luni, 12 septembrie 2016

NARATIV - cititul de plăcere

Încep înscrierile la NARATIV - festivalul pentru copii care promovează cititul de plăcere!

Asociatia Curtea Veche promite distracție dublă pentru copii, parinți şi profesori la cea de a doua ediție a festivalului de lectura NARATIV. Pe 24-25 septembrie şi pe 1-2 octombrie 2016, la Şcoala Centrală din Bucureşti (Strada Icoanei, nr. 3-5), copiii vor descoperi că cititul poate fi cea mai frumoasă aventură. Toate cele peste 100 de activitati din cadrul NARATIV sunt complet gratuite. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi realizat cu sprijinul Kaufland România.
Evenimentul este destinat în principal copiilor cu vârste între 3 şi 14 ani care, alături de Nara şi Tiv, ghizii aventuroşi ai Festivalului, vor păşi pe Tărâmul de Nicăieri, vor traversa Țara Minunilor şi vor ajunge în centrul Pământului.

NARATIV cuprinde ateliere interactive, conferințe şi spectacole special pregătite de către specialişti în educația nonformală şi psihologia copilului. Astfel, cei mici vor desena, vor compune muzica, vor face teatru şi chiar vor inventa propriile poveşti, în timp ce părinții şi profesorii pot participa la conferințe si workshop-uri în cadrul cărora vor împărtăşi cu experții în educație şi parenting pentru lectură metode prin care pot face ca cititul să fie la fel de distractiv şi acasă şi la şcoală.

Participarea la Festival se face în baza înscrierii pe site-ul www.narativ.ro, unde puteți găsi detalii despre calendarul complet al activităților şi locurile disponibile pentru fiecare atelier.

Inițiativa Asociației Curtea Veche vine ca urmare a statisticilor îngrijorătoare privind gradul scăzut de lectură şi de înțelegere a textelor în rândul elevilor din România. Evenimentul are şi o componentă caritabilă, sumele donate către Asociație susținând realizarea de donații de carte şi cluburi de lectură în mediile defavorizate.


Aşa cum am primit şi eu, exact aşa dau mai departe (am adăugat diacriticile!)
Poate ne vedem pe acolo!

miercuri, 17 august 2016

Pauza de la copii P

Din dragoste pentru copii, educație, cărți. Iubesc toate acestea, iubesc multe altele, dar de când sunt mamă aproape că am făcut o obsesie pentru educația copiilor mei. Obsesie zice soțul, eu zic că niciodată nu e prea mult când este vorba de proprii copii. Mă lovesc de prea multe cazuri de adulți cu probleme sau situații care ar fi putut fi mult mai bine azi dacă li se acorda atenția necesară în copilărie. Totul în viața noastră îşi are rădăcina în copilărie. Aceasta ne-a format mult mai mult decât putem noi bănui.

Pentru că am şansa să fiu mamă şi a doua oară, în acest "concediu" de îngrijire copil mi-am găsit o preocupare pentru mine ca om/femeie. În primul concediu am făcut săpunuri şi produse naturale. Am scris şi pe blogul special alocat pentru aceste produse aici.

Acum, având deja doi copii, am renunțat la producție (necesită spațiu, avize, autorizații, etc, etc) plus că nu am cu cine lăsa copiii. Acum am ales un fel de job, nu-mi vine să-i spun job, pentru că este mai mult un hobby. Este un mod plăcut de petrecut timpul, un fel de pauză de la copiii mei, dar şi job part-time în acelaşi timp. Să vă spun mai multe!

Este un job căruia poți aloca exact cât timp vrei şi poți. Oricând, oriunde, cu copilul în brațe sau după serviciu. Plus că implică o investiție foarte mică! Prima oară, la momenrul înscrierii, comanzi Starter Kitul şi primeşti cărți şi materiale ajutătoare cu o reducere fantastică! Toate cărțile şi materialele valorează circa 150 lire, dar plătești 50 lire (sau 40 lire, în funcție de promoțiile lunii, 28/38 lire plus transportul 12 lire). Deci din start ai ocazia să scoți investiția inițială! Iar lunile august şi septembrie, beneficiați şi de un voucher de 15 eur!!! Şi stați aşa, că abia acum încep beneficiile!

Dar pot oferi detalii celor interesați în privat. Tot ce pot spune de când m-am apucat de treabă şi până acum, adică de 7 luni de zile, este că am "jobul" meu de acasă, îl fac cu drag şi mai ales alături de copiii mei, am un venit constant pentru că am clienții mei care cumpără constant şi am început să am şi echipa mea! Ce poate fi mai frumos pentru o mamă şi o femeie?

Totul a început chiar la începutul anului! :) Eram tare nehotărâtă, de fapt, îmi doream mult să mai fac şi altceva în acest "concediu" de îngrijire copil, altceva decât spălat, mâncare, ordine şi curățenie, dar care să-mi permită să lucrez de acasă, căci nu avem cu cine lăsa copiii. Ştiam cărțile Usborne mai bine de 1 an înainte, cumpărasem câteva şi la adoram! Problema era că nu aveam bani! Indemnizația nu-mi intrase de nişte luni bune şi eram cu datorii pe atunci. Soțul era singurul care ne întreținea pe toți 4... Şi m-am înfuriat! De fiecare dată când voiam să fac ceva, noi nu aveam bani! Cum necum, am făcut rost de 250 lei, parcă, şi cu emoție i-am investit! Nicio secundă nu am regretat!

Aici suntem la primul Garden Party :)


Iar aici am scris pe blog despre câteva cărți Usborne. :)

joi, 21 iulie 2016

Se întâmplă ISTORIE

Se întâmplă lucruri! Se întâmplă istorie, vă spun! Mediul online ia deja o amploare nebănuită! Este un mediu nou de socializare şi ia amploare tot mai mult, ca dovadă înmulțirea bloggerilor în ultimii ani şi tineretul care împarte realitatea reală cu cea virtuală de la vârste din ce în ce mai fragede! Până să ajung la conferința Social Media for Parents, nici nu ştiam că deja ne numim digital parents!


Şi deşi mulți încă avem copiii mici, în curând aceştia vor creşte şi vor fi consumatori ai mediului virtual mult mai mult decât am fost noi! Mi se pare ceva înfricoşător! M-a pus pe gânduri sondajul de la Orange pe care l-am completat în cadrul evenimentului. Pe mine m-a pus pe gânduri acest eveniment, mai mult decât mi-aş fi imaginat! Am pornit la drum cu aşteptări de recreere, de evadare din mămiceală, de întîlnirea şi reîntâlnirea unor bloggeri şi autori dragi şi cunoscuți. Nici pe departe nu mă aşteptam să mă scuture un pic, vă spun sincer!

Şi în mediul online sunt pericole! Ştiam şi inainte, dar cumva această conferință m-a făcut mai reaponsabilă față de copiii mei. Ştiam campania tv cu protejarea datelor şi a identității în online, ştiam de o pagină dubioasă de pe facebook în care organizatorul cerea poze cu copii cu gura deschisa (...???...), reclamată de curând. Ştiu teoretic că un copil nu are nevoie, ba chiar dăunează să petreacă cu orele în fața unui ecran. Ba chiar mi s-a întâmplat acum câteva luni de zile să-mi surprind copilul uitandu-se la nişte desene...cum să le descriu? Pe care numai un dement bolnav mintal putea să le creeze! Niciodată nu aş fi putut să-mi imaginez aşa ceva!!! Desene cu personaje cunoscute, de altfel, Peppa Pig, şi îndrăgite de copii, dar în varianta sadică, canibală, personajele tăindu-şi venele din care țâşnea mult sânge, personaje mâncându-se unele pe altele..... Dumnezeule! Nu mai zic de saiturile xxx pentru adulți, acestea din urmă cred că sunt cele mai inofensive!

Aşa că, după cum spunea şi Tily Niculae care are o fetiță de 7 ani, a pus parole peste tot: La telefon şi tabletă la toate saiturile. Până şi marii developeri de gadgeturi au recunoscut că nu-şi lasă proprii copii să petreacă timp în mediul virtual!

Uite si cateva impresii neterminate (va urma) despre evenimentul Social Media for Parents 2016, editia a 4-a, aici, la cald.

miercuri, 20 iulie 2016

Impresii, păreri de la Social Media for Parents 2016


În primul rând vreau să mulțumesc Sfântului Ilie, datorită lui am putut ajunge la acest eveniment! Fiind sărbătoare a stat soțul meu cu copiii - lucru pentru care îi sunt profund recunoscătoare! S-a descurcat de minune cu un bebeluş şi un infant convalescent! Am ajuns acasă şi dormeau toți, aş mai fi putut sta acolo!

Apoi mulțumesc organizatorilor! A fost un eveniment bine organizat, cu mulți parteneri şi sponsori, atenții, cadouri, ceva de gustat (a fost şi prânzul oferit, dar am fugit acasă la bebe după 2 din cele 3 sesiuni), apă şi sucuri la discreție. Iar invitații şi prezentorii numai unul şi unul! A fost o adevărată relaxare şi evadare pentru mine!

Presimt un post lung, pe care-l voi împărți în mai multe părți. Încep prin a pune câteva poze cu mine şi sala plină:


Au fost mulți vorbitori pe care i-am aşteptat cu nerăbdare să-i văd pentru prima oară şi să-i ascult pe viu! Mi-am luat notițe şi abia aştept să le detaliez şi aici pe blog (dar într-o postare ulterioară). Iată programul împărțit în trei sesiuni cu pauze cu tot şi vorbitorii:


Drept să spun, Mihaela Bilic a cam pierdut teren ca şi credibilitate şi sfaturi de nutriție...să zici că zahărul din fructe este ca orice zahăr...şi care altele...în alte articole, pentru mine nu mai are credibilitate. Nu ştiu ce o fi spus la conferință, am prins-o la final, că am întârziat vreo 30 minute. Da, este pentru carnea de porc, pentru grăsime la copii, pentru untură, împotriva margarinei şi împotriva untului de cocos.

În schimb am sorbit-o pe Oana Moraru! Îi mai citisem sfaturile în zona de educație a copiilor şi despre înființarea şcolii Helicon şi eram nerăbdătoare să aflu ce ne spune şi pe viu. Nu m-a dezamăgit, voi dezvolta câteva idei ale sale într-o postare ulterioară.
Pe doctorul O.R.L.-ist şi homeopat Sorin Cadar l-am văzut şi auzit pentru prima oară şi mi se pare simpatic. În primul rând pentru că a studiat medicina şi este şi homeopat în acelaşi timp. Apoi pentru că nu cade în vreo extremă, nu a părut să aibă vreo preferință între alopatie şi homeopatie.
Mirela Retegan este fondatoarea găştii Zurli. Am auzit câte ceva despre aceşti Zurli, dar iarăşi păreri controversate, nu mă atrag, nu am stat la tot discursul. Oricum, mulțumim pentru C.D.ul cu jocuri de jucat în trafic, este drăguț! Băiatul meu cel mare chiar a râs.
Ei, Gaspar Gyorgy m-a făcut să plâng. Pe tine cine te-a purtat în suflet? M-a atins la sentiment, probabil mai am de lucru pe partea emoțională, nu ştiu. Cert este că m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Cu această ocazie am putut să achiționez şi cartea lui "Copilul invizibil" cu tot cu autograf!


Iar moderatorul primei sesiuni este fondator la radioul pentru copii, ItsyBitsy: Cristina Trepcea

Despre a doua sesiune, data viitoare! ;)

A, şi câteva poze cu ce am plecat acasă:

marți, 19 iulie 2016

Teko Kinderharden - şcoala de vară

Ce faci când grădinița copilului tău este închisă pe vară şi nu ai cu cine lăsa copilul? Sau poate eşti în căutarea unei grădinițe şi nu ştii ce să alegi. Sau poate doar vrei să-ți duci copilul la cea mai prietenoasă grădiniță din câte am văzut până acum! :) Despre ei v-am mai povestit şi aici.

Chiar mă gândeam cu tristețe la ce ar trebui să fie o grădiniță pentru copii, în general, şi ce este în realitate...

Copilăria este perioada în care copiii învață totul prin joacă, nu stînd cu fundul lipit de un scaun toată ziua... Mişcarea este foarte importantă pentru ei din mai multe motive: îi ajută să cunoască, să învețe multe şi mai ales le dă acea încredere în forțele proprii de care au atâta nevoie mai târziu în viață.

Chiar mă gândeam că aş fi dispusă să-l duc pe cel mare la locul de joacă din cartier în loc de gradinița clasică, când a apărut propunerea celor de la Teko: o săptămână de test pentru băiatul cel mare. Am zis că e imposibil pentru noi din cauza distanței dar gândindu-ne mai bine, este chiar o ocazie de mega-distracție! Mai ales că mi-am băgat nasul pe pagina lor şi au programe interesante în fiecare săptămână: roboței, gătit, înot, poveşti, construcții din cărămizi, bricolaj, bălăceală, dar mai ales joacă multă şi afară, exact ce-i trebuie copilului din belşug!

Spațiul din curte este generos şi promițător:


Iar activitățile sunt extrem de antrenante pentru copii:


Abia aşteptăm! Vă vom ține la curent cu impresiile!

Social Media for Parents 2016



Eveniment pentru părinți bloggeri, dezbate tendințele în parenting, aduce idei de promovare şi noutăți din social media.
Pentru mai multe detalii, iată linkul evenimentului: Social Media for Parents 2016. Tot pe sait puteți vedea şi transmisiunea LIVE mâine.

Iată şi pagina oficială de facebook pentru a fi la curent cu noutățile: https://www.facebook.com/SocialMediaForParents/

Abia aştept să ajung mâine printre atâția părinți implicați! Cu siguranță voi scrie şi impresiile din urma evenimentului!

vineri, 24 iunie 2016

Când viața te trăieşte pe tine

Doamne, ajută-mă sa nu ajung şi eu aşa de ignorantă, ipocrită, stoarsă de vlagă şi de orice urmă de viață, de umanitate, de răbdare, de respect, de iubire... încât să nu-mi pese de proprii copii!

joi, 23 iunie 2016

Sclavia s-a abolit demult - Ce bine e să trăieşti!

... mai exact din 9 martie 1927 (oficial). Iar drepturile femeii au fost recunoscute în 1920 în State, chiar dacă mişcări şi curente au fost şi înainte şi după aceste date oficiale. Păcat că nu s-a păstrat matriarhatul, sunt sigură că nu ar mai fi existat războaiele mondiale...


Oricum ar fi, chiar dacă nu suntem egali, femeile şi bărbații, tot consider atribuțiile ce țin de familie - îndatoriri egale. Indiferent că suntem în epoca preistorică sau în mileniul al treilea, pentru o dezvoltare armonioasă a descendenților familiilor (cât şi pentru sănătatea psihică a partenerilor), este crucială implicarea activă a ambilor parteneri în tot ce ține de familie!

Este înfiorător câte femei supărate, triste, depresive, care se subapreciază şi se lasă pe ele pe ultimul loc sau nici măcar nu au grijă de ele văd pe diferite grupuri de rețele sociale!!! Eu însămi sufăr enorm când sunt privată de un moment de respiro, de o gură de aer de la îndatoririle zilnice, de atâtea şi atâtea luni de zile. Când spun că mă simt ca la închisoare familia nu înțelege. Înțeleg alte mame care trec şi ele prin aceleaşi situații... Si de ce ar înțelege familia? Dacă eu tot acasă stau, dacă eu strâng după toată lumea, dacă eu spăl, fac mâncare, fac curat, spăl copiii în fiecare seară, etc? De ce?!? Atunci când îți este bine, tu ai schimba ceva?

Este înfiorător câte femei suferă după ce vin pe lume copiii. Înainte judecam cu uşurință femeile care se întorceau la serviciu înainte de împlinirea unui an a bebeluşului... Cât mi-am schimbat părerea! !! Dar am impresia că acest lucru contribuie la păstrarea sănătății mentale a mamei, în primul rând şi apoi a familiei-pe principiul dacă femeii îi este bine, atunci tuturor membrilor familiei le este bine.

Şi de ce trebuie să fie aşa? De ce după atâta timp de câștigarea drepturilor femeii? De ce ne batem în piept că avem aceleaşi drepturi ca bărbații?!? Mie încă nu mi se pare că aşa stau lucrurile. Bărbații încă așteaptă să fie serviți cu mâncare caldă în farfurie!!! Să li se încălzească şi să li se pună în farfurie!!!!! Să li se pună rufele la maşina de spălat şi să li se calce, că altfel iese scandal! Să li se schimbe lenjeria de pat, femeia să facă curățenie şi ordine în toată casa!!! Că doar "femeia stă la cratiță" - se ştie! Etc, etc, pe principiul că ei sunt bărbați şi aduc banii în casă şi întrețin familia. Si cam atât. Trist este că tot noi încurajăm aceste apucături. Ce spunem băieților încă de la câtiva ani? "O să te faci mare şi o să mergi la facultate, te vei angaja şi cei avea job, familie, copii." "Bărbatul aduce banul în casă!"

Am avut ghinionul (sau norocul) să am un tată care nu s-a implicat deloc, dar deloc în educația copiilor. Ce păcat...! Deja când mă uit în jur la fete sau femei pot să-mi dau seama, fără să le cunosc, care din ele au avut un tată care s-a implicat şi care nu. Cele cu tatăl activ implicat sunt cu capul pe sus, sigure pe ele, încrezătoare şi puternice, ştiu ce vor de la viață şi cu o stimă de sine la cote înalte - acele femei care în 99% din cazuri reuşesc în viață. Mi-am jurat că o să-mi implic şi eu partenerul în educarea copiilor! Şi se vede!

Revenind la sclavia femeii încă în zilele noastre, vreau să spun că se poate să luptăm pentru drepturile noastre! Pentru viața noastră! Pentru noi însene! Merităm, avem şi noi nevoi în afară de a strânge după ceilalți membri, lucru care ne ocupă tot timpul! Poate vrem şi noi să ne uităm la un film, sau să mergem la plimbare sau să facem şcoala de şoferi sau să ieşim cu prietenele! Poate avem nevoie de un masaj, de un mic răsfăț pe lună...

Ce vreau să spun? Mămici, nu renunțați la voi după ce vine bebe! Ştiu, e tentant: lasă că mama ştie mai bine, în brațe la mama îi e cel mai bine lui bebe, doar mama îi face băița de seara, doar mama ştie să-i pregătească mâncarea. ...etc, etc, toate scuze! Bebe nu se supără pe mama dacă lipseşte o oră sau două pe zi de lângă el! Nu! Ba chiar posibil să devină mai independent în lipsa ei!!! Poate face progrese în lipsa ei: să înceapă să se târască mai repede în patru labe sau să mănânce mâncare solidă. Mama se deconectează şi ea şi revine cu forțe proaspete lângă puiul/puiii ei!

Da, cred cu tărie că se poate deşi sună ideal. Se poate şi unele mame chiar au luat taurul de coarne şi îşi găsesc un echilibru între viața personală şi rolul de mamă. Este tentant să iei totul asupra ta şi atât de fericită am fost, încât acum câteva zile am fost la un pas de a-mi părăsi familia. Da, şi pe copii! Noroc că am putut ieşi de la "închisoare" să mă plimb, să merg la un masaj, la o cafea decofeinizată liniştită şi neîntreruptă de nimeni!!!

sâmbătă, 18 iunie 2016

Cel mai mare reget la primul bebeluş


(... în afară de faptul că nu i-am vorbit non - stop în engleză)

Am crezut că nu voi mai scrie pe blog. Că a fost ca o terapie până acum şi că m-am vindecat. De data asta este vorba despre un fel de recomandare, de o descoperire pe care am făcut-o abia la al doilea copil şi vreau să ştie cât mai multe mămici şi gravide. Este vorba despre scutecele textile!


Da, am descoperit scutecele textile. Mare invenție! Ce rău îmi pare că nu am luat încă de la primul copil! Scuteam atât de mulți bani!!! Protejam planeta noastră de atâtea pachețele!

Deocamdată am luat 6 bucăți la preț redus, cu 300 lei (2 pachete de 3 scutece cu 150 lei fiecare pachet). Ele sunt scumpe pentru buzunarele noastre, mai ales când dai atâția bani odată. Iar necesare ar fi cam 20 bucăți per copil. La un calcul rapid, pe 18 scutece dai 900 lei şi gata. Apoi le speli. Pe cele de unică folosință, făcând o medie de 100 lei pe lună (deşi costă mai mult), timp de 2 ani, înseamnă 2400 lei de copil, 4800 lei cu tot cu al doilea copil! Mai bine pui banii ăştia tot lunar într-un cont de economii!

Încă sunt novice, aşa că vă spun şi eu despre ele ce ştiu deocamdată. Sunt făcute din material impermeabil la exterior şi prietenos cu pielea la interior. Arată ca scutecele de unică folosință, dar mai groase. În interior au un insert din bumbac ce absoarbe toată urina.


Eu l-am ținut jumătate de zi fără să-l schimb şi nu i se iritase pielea! Altfel, în cele de unică folosință, e musai să-l dau cu cremă!

Avantajele scutecelor textile:

- pielea respiră şi astfel nu se mai irită
- scuteşti şi durere şi alți bani de creme de fund
- economiseşti 1500 lei la primul copil şi 3900 lei cu tot cu al doilea
- banii economisiti îi pui in contul de economii pentru studii
- eşti prietenos cu natura şi scutim planeta de nişte gunoaie lunar!
- arată tare drăguț şi nu mai e nevoie de pantaloni scurți vara! Singura problemă va fi să-i asortezi ;)
- cand se face toilet trainingul, se pot folosi ca si chilotei fara acel insert!


Mi se par un lucru necesar pentru lista gravidei!

Voi ştiați de scutecele textile?

luni, 9 mai 2016

Yuppykoti sau primul centru de educație finlandeză din Ploieşti

Aici vă puteți înscrie la prima ediție a festivalului ce va aduce schimbări majore în sistemul actual de învățământ: http://www.yuppykoti.ro/fiedu-2016/


13 şi 14 mai 2016, Ploieşti
Mai mult pentru cadre didactice, decât pentru părinți

************

Nu ştiu voi, dar eu când mă gândesc că mai sunt doar 2 ani şi va începe şi copilul meu şcoala, mă ia cu fiori! Îmi doresc de mult timp să se întâmple nişte schimbări în sistemul tradițional de învățământ.

Schimbarile ar trebui să fie semnificative: să nu se mai dea teme 1000, copiii să fie implicați practic la fizică, biologie, chimie; cei care nu țin pasul şi nu înțeleg din prima, să fie ajutați în clasă, să se renunțe la învățarea papagalicească (acolo unde se poate), să se pune accentul pe întrecerea copilului cu propriile forțe şi nu cu ceilalți colegi, să se scoată notarea de tot, etc, etc...

***********

Ador când aflu noi metode (pentru mine) de educație, alte abordări şi încercări de a facilita educația pentru copii. Copilăria este o perioadă delicată pentru orice viitor adult, iar când aflu de metode noi de educație, programe, curente de parenting, etc, sunt bucuroasă şi curioasă să aflu şi mai multe.

Multă vreme am îmbrățişat stilul de viață Montessori şi mi s-a părut un stil ideal de educare a unui copil, dar şi un stil de viață în general demn de urmat. Apoi m-am mai distanțat un pic şi m-am străduit să iau măcar acele practici ce pot fi adaptate familiei noastre. M-am mai liniştit în "disperarea" mea de a fi Montessori, de a face Montessori, de a respira Montessori şi bine am făcut.

Acum văd că lucrurile nu stagnează. Pe lângă faptul îmbucurător de a vedea părinți interesați de o relație mai bună cu proprii copii, văd că sunt şanse reale şi pentru învățământul nostru de stat tradițional. Iată că vin şi la noi influențele celui mai bun învățământ. Pentru mai multe detalii, vă invit pe pagina http://www.yuppykoti.ro/

luni, 2 mai 2016

Tech 4 Kids București 2016

Dragi mămici şi tătici,

Am o veste mare pentru voi! Rezervați-vă weekendul 14-15 mai zis şi weekend-tech organizat de TEKO şi găzduit de Hotel Caro, Blvd. Barbu Văcărescu, nr 164, de la ora 10:00 la ora 18:00!

Pentru ce?

Pentru PRIMA EXPOZIȚIE INTERACTIVĂ DE TEHNOLOGIE PENTRU PREŞCOLARI între 3 şi 6 ani! Vor fi 40 de activități practice cu 100 de tehnologii diferite. Si pentru că ştiu puțin mai multe decât voi, vă pot spune că iubitorii de Star Wars se vor bucura maxim! ;) Roboței MIP, ozoboți si multe alte surprize şi tehnologii de ultimă oră pentru copii de experimentat.


Spațiul va fi grupat în 5 zone: The Workshop Area, The Free Play Area, The Do It Yourself Area, The Testing Area şi The Expo Area.

Intrați şi pe saitul lor pentru a primi mai multe detalii şi a vă înscrie: http://www.myteko.com/tech4kids/

Vestea şi mai bună este că rezervarea locurilor este GRATUITĂ! Da, nu se plateşte intrarea! Dar este necesară pentru ca organizatorii să ține o evidență orientativă a numărului de participanți.

sâmbătă, 30 aprilie 2016

Scrisoare către mama

Dragă mamă,

Îți scriu această scrisoare cu lacrimi în ochi şi cu speranța (a câta oare???) că va ajunge la tine mesajul meu. ŞI cu şansa ca măcar în scris să mă laşi să termin ce am de spus.

Sunt foarte supărată. Zilnic îmi vine să plâng dar nu pot şi cad într-un butoi cu melancolie care mă oboseşte fizic. Am zis că dacă nu mai vorbesc cu voi mă protejez pe mine de alte supărări ulterioare. Am zis că n-o să vă iert niciodată ŞI că mai bine vă consider morți. Pentru binele meu personal, ca să nu mai aşteptări. Dar văd că nici aşa nu mi-e bine. Aş vrea să vă pot ierta, am încercat  (v-am iertat până acum de mai multe ori), încerc şi voi mai încerca. Dar îmi este greu. Nu ştiu dacă vă voi putea vreodată să vă iert. De ce? Pentru că mă oftic când văd alți părinți că nu mai ştiu cum să-şi ajute copiii... Până şi de la tanti Victorița primesc mai multă înțelegere. ..

Dar să o luăm de la începuturi. Ca să înțelegi de ce acum nu mai pot să vă iert oricât aş vrea pentru binele meu sufletesc. Încă din anii studenției (când veneau părinți şi zugrăveau camera de camin pentru copiii lor) şi eu mi-am zugrăvit-o singură în vreo 2 ani, am zis lasă-i că au suficiente probleme. Am înțeles eu pe voi. Cu tata am zis încă de atunci să văd dacă observă că nu-l sun deloc, dacă observă, dacă îşi pune vreun semn de întrebare. .. Am văzut că nu observă, zic bine, nici că-l mai sun. Ce rost are? Mă întreb acum cu ce v-am dezamăgit. ..

Apoi după anii studenției şi după ce m-am echilibrat financiar cât de cât relația noastră tot superficială a fost (acum îmi dau seama retrospectiv după ce am cunoscut mai mulți oameni: copii şi parinții lor şi relațiile dintre ei. Am tânjit şi încă tănjesc după dialoguri autentice, nu monologuri autiste... Singură mi-am strâns bani pentru laptop în 6 luni. În ceea ce priveşte partea materială repet mereu şi mereu că v-am înțeles, nu sunt absurdă. Repet pentru că ştiu că e un subiect sensibil pentru tine.   

Când a venit momentul nunții, ne-am organizat-o  singuri (nu am avut nici atunci nicio pretenție de la voi şi nu e vreun reproş, vreau doar să subliniez că ne-am organizat-o singuri) pentru că ştiam că niciunul din noi nu avem părinți cu posibilități materiale. ŞI a fost mai bine aşa că am luat singuri deciziile fără să ne bată cineva la cap să încerce să ne impună ceva.

Ei, când a venit momentul primului copil.. aici deja lucrurile se complică pentru că propriul copil te implică emoțional din mai multe părți. Pe de o parte te face să-ți retrăieşti copilăria, pe de alta îți reconsideră relația cu propria mamă. Ştiu că ai venit şi m-ai ajutat şi până să facă 1 an Theo. Ştiu. ŞI am înțeles că acasă mai aveai alte câteva persoane în cârcă. Am înțeles atunci, deşi aş fi avut mai multă nevoie de tine. Să stăm pur şi simplu împreună, să povestim, să ne reamintim din copilărie, să ai răbdare cu mine. Să-mi aloci un timp special doar mie. Fără stres, griji şi alte mâncăruri. ..

La primul copil am vrut să fie bine pentru toată lumea, aşa am vrut să cred. M-am lăsat pe mâna lui Răzvan şi am sperat (pentru a nu ştiu câta oară? Deşi în adâncurile mele anticipam că nu va fi bine) că toată lumea va fi mulțumită: noi că avem copilul pe mâini bune şi voi că ați scăpat de un stres material cu garsoniera... Tot nu a fost bine. Tot au fost discuții...

Cu al doilea copil am înțeles iarăşi (oare de câte ori v-am înțeles până acum....?) că nu poți să stai cu el ca cu primul. Chiar am înțeles, mai ales că te văd mai obosită (de fapt abia acum te văd obosită după zeci de ani în care te ştiu mereu pe fugă) şi am simțit ŞI mai ales am apreciat că mi-ai spus dinainte că nu poți. M-am obişnuit cu gândul că Toma va merge la creşă şi chiar mă bucur mai mult de această variantă. Am fost educatoare şi am văzut mulți copii care se adaptează mult mai uşor de la vârste mai fragede în colectivitate. Că se îmbolnăvesc sau nu, asta depinde de fiecare copil. Om trăi şi-om vedea.Ce nu pot înțelege şi poate nu vreau de data asta... este ... de ce nu poți sta măcar o săptămână pe lună la mine... De ce?!?!!!? Sunt doar 7 zile din 30!!! Apoi pleci şi eşti liberă să te duci unde e nevoie, unde vrei tu.

Acum în primele luni este cea mai solicitantă perioadă. Psihic e solicitant.
Nu mai spun fizic, că am coloana strâmbă şi hernie ombilicală. Oare ar trebui să fiu pe moarte ca să vii la noi?... să te implor? să mă târăsc pe brânci?

Sau poate ar fi trebuit să dispunem de bani mulți ca să te motivăm financiar? Aici nu aş vrea să te superi, este o intrebare legitimă, pentru că ştiu că nu ti-a convenit că în toamnă am discutat direct cu tataie să vii pe 10mil.,parcă, şi nu ai fi vrut să ştie suma reală...

Acum este mai dificil, primele luni din viața bebeluşului ACUM am nevoie de tine. Apoi încep munca, copiii vor merge la creşă, la grădiniță. Când se vor îmbolnăvi ne vom lua pe rând concedii medicale eu şi Răzvan. Ne putem descurca. Nu suntem nici primii, nici ultimii care nu au părinții aproape.

Dar de ce nu poți????? Ce ți-am făcut eu personal? Dacă te-am jignit vreodată, te rog să mă ierți! Nu am intenționat şi nu intenționez să jignesc pe nimeni. Poate nu-ți place că sunt directă? Îmi place să fiu directă ca să nu fie loc de interpretare. Sau poate te deranjează Răzvan cu glumele lui? Spune-mi şi-i zic să nu mai facă.

ACUM am nevoie de tine.

Suntem pe ultima sută de metri pentru a remedia relația noastră.

Iar indiferența cu care îmi răspundeți nu ne ajută relația.

Într -un final....dacă nu ne putem întelege, dacă nu putem purta un DIalog prefer să vă consider morți.... Îmi este mai bine să ştiu că nu am părinți decât să am unii indiferenți...

Sau poate nu există iubire...ŞI nu vreau să forțez pe nimeni. Dragoste cu sila nu se poate...ŞI ne e mult mai bine să ştim.

marți, 29 martie 2016

TEKONEKO

Cel mai avangardist program pentru preșcolari din România

*************************************************************

Într-o zi am primit o invitație pe facebook la un atelier de construire a propriei jucării pentru copii ce urma să se desfasoare în weekend la Diverta din mallul Băneasa. Fără obligații, fără auto-reclamă, fără pretenția vreunei recenzii pe blog. Mi-a plăcut că nu era o reclamă agasantă şi pentru că eram în căutare de activitați pentru cel mare, am acceptat bucuroasă. Si bine am făcut! Baiatului meu de 4 ani i-a plăcut să-şi aleagă forma şi decorațiunile propriei jucării atât de mult încât a mai vrut să o construiască şi pe a doua!


Am mai fost şi la al doilea atelier:


Intrasem pe saitul lor, www.tekoneko.com dar nu înțelesesem mare lucru (deh, minte simplă şi mai ales pe fugă ...). Ştiam de atelierul din weekend de la Diverta, citisem că este şi o grădiniță în Băneasa si îmi mai scăpa ceva. Abia apoi am înțeles. Ei mai organizează 8 module pentru preşcolari între 2,5 şi 5 ani. Abia după ce a fost băiatul meu la unul,şi am primit feed-back personalizat pe o platformă a lor, am priceput cam ce fac ei.

*************************************************************

Cel mai avangardist program pentru preșcolari din România

Aşa se autointitulează şi pe bună dreptate. Cunosc câteva grădinițe în Bucureşti, dar ca aceasta nu am mai văzut. Iată şi de ce:

- grădiniță unică prin proiectele la care copiii au şansa să meşterească împreună cu un adult şi să ia decizii (lucruri pe care acasă nu au posibilitatea să le construiască sau nu are cine să îi insoțească), şi mai ales au şansa să mânuiască diferite unelte cum ar fi: scripeți de mai multe feluri, cărămizi uşoare dar la dimensiuni reale pentru a simula o construcție, ciocane, măşti, şi câte şi mai câte aparate care taie şi cu care constuiesc, dar şi gadgeturi de ultimă generație cu care, la fel, pot experimenta şi tehnologia. Vă las pe voi să le descoperiți, ei sunt plini de surprize! Mergeți într-o vizită! A, şi dacă eşti în zona Băneasa şi doreşti să înscrii copilul acolo, e bine de ştiți că nu au alte taxe lunare sau anuale care se plătesc la inceput de an! ;)


Nu doar gadgeturile din interior surprind prin unicitate, ci şi curtea amenajată să atragă si sa incurajeze copilul la mişcare:


- ateliere de creație a propriei jucării Build your toy la Diverta din Mall Baneasa (duminica)


- curs de activitate practică 90%, alcatuit din 8 module (a câte 4 lecții fiecare): modul de dinamică a echipelor, de construcții, de exprimare prin artă, de design, de experimentare, de inovație, de economie, de neurostiință. Modulele se țin în 2 locații şi 3 zile diferite: cel al gradiniței in zona Baneasa (joi si vineri), cel în zona Romana (miercuri).

Copilul meu a fost la prima lecție din modulul 5, Modulul de Experimentare și Simțuri. Nu am poze, parintii stau pe hol, dar stiu sigur ca i-a placut! :)

Feed-backul primit mi-a placut mult pentru ca este o parere mult mai obiectiva decat a mea, pentru ca este complexa (socio-personal, comunicare - limbaj, motricitate si cognitiv) si pentru ca este livrata foarte profesional! Felicitari pentru idei si realizare!