miercuri, 25 noiembrie 2015

Ziua mult așteptată




Mi-a plăcut să cred ca am un copil de 3 ani și 10 luni matur și deloc gelos pe fratele lui mai mic. Mi-a plăcut să cred că în cele fix 3 luni de când s-a născut cel mic, cel mare nu a simțit niciun pic de gelozie. Mi-a plăcut ideea, începeam să cred că perioada cea mai grea a trecut, ca s-a obișnuit cu el, că-l iubește suficient de mult încât să nu fie gelos... Chiar mă liniștisem, eram fericită cu pruncul meu acasă în timp ce cel mare era la grădiniță de dimineața până seara. Asta până când s-a îmbolnăvit a doua oară intr-o lună! Oare a somatizat gelozia pe frate'su?

Iată că ziua pentru care eram pregătită sufletește a sosit! Ieri, 24 noiembrie 2015, la fix 3 luni da când s-a născut cel mic, frac'su ăl mare a comis-o: l-a mușcat de deget!

Să vă spun contextul. Erau amadoi pe pat, cel mare se uita la desene, cel mic lângă el, liniștit, nu dormea, dar nici nu plângea. Fix ca-n poză, e făcută chiar ieri, înainte de eveniment:


Eu, fericită - foc și mândră de ce copii (liniștiți, înțelepți, maturi) am, mă duc la baie (tot cu gândul la ei, mereu cu gândul la ei, știți și voi, mame cu mai mulți copii), nu știu ce făceam, când aud deodată țipătul! Acel țipăt sfâșietor și ascuțit când ceva dureros tocmai s-antâmplat. Mă duc val-vârtej în dormitor și ei ca și cum nimic nu s-antâmplat. În primă fază cel mare nu mi-a spus ce i-a făcut. Ba chiar m-a mințit că nu i-a făcut nimic. Până i-am văzut urma dinților în jurul degetului mare...

Nu l-am certat, am mers pe latura sensibilă, tonul blând, încât a început să plângă că l-a mușcat. Că știu că îl iubește. Doar o spune zilnic. Și se vede când îl mângâie și pupă și îi vorbește cu drag.

Așa stăteam eu pe gânduri după mușcătură, cel mic și-a revenit repede în brațele mele:


Acum că liniștea mea s-a făcut țăndări, va trebui să reconsider timpul cu amândoi! Dar cum? Ce să fac să le demonstrez amândurora că-i iubesc?

Drept urmare aseară i-am făcut baie și celui mare. De acum, orice ar fi, poate să plângă cel mic cât o plânge (da' de unde? L-am pus pe mașina de spălat - acolo unde îl și schimb și spăl - și a adormit în timp ce-l spălam pe cel mare! :)), de aceste ritualuri mă voi ocupa tot eu! Și mai bine, îl spăl pe cel mic mai devreme, pe la un 19, îl adorm și după ora 20 ar trebui să fiu liberă pentru cel mare! :)

Reconsiderându-mi vorbele, mi-am dat seama că doar cu cel mic vorbesc pe un ton... mai... iubitor, mai dragalitor, să-i spun. Ca un mic experiment, când îi făceam baie și-l îmbrăcam pe cel mare, am început să-i vorbesc la fel ca celui mic. Nu mi-a venit să cred cum sorbea vorbele mele! Era tot un zâmbet și închidea ochii de plăcere! Ba chiar mi-a spus că-i place când îi vorbesc așa!

Azi deja mă încearcă vinovăția când vreau să-i vorbesc cu iubire celui mic... Mai ales când știu că-mi și răspunde cu gângureli! Îmi vine să mă ascund cu el, să nu ne audă cel mare... Și m-am trezit că mă abțin să-i mai vorbesc!

Am profitat la maxim de timpul cât a dormit cel mic, ca să mă joc cu cel mare: am construit împreună din lego: case, vile, trenuri și un robot; după culori, dimensiuni, asortări de culori. Nu aveam chef de lego, dar hei, dacă pentru el asta înseamnă că-l iubesc, am trecut peste. Apoi mi-a plăcut! :) chiar că pofta vine mâncând!

Încerc să-i împac pe amândoi. De exemplu, la prânz, cel mic poate nu doarme. Azi, ca să respectăm programul, eram așa : cu o mână îi dădeam celui mare să mănânce, cu o mână mâncam eu și cu un picior legănam caruciorul să adoarmă cel mic... Sau cu cel mic la sân îi citesc celui mare. Dar asta merge mai rar, caci seara poate cel mic nu mai vrea zgomote, sau cel mare renunță, căci își dorește toată atenția mea...

Noroc cu salteaua de activități Montessori! Seara aprind lampa cu multe leduri și îi pun muzică clasică.

Abia acum începe greul...

Dar... Diseară vin ajutoare: vine maia (mama mea) și va fi doar a lui Theo!

Așa că mămici, mai ziceți și voi din experiențele voastre!

A, și mă omoară statul lui la desene oricât. Mă gândesc că o fi un fel de refugiu sigur și ușor pentru momentele în care eu lipsesc de lângă el... Cum aș putea să-l fac să facă altceva?!?

Un comentariu:

Laura spunea...

Eu sunt mama de vreo doua saptamani si ceva...ca sa fiu sincera am si pierdut notiunea timpului... La cat de depasita sunt de situatie, ma gandesc cu groaza cum ar fi sa nu dormi din cauza colicilor bebelusului si sa mai ai inca un micut care sa misune prin casa si sa-ti solicite atentia. E foarte greu!