Amintiri din pruncia copilului meu - sfanta taina a botezului

Nu stiu alti parinti cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la botezul baiatului meu, ma trec si acum fiorii...

A fost o experienta cumplita. Pe cat de magica a fost ziua nuntii, pe atat de oribil a fost momentul botezului (cum nici nu m/as fi gandit)!

S-au succedat lucrurile in asa fel incat mama mea sau orice persoana religioasa ar spune: asa a vrut Dumnezeu. Dar eu o consider mai mult lipsa de implicare din partea mea, daca nu chiar neglijenta. Caci daca as fi intrebat preotul cum procedeaza in privinta scaldatului in cristelnita, cu siguranta as fi ales alta biserica.

Toate bune si frumoase pana ajungem la biserica (aceeasi la care am fost si pentru cununia noastra de nunta caci acolo unul dintre preoti este o ruda mai indepartata). Desi am tot zis ca vorbesc cu acest preot inainte, nu stiu cum s-a facut ca ori am uitat, ori s-a gasit altceva de facut. Acolo ajunsi, zic nu e mare lucru, ii rog atunci pe loc sa nu-mi scufunde copilul cu capul in cristelnita. Pe de o parte, recunosc, ma bazam pe faptul ca suntem rude. Pe de alta parte, avand in vedere ca cererea venea din partea mamei-autoritatea suprema in ceea ce-l priveste pe cel mic si mai ales ca stiam de la alti parinti ca lor nu le-a scufundat copilul cu cap cu tot, tot eram linistita.

Bad news for me: cand intram in biserica si-mi zic doleanta, preotul nostru zambeste si-mi zice sa am incredere. Mi-am dat seama imediat dar n-am schitat nimic, sufletul unei mame tot mai spera. In primele secunde cand l-au bagat in apa pana la mijloc am zis ca e bine, gata, scapa. Dar apoi cand am vazut ca-i acopera urechile si nasul si gura (sper), mi s-a facut frica. Disperarea a fost mare cand l-au tinut pe saracul copil cu capul tot in apa tot timpul cat l-au scufundat de trei ori...


Pe langa faptul ca mi se pare un gest batjocoritor pentru persoana celui mic, chiar daca e mic, tot are si el o demnitate acolo, care a fost calcata in picioare...de asta mi se pare ca ar trebui cumva sa ne putem alege noi religia mai tarziu (cu riscul de a ramane ai nimanui pana la varsta aia, nebotezati, neimpartasiti, etc. dar macar sa fim liberi sa alegem in cunostinta de cauza). Pe langa faptul ca mi se pare lezata demnitatea pruncului, nu mai zic de pericolele la care este expus tinut fiind cu forta atata timp cu capul in apa, luat pe nepregatite si speriat. Nici nu vreau sa stiu cate cazuri de copii morti au fost...

Dupa ce ies toata in lacrimi afara din biserica si ma calmez cat de cat, cand intru, nu mai tin minte pe cine l-a mancat limba (m-as fi mirat sa tin minte la cat de suparata eram) sa-i zica preotului ca mama copilului e suparata. Intr-un fel multumesc acelei persoane, caci asa am avut ocazia sa-mi vars macar putin supararea in fata preotului cel mare. I-am zis cat de calma am putut, desi cred ca mai aveam putin si-mi plesnea un vas de sange in cap, ca este un obicei barbar, foarte barbar!

Sincer, cand am inceput dezbaterea cu preotul ma asteptam sa vina cineva sa ma scoata afara ca pe nebuni :))) dar nimeni nu zicea nimic. Asa ca am continuat: de ce mai procedeaza ei asa, ca la alte biserici nu se mai scufunda cu totul copilul. Aici preotul a avut neobrazarea sa ma contrazica, nu stiu pe ce temei cand stiam caz concret si ulterior am tot auzit ca, mai ales preotii tineri, nu mai scufunda cu capul. Inteleg ca e un obicei mostenit, dar cu timpul se pot modifica pe ici pe colo, caci nu mai suntem in epoca medievala...
L-am intrebat: daca pateste ceva copilul, cine e responsabil? (nu i-am mai precizat ca-i aflu adresa si ma duc dupa el). Aici preotul m-a acuzat direct ca in loc sa ma duc la biserica, ma uit prea mult la televizor (iar cei de la stiri n-ar trebui sa mai dea asa ceva la televizor!)... Se nimereste ca nuca-n perete, caci chiar nu ma uit la televizor, pot trece zile intregi, dar s-a nimerit sa vad chiar stirea cu fetita care a murit la cateva ore dupa botez iar idiotul de preot a spus ca e din cauza pacatelor parintilor...........................................si cum sa nu dea la televizor?!??!?!? ce sa faca, sa ascunda sub pres, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Oricum sunt convinsa ca nu s-au dat toate cazurile.
Apoi ma ia pe partea asa-zis intelectuala si ma intreaba daca stiu de mitul lui Ahile (cine naiba nu stie de mitul lui Ahile, dar a insistat pana a vazut ca stiu)...o fi zis ca ma impresioneaza si gata, cu asta ma convinge. Caci probabil la fel cum Ahile avea un punct sensibil, calcaiul, ce zic ei, daca nu-l scufundam cu tot cu cap, ramane capul nebotezat si e naspa, cade-n cap si moare, sau cine stie ce alta idiotenite, caci n-am stat la discutii si i-am taiat-o: este doar un mit!
Acum imi pare rau ca n-am avut puterea sa-i mai zic ca este un simbol, gestul botezului, important este sa udam pruncul cu apa sfintita si este botezat si sfintit cu totul, nu doar particica atinsa de apa...........

Dar cred ca epuizase argumentele, caci a inceput sa se vaite ca tot au probleme cu parintii din cauza asta - DE CE NU SPUNETI DINAINTE PARINTILOR CUM PROCEDATI DACA TOT AVETI PROBLEMA ASTA??? - daca ati spune, sunteti si voi contienti ca ati avea mai putine botezuri! Cred ca asta e, de fapt, motivul.

Asa ca mamici sau parinti care botezati, investigati dinainte! Inca se mai practica obiceiurile barbare!