Toți copiii sunt "cuminți"...

... dacă știi cum să-i abordezi.

Mama lui de cuvânt "cuminte"! M-a bântuit zilele astea cât am stat în familie căci toate rudele îmi întrebau sau, mai rău, îmi amenințau sau șantajau copilul:

"Ești un copil cuminte?"
"Vaaai, ce copil cuminte!"
"Dacă ești cuminte, îți dau bicicleta!"
"Trebuie să fii cuminte și să asculți pe mami/tati/mamaie/etc/etc"
"Dacă nu ești cuminte, îți iau bicicleta!"
"Fii cuminte, că altfel nu-ți mai dau bicicleta!"

Exact asta învață și copilul: să amenințe, să șantajeze, să fie răutacios, etc, că doar asta aude în jur!!!

People, am auzit acest cuvânt de 10 ori pe minut!!! Mă apucaseră și pe mine revolta și nervii și voiam să sparg ceva, să stric ceva, numai să nu fiu cuminte! Acest cuvânt e rudă cu "frumos", din "Tati, joaca-te frumos!", asta așa, ca o mică paranteză. Dar despre asta, cu altă ocazie.

Jesus, people, doar pentru că sunt mici copiii, nu înseamă că nu au dreptul la o opinie, și mai ales, chiar NU TREBUIE SĂ FACĂ CE VREȚI VOI, ADULȚII!!!

Foarte rare sunt persoanele fără copii care să aibă acel instinct înnăscut să știe să vorbească cu un copil. De fapt ce zic, sunt părinți care tot nu își dezvoltă instinctul să gestioneze o situație cu un copil. Orice copil cooperează și vrea să facă pe plac adultului, mai ales părințior (pe care îi adoră și divinizează), dacă știi cum să îl abordezi. Totul contează: tonul, cât de liniștit sufletește ești, și mai ales faptul să îi vorbești mereu la modul pozitiv.

O situație: fiul meu nu voia să lase la țară caluțul lui alb pe roate, deși mai avea o bicicletă cu care alunecă mai ușor (le-am luat pe amândouă la noi, ca să lăsăm căluțul, să îl aibă acolo pentru dățile viitoare). Cu ceva timp înainte să plecăm (mi-am luat și o marjă de timp, eram relaxați, nu ne grăbeam), făceam altceva, și îi propun prietenește, pe un ton cald, (deci nu i-am impus nimic, deși eu am avut tot timpul în minte că lăsăm caluțul acolo), interogativ (dacă este de acord să-l lase pentru data viitoare când mai venim, și să luăm doar bicicleta cu noi). Copilul a fost de acord imediat. A zis din prima da, s-a gândit foarte puțin și nu s-a mai răzgândit ulterior. A fost "alegerea lui", foarte împăcat și mulțumit că a putut alege. Se cheamă că i-am arătat respect și i-am luat în considerare opinia.

Pe când, dacă i-aș fi spus imperativ, autoritar, "lăsăm calul aici, că așa zic eu!", cum credeți ca s-ar fi simțit și ce ar fi spus?

Am impresia că acest cuvânt, CUMINTE, este un fel de manipulare foarte blândă folosită de adulți, ca să-i facă pe copii (deși nu are efectul scontat, a fost încercat de generații și generații, și tot nu înțeleg de ce oamenii îl mai folosesc...) să-i asculte orbește pe adulți. Adică să-i determine pe copii, într-un fel încât să-și dorească ei, să faca ce vor, de fapt, adulții (ceva oarecum similar cu sistemul educațional tradițional, care și-a propus să scoată adulți manipulabili, dar despre asta, după ce mă voi documenta mai bine).

Aici copilul era în grădină, concentrat să stropească florile și usturoiul stră-bunicii. :) Nu mă mai satur să-l observ și să veghez de la distanță să fie lăsat să exploreze, să se concentreze și să ducă un lucru la bun sfârșit fără întreruperile lipsite de respect ale adulților...

(Acum mă panichez când cineva spune despre copilul meu că e cuminte, mi se pare că ceva nu e în regulă, un copil n-ar trebui să fie "cuminte", să asculte tot ce spun alții. De fapt, cuminte nici nu ar trebui să existe în vocabularul părinților. Repet, copiii sunt liniștiți și cooperanși dacă sunt stimulați pozitiv și continuu. O să fiu vigilentă și o să veghez în continuare!)