De miercuri seară au plecat amândoi la bunici și ne-am mai văzut sâmbătă. Cel mic nici măcar nu a întrebat de mine! Oricum nu era dependent de mine, căci de la 1 an m-am întors la serviciu și a rămas cu mama mea. Plus că l-am scos în lume cu noi peste tot unde mergeam. Și eu și ei, ne-am simțit foarte bine în tot acest timp de răgaz unii de alții.
Inițial nu voiam să-i las singuri, îmi era teamă că soțul, luându-se cu treabă, va uita de el sau nu-i va da mâncare sănătoasă sau nu va avea răbdare cu el să discute eventualele probleme de cumunicare.
Dar SURPRIZĂ! Ladies, să nu subestimați niciodată capacitățile unui bărbat! NEVER! Poate vor ei să ne lase impresia că nu se descurcă, dar asta este doar ca să nu ne prindem noi cât de buni părinți pot fi!
S-au descurcat de minune! Soșul meu a respectat tertipul conform căruia la masa nu insistă, nici măcar nu-l bagă în seamă dacă nu vrea să mănânce. Dar nici nu a fost cazul, căci neprimind nimic de ronțăit între mese, copilul a mâncat foarte bine la toate mesele. Și nu mă refer că a mâncat două farfurii la o masă, că nici așa de nebună nu sunt să-l îndes cu mâncare. Nici cu pâinea nu insist. Îl las să mănânce cât poate și cât simte nevoia. Îi ofer două opțiuni, dacă nu o vrea pe prima, și atât. Și cât mai puține dulciuri.
Soțul a avut răbdare cu el și au discutat și dezbătut orice problemă. Când i se explică copilului, atunci înțelege și el și cooperează.
La prânz nu vrea niciodată să doarmă, chiar dacă îi pică ochii în gură și e leșinat de mai are puțin și cade pe jos! :))) Dar la el funcționează cu poveștile. Așa că tati l-a luat pe departe, că să meargă cu el să se odihnească, dacă cel mic nu vrea să doarmă, nu doarme, și îi spune ce poveste vrea el. Ce noroc cu poveștile astea! Tati îi spune cu mașini de curse, mami îi spune povești care au legatură cu cărțile recente pe care le citim sau cu ce mai cere copilul. Maia (mamam mea) i-a spus poveștile clasice, din copilăria noastră. Ulterior am aflat, grație Mariei Montessori, că poveștile cu animale care vorbesc, și tot ce e abstract, nu se spun copiilor mai mici de 6 ani. Abia după 6 ani au ei capacitatea să separe realul de imaginar/fabulos. Ei cred tot ce le spunem la această vârstă (de aceea a prins frică de lup și de întuneric, încă nu am scăpat de ea...). Și acum, în premieră, a vrut să-i spună mamaia Cici (mamaia Titi, după cum spune el) povești cu soldați... (nu știu ce a putut să-i spună, sper să fi fost ceva la modul pozitiv, dar a funcționat și a cerut și a doua oară și a dormit doar cu ea!)
În rest, au trebăluit pe afară toată ziulica, cu bucăți de lemn, cu bormasina adevarată dar fără dibluri sau cum s-or numi, cu ciocănel adevărat și cuie (pe care le-a pierdut), cu bicicleta călare, cu alergat prin iarbă în curtea stră-bunicii la vânat de gâze... :) Ce copilărie frumoasă! Mereu am fost de părerea că o copilărie la țară nu valorează cât toți banii din lume!
Și eu aș mai fi stat acolo... L-a întrebat multă lume dacă mai vine și mereu a zis că da. That's my boy! Me, so proud! :D
That's my husband! So proud câ am insistat la fiecare pas și l-am îndrumat cu explicații de cum să manevreze copilul. MISSION SCCOMPLISHED!
2 comentarii:
Foarte frumos! Ma bucur pentru voi si pentru ca a iesit totul bine!
Foarte frumos articolul felicitari!
Trimiteți un comentariu