Mai greu e la primul copil

De curând m-a întrebat cineva cum este cu doi copii. Nu am apucat să-i răspund, dar întrebarea nu mi-a dat pace. Și eu mă întrebam înainte și cred că orice mamă cu un copil se întreabă cum ar fi cu doi, dacă să mai facă sau nu. Așa mă gândeam și eu și mă minunam și încercam să-mi imaginez. De cele mai multe ori cuplurile abandonează să mai facă un copil. Se opresc la unul, fiecare are motivele lui, nu are rost să le dezbat. Nici noi nu știam ce să facem. Dar știți vorba aia românească: un copil e puțin, doi sunt deja prea mult! :)) Pentru că ne plac copiii am zis că poate mai facem, nu ne-am propus ferm și când să-l facem. Acum regret ca nu l-am făcut mai repede și mai aproape de primul.

Ei, dar toate au rostul lor, sunt convinsă că lucrurile decurg exact așa cum ar trebui să fie. Deocamdată suntem bine. Suntem acasă de mai bine de două săptămâni. Suntem sănătoși amândoi. Fratele mai mare a reacționat bine, deocamdată nu am zărit nicio urmă de gelozie, deci totul bine. Îi este drag de cel mic și l-ar pupa și mângâia foarte des.

Adevărul e că mai greu e la primul copil: ți se schimbă radical viața. Nu mai ai libertatea de a face oricând orice, ai nevoie de ajutor cu copilul, cu casa, plus responsabilitatea mare pe termen lung. Cu alte cuvinte, ți se dă peste cap viața. :D Plus: multe necunoscute, multe întrebări, multe griji, teama de necunoscut, te întrebi dacă vei fi mamă bună, dacă te vei descurca, dacă chiar ești pregătită /pregătiți să fii/fiți părinți, dacă ai tot ce-ți trebuie ca să-l crești, etc, etc.

Niciodată nu ești pregătit sa fii părinte, pentru că nu ai de unde să știi ce înseamnă și ce presupune asta, și mai ales ce vei simți când vei deveni părinte.

Nu ai nevoie de lucruri materiale sa crești un copil. Un copil crește și printre caramizi. Și ce dacă nu ai 3 camere? Și ce dacă stai cu chirie? Și ce dacă ai doar o cameră gata? Și ce dacă nu ai camera copilului? El nu te va critica pentru toate astea, el are nevoie de iubire in primul rând, de căldură, lapte și curățenie.

Trecerea la statutul de părinte este o mare schimbare in viața unei persoane. Eu îi respect pe cei care aleg o viață fără copii, este alegerea lor și înseamnă că viața pe care o trăiesc le este suficientă. Și mai mult îi respect pe cei care fac copii, dar cel mai mult îi respect pe cei care fac și mai mult de atât, care se auto-depasesc ca oameni și iau in serios "meseria" de părinte.

Acum la al doilea copil sunt mult mai relaxată, mai liniștită și asta se vede, contează pentru liniștea mea interioară. Iar asta înseamnă că pot avea grijă mult mai bine de cel mic și de mine. Restul vine de la sine. Cică ar fi mai greu cu doi copii, dar deocamdată mi se pare același lucru ori doi, nu mai mult, ci doar de două ori, adică același lucru repetat. Să vedem și în timp dacă îmi păstrez părerea...

Un lucru e sigur, casa plină e veselă, se vor juca împreună, se vor ajuta, se vor avea unul pe altul toată viața. Iar eu abia aștept să se facă mari, băieții mei, deja mă imaginez mândră de și cu ei. :)