Povestea celor două nașteri

Înainte să nasc din nou, mă gândeam cum va mai decurge și cea de-a doua naștere... Îmi era ceva mai multă teamă, știam ce mă așteaptă și îmi era teamă de durerile de după. Am născut prin operație de cezariană și prima și a doua oară. Nu am cerut eu cezariană, am avut un virus pe col și doctora mi-a zis de la început că nu vrea sa riscăm să scoatem copilul prin colul cu probleme. Apoi în ultimul trimestru am avut tensiunea mare cu risc de preeclampsie, deci nici nu se punea problema de naștere naturală. A doua oară mi-au iesit analizele foarte proaste. Ce n-am avut? Anemie, trigliceridele au ajuns la 700 in ultimul trimestru, tensiunea mică de data asta, riscul de pierdere al sarcinii din primul trimestru și tratamentul hormonal, a mai ieșit și o infecție în sânge... Am avut o burtă uriașă, fără să exagerez, pielea îmi era așa întinsă că mi se părea că va exploda! Nu mai puteam să fac nici cel mai mic efort fizic, că rămâneam fără aer, iar durerile de coloană si mijloc mă terminau! Toate astea pe fondul disponibilității limitate a doctorei mele, m-au făcut să nu clipesc când doctora m-a programat. Abia așteptam!

Dacă ar fi să aleg a treia oară, aș vrea să experimentez și nașterea naturală. Nu mi-a plăcut DELOC nașterea prin operație! Și sper să nu mai fie nevoie vreodată să fac vreo operație, nu am toleranță la durere fizică. Am avut niște dureri de la operație în zilele următoare de nu mă puteam da jos din pat să merg la toaletă...

Operația în sine (prima) a decurs fără probleme. Am avut încredere totală în medicul meu ginecolog! Mi-am zis împăcată, dacă o fi să mor, asta mi-a fost viața (cezariana fiind prima intervenție chirurgicală din viata mea), are cine să aibă grijă de copil, eram împăcată cu ideea. Totul bine, anestezia și-a făcut treaba, la 9;30 am intrat în sala de operații , iar la 9;45 copilul era afară! :) Îmi amintesc și acum, deși eram amețită, sunetul ca de pisoi, un mieunat subțire ce mi-a umlut ochii de lacrimi. Anestezista m-a întrebat dacă mă doare ceva. Am dat din cap că nu. Prea bine nu-mi amintesc cum arata copilul, era albicios la piele. Doctora mi l-a arătat dintr-o parte, eu eram amețită, apoi l-a dus într-o altă sală să-l șteargă, să-l cântărească și l-au ținut niște ore la incubator. Am impresia ca asta e procedura standard, căci nu mi-au zis să fie probleme. Nu mai știu ce notă a luat, oricum, nu mi se pare relevant. Cred ca 9, ca la op cez nu se dă nota 10.

Ei, a doua oară operația nu a mai decurs așa "pe roate". Pentru că am avut scăderi de tensiune, o infecție, mi-au administrat mai multe medicamente, nu știu exact ce, antibiotic și probabil ceva să-mi ridice tensiunea, am stat mai mult în sala de operație. Și pe copil s-au muncit ceva doctorițele să-l scoată. A fost mare și într-o poziție în care nu se aștepta doctora. Au tras ceva de el, amândouă! Cred că nu aveau loc să-l scoată din cauza capului mare. De data asta nu mi-au mai dat lacrimile de emoție. De data asta plânsul celui de-al doilea mi s-a părut urât căci era parcă răgușit. :) Apoi durerile de a doua zi au fost aceleași, identice! Cred că a contat că am avut o asistentă pe care o cunoșteam de câțiva ani, tare drăguță și datorită ei am scos sonda mai repede. A, da, dacă nu știați, la operații ți se pune sondă să nu faci pe tine-oribil! Nu știu cum e la naștere naturală, dar am văzut la neonatologie o mămică la 3 ore după naștere alăpta copilul. Arăta fresh, față de noi astealalte cu cezariană cocoșate de dureri ca niște babe...

Pe copil l-au ținut 3 zile la incubator căci li s-a părut să sufere și el de infecție. I-au făcut analize aproape zilnic, sărăcuțul, antibiotic, secreție stomacală. Până la urmă au ieșit bine analizele și joi mi l-au dat în salon. Deși mi-au zis de posibila infecție, nu mi-am făcut nicio secundă griji! Am fost sigură că nu are nimic! Nu știu dacă am simțit, dacă a fost altceva, dar am avut o liniște sufletească pe care nimeni nu mi-o putea clinti. Și am avut dreptate! :)

Am supraviețuit celor două operații, slavă cerului că nu mai tinem minte durerile fizice! După a doua naștere și mai ales după burta uriașă, acum sunt super-fericită! Mă văd suplă în oglindă! :))) Sunt mai energică și deja am început alergările pe loc în casă. De când eram imobilizată de burta uriașă tânjeam după libertatea de a mă mișcă liber. Acum mă plimb fericită prin casă că pot alerga, dacă vreau, că mă pot apleca să iau ceva de jos! E fantastic să poți! Abia acum înțeleg bătrânii sau pe cei cu handicapuri fizice care nu se pot mișca. :( Este horror! Îmi pare rău pentru ei!

Dacă aveți întrebări legate de operația cezariană, vă aștept. Pupici!