiva prieteni, să-și serbeze ziua de naștere de cu o săptămână în urmă. Dar pentru că nu am avut persoana cu care să las copilul acasă, am rămas eu. Și bine am făcut, căci a plouat toată ziua și nici soțul meu nu s-a mai dus. A preferat să mai muncească puțin (munca e a doua lui natură, de fapt ce zic, e prima!).

Bine, cel mai și cel mai mult am rămas cu copilul acasă pentru că nu s-a simțit bine, e sub tratament pentru otită și când e bolnav îmi cere prezența mai mult. Și nu puteam să mă distrez sau relaxez cu gândul la cum s-o simți și cum îi va fi dor de mine. Copiii iubesc total, nu știu altfel, nu puteam rata o zi de iubire autentică pentru nimic altceva!

Cu o seară înainte, soțul meu i-a promis că-i cumpără bicicletă, că i-a dat iepurașul de Paște bani. Își dorea el o bicicletă albastră de care a mai văzut la copii, dar din aia din plastic, ușoară și fără pedale. Nu am fost niciodată de acord cu jucăriile de plastic. În fine, areși soțul dreptate, la motivul meu ca e de plastic și poate cădea și se lovi foarte ușor, mi-a replicat caă așa învață să-și țină echilibrul. The man's got a point, cu asta m-a convins, plus că și-o dorea mult și copilul.

Și bine a făcut că i-a cumpărat-o (cu banii de la iepuraș ;)). Sâmbătă a alergat copilul de colo-colo prin casă, măcar a mai făcut mișcare! :)