Cel mai fericit Craciun!

Un Craciun fericit am avut, intr-adevar!

A fost un Craciun magic si plin! Este primul dintr-o noua viata pentru noi, parintii, dar si pentru el, Copilul. :) Deocamdata nu am facut bradut pentru ca nu ne-am putut decide (artificial sau natural, in ghiveci sau mic sau mare) si mai ales pentru ca acum suntem la varsta la care tragem tot ce apucam si straluceste sau lumineaza. Am zis ca avem destule Craciunuri inainte si avem timp si de braduti impodobiti!

Am avut, in schimb, o coronita din crengi naturale de brad, de care sunt mandra de cum a iesit si care a adus atmosfera Craciunului si la noi in casa prin aroma inconfundabila de rasina...

El, Copilul a primit si el jucarii. Noi nu i-am cumparat (recunosc aici in fata tuturor) caci ne pastram bugetul pentru anii ce vor veni :D

Masinuta politiei care face ni-noo, nii-noo si poc-poc-poc si dotata cu girofaruri este number one in topul preferintelor Copilului! Multumiri bunicilor!

Urmeaza in top jocul cubuletelor destepte, pe care l-am descifrat in majoritate, dar in timp vom mai descifra! :) Multumim Doina&Ruxi!

Am mai primit si un mos de zapada de pus in geam care lumineaza in mai multe culori, si el placut, ulterior devenit jucarie! :) Si vreo doi maimutoi de plus.
Cam atat cu jucariile. Am zis sa nu exageram, Copilul nostru are deja un cos plin-ochi, ba mai da si pe delaturi de jucarii si nici macar nu are un an!!!

La voi (mamici, tatici si pitici) cum a fost Craciunul?

Sfaturi pentru proaspeți tătici de Printesa Urbana

Sfaturi pentru proaspeți tătici


0. Fă un pas înapoi.

Nu mai ești buricul familiei. De-acum, nu pentru tine vor fi cele mai nemaipomenite cadouri, vise, planuri. E posibil chiar să ți se pară că iubita ta te iubește mai puțin. O să fii gelos, nedumerit, o să te simți lăsat pe dinafară. E ok, o să treacă în timp. Nu te iubește mai puțin, doar are mai puțin timp de tine. Și mai puțin chef de sex, dar asta nu înseamnă că viața voastră amoroasă va atîrna pentru totdeauna în cui. Există speranță. Mică și slabă, dar există! Hang in there.

1. Pune mîna pe copil

Nu se strică, nu se îndoaie, nu se ofilește. Bebelușul e obișnuit să fie manipulat, chiar și de mîini mai puțin dibace la început. Se va descurca foarte bine să-ți semnaleze dacă l-ai apucat prea strîns sau prea moale, dacă îl strînge scutecul sau poziția cu capul în jos devine incomodă după o vreme. Nu te stresa că i-ai pus bluza invers, bebelușului nu-i pasă. Ia-l în brațe, plimbă-l, schimbă-l, spală-l. Cît ești acasă, încearcă să împarți cu mama lui legitimă sarcinile legate de pui. Mama vrea asta, chiar dacă nu știe întotdeauna s-o ceară, bebelușului nu-i pasă prea mult de cine e plimbat sau schimbat, atîta vreme cît e. Deci fă-o. Te va iubi toată lumea mai mult, copilul va afla devreme că ești parte consistentă din viața lui, femeia îți va fi recunoscătoare.

2. Pune mîna și pe nevastă

Apuc-o de fund cînd se apleacă peste pătuțul copilului și spune-i ceva frumos despre ea. Ajută pe termen mediu și lung. Dacă ai noroc, poate ajută și pe termen scurt.


Dar sa va dau mai bine sursa pentru continuare: aici! MERITA! MAI ALES PENTRU SFATURILE PENTRU MAMICI DE LA SFARSIT!

Jungla urbana si nou-nascutul la purtator

Pentru ca saptamana trecuta, pare-mi-se, citeam un articol in Totul despre mame despre facilitatile pe care ti le aduc purtarea copilului in spinare, mi-am dat seama ca nu am scris despre acest vast si important subiect deloc pana acum desi ma lovesc in fiecare zi de acest lucru.

M-am regasit total in articolul scris de Simina. Este foarte greu in oras cu caruciorul. Nu ai acces la tramvai, nici la toate gurile de metrou, iar pe trotuar, nici nu mai spun ca abia te strecori cu caruciorul printre masinile parcate. Nu vreti sa stiti ce e la gura mea de fiecare data cand vrem sa ajungem in parc!

Dar, cat era mogaldeata mica, desi l-am descoperit cam pe la trei luni si jumatate, am achizitionat minunatul wrap de aici ba chiar cu o mica reducere si nu a trebuit sa platesc si transportul caci am fost la Baby Expo din mai 2012.

Iate-ne in minunatul wrap elastic, incat imediat dupa achizitionare am si mers in Ikea:

Si pentru ca este elastic, acum ca ne-am facut mari si grei nu ne mai ajuta, asa ca ne-am luat un SSC (Soft Structured Carrier) tot de pe poarta-ma.ro, adica un marsupiu Luna. Este mai scump, dar il ai pana implineste copilul trei ani sau si mai bine.

Nu ne vedem prea bine, cu SSC-ul:

Desigur, sunt mai multe avantaje in a purta copilul la piept: participa si el la activitati, sta la pieptul mamei, infrunta impreuna cu mama toate "primejdiile", se simte protejat, sta intr-o pozitie corecta (cu genunchii mai sus de fund si cu spatele arcuit in forma de c), iar mama are mainile libere.

Sunt insa si dezavantaje pentru mamele cu probleme de coloana, mai ales ca cu timpul copilul creste in greutate. Imi este greu acuma sa-l iau pe cel mic in SSC, caci este foarte frig si trebuie sa-l imbrac foarte gros, iar in SSC la pieptul meu ne incalzim mai tare amandoi. Plus ca daca se incalzeste si vrea sa iasa afara, nu mai este ca in wrap sa pot sa-l scot oricand si sa-l bag la loc. Poate sunt eu la inceput pana invat cum sta treaba si de aia mi se pare un pic mai complicat. Mai avem timp sa exersam mai mult la primavara.

Pana una-alta, acel articol mi-a amintit ca il pot purta si prin casa, linistita ca nu trebuie sa merg in varful picioarelor, si sa-mi fac toate 'trebile', chiar cu zgomot. Uite si dovada (cred ca mai avea utin si adormea):

Dar ma bucur sa vad ca aceste sisteme de purtat copii au intrat si la noi, desi in vest ele sunt de prin anii 60-70, din cate-am inteles. Sunt o alterntiva demna de luat in considerare in defavoarea caruciorului. Desi caruciorul mi se pare ideal pentru cumparaturi, ca ai unde sa le transporti. ;)

Secretul numarul cinci

Draga mamica, sa continuam cu restul micilor secrete pe care le-am descoperit pas cu pas si pe care le-am pus pe hartie, pentru a te ajuta. Asadar, odihneste-te, odihneste-te si iar odihneste-te!

Stiu ca acest sfat este neglijat de foarte multe mamici, daca nu de toate. "Cum sa ma odihnesc, cand adoarme el abia astept sa pot sa-mi termin treburile prin casa!?!" spun foarte multe mamici. Din pacate, crudul adevar este ca daca nu ai ajutor, cad pe umerii tai toate. Si daca atunci cand se trezeste cel mic si nu te lasa, te descurci foarte greu.

Stiu.

Asa spuneam si eu in primele luni, desi pediatra noastra, la prima vizita (si cred unica) mi-a spus sa dorm si eu cand doarme el. Bineinteles ca nu puteam, dar asta din mai multe motive. Imi era teama ca n-o sa-l aud cand se trezeste. Sau ma stresa ca el adormea foarte repede si dormea in reprize de 30-45 minute, fix atat cat imi lua mie sa adorm!

DAR, odihna este foarte importanta! Cand s-a facut mai maricel si si-a facut un program zilnic, stiam cand doarme cel mai bine si cand eram foarte obosita, ma lungeam si eu langa el. Bineinteles ca nu in fiecare zi, dar era asa bine cand adormeam si eu o jumatate de ora sau chiar o ora intreaga! Eram alta persoana! Cu alt chef de viata!

Asadar, stabileste-ti prioritatile, si fa-ti loc pentru odihna, iar ce nu e urgent, amani. Iar treburile in casa mai pot fi facute si de ceilalti membri ai familiei. Ca de aia nu esti parinte singur! Iar daca esti singur, atunci aplici regula prioritatilor zilnice.

Targul de cadouri de la Sala Dalles

Aseara am iesit la plimbare (l-am lasat pe cel mic cu bunica, caci viscolea) dar initial nu aveam idee unde sa ma duc. Am vrut sa ma plimb, pur si simplu, caci in ultimul an n-am mai facut asta pentru mine. Am simtit nevoia unei evadari, si am avut-o. Am vrut sa ma plimb prin centrul Bucurestiului, care pentru mine a fost dintotdeauna un loc aparte, parca de fiecare data ma incarc cu energie pozitiva de acolo. Ma intrigase o poza de pe facebook si am vrut sa vad cu ochii mei gateala de craciun. Mi se pare cea mai frumoasa gateala pe care a avut-o centrul Bucurestiului de cand sunt eu aici (de vreo zece ani)! Nu stiu exact ce imi place atat de mult, mereu am fost initial instictuala, am reactionat conform primelor impulsuri. Poate pentru ca este o gateala simpla si eleganta, cred ca asa as descri-o: simpla, eleganta si frumoasa. Am facut si doua poze:

Si pentru ca am ajuns in centru si stiam de Targul de Cadouri de Craciun de la Sala Dalles, am zis ca intru sa-mi clatesc ochii, sa vad ce se mai aduce la astfel de targuri. Stiam din anii precedenti ca indiferent de ocazie, se aduc mereu si mereu aceleasi lucruri vechi, chinezarii, turcisme sau orice alte lucruri ieftine si stralucitoare/nefolositoare care sa te convinga sa-ti cheltui banii.

Ei, acum am fost placut surprinsa (sa fie din cauza ca n-am mai iesit de mult timp?)! Parca sa zic ca n-au fost atat de multi comercianti, dar mie mi-a placut, caci nu-mi plac locurile aglomerate. Chinezisme au fost, dar din cele constructive. Adica mi-au placut niste puzzluri 3D din lemn, din care puteai sa construiesti tot felul de obiecte, case, avioane, animale, insecte chiar! Mi-au mai placut jucariile de lemn pentru copii.

Au fost si obisnuitele bijuterii, dar nu asa de multe din cele stralucitoare, facute la duzina, ci reinventate. Mi-a placut mult un nou tip de bijuterii (pe care daca le faceam eu, sincer, as fi cerut mult mai multi bani) migaloase tare pentru ca erau facute din multe margelute colorate asortate. Coliere bogate, bratari voluminoare, plicuri acoperite in intregime cu margelute! Foarte frumoase, si elegante! Se potriveau mai degraba, femeilor impunatoare si elegante si cu functii importante.

Iarasi, nelipsitele dulciuri, s-au intrecut si ele pe standuri, care mai de care! Din Italia, autohtone (turnate in forme ingenioase-atat pentru copii cat si pentru omeni mare in forme de pantofi!), erau altele aranjate in fire de flori, ca nici nu-ti dadeai seama ca sunt de mancat! Cafelurile si ele erau prezente, dar n-am explorat domeniul, caci nu prezinta interes pentru mine. La fel cum nu prezinta interese icoanele, si erau cel putin doua standuri cu icoane de vanzare, desi cat am fost eu acolo nu am vazut cumparatori interesati.

Bineinteles ca produsele bio erau nelipsite, in ultima vreme au luat amploare din ce in ce mai mare, caci erau multe standuri cu sapunuri si cosmetice homemade sau naturale. Aici, desi s-a observat o explozie de sapunuri home made, cand ma uitam pe eticheta lor vedeam ingrediente asemamatoare celor chimice. Cred ca pe undeva sunt mici scapari, caci am facut si eu sapun la rece, dar nu am pus atatea sulfate, stearate in loc de uleiuri. Erau unele aduse din Ungaria, parca, si erau opt lei bucata de 125 grame. Pai ce ingredinte ieftine au pus, daca si-au permis sa le aduca de peste hotare si lase la acest pret competitiv?

Cu bucurie am vazut lucruri hand made din fetru, sau din ciucuri de fetru. Sau haine facute la masini speciale tricotate, tot cu drag si cu suflet.

Cel mai tare m-a bucurat sa vad ca incep si romanii sa produca! Au inceput si la noi competitiile intre producatorii romani in materie mai ales de cutiute decorate, in special cu tehnica servetelului si a ceramicii pictate. Am ramas foarte placut impresionata sa vad o tanara domnisoara care venise cu cesti, vaze si alte lucruri de ceramica, tablouri, cutii foarte frumoas vopsite! Vesele si se vedea de departe ca erau facute cu drag, din placere si multa grija! ASA DA!

O seara incheiata placut cu intalnirea cu sotul meu si de savurarea, ca in vremurile de odinioara, a unor aripioare gustoase si picante in centrul de la Romana. :)

Cum iti schimba viata un copil - momente frumoase

Pentru ca mi s-a sugerat sa scriu si despre momentele frumoase, am zis initial ca n-o sa-mi ajunga o singura postare. Pentru ca sunt prea multe. Si daca ar fi sa le scriu intr-o singura postare, ar fi atat de lunga incat oricine s-ar plictisi sa citeasca pana la final.

Ideea este ca a fi parinte este ca o alta viata, o alta dimensiune in care patrunzi cu o noua si bogata paleta de sentimente (pe care nu ai ocazia sa le traiesti altfel) si care te maturizeaza si mai mult si pe tine, parintele. Ceea ce am vrut sa subliniez in postarea anterioara, este ca tu te poti considera pregatita, draga femeie, sa devii mamica, dar daca nu te cunosti foarte bine s-ar putea sa ai surprize. Eu am avut in a ma acomoda cu noul statut si cu faptul ca cineva depinde acum de mine 24 din 24 de ore 7 zile din 7. Asta poate si pentru ca nu am avut un sprijin constant, nu mi-am facut un program zilnic sau macar de doua ori pe saptamana sa ma duc la sala, sau doar sa ies undeva in oras. Aici recunosc ca si eu sunt de vina, caci am fost delasatoare. Iar cu vremea urata, mai greu se lasa ursul scos din barlog...:D

Si asa am inceput sa trec in revista momentele frumoase. Primul este clar acela al primei intalniri, dar nu intalnirea din primele momente, caci eram ametita de la anestezie si l-am vazut prea putin, nici nu-l mai tin minte prea bine pe Theu de atunci. Ci acela dupa ceva ore, cand eram deja la terapie intensiva si sotul meu a rugat o asistenta sa mi-l aduca sa-l vad, caci el il vazuse deja. Acel moment cred ca-l voi tine minte toata viata. O mogaldeata infasurata ca o sarmala, linistit (caci fusese hranit, avea urme de lapte pe fata) si cel mai emotionant, a fost cand ne-a auzit ca vorbim, eu si sotul meu, a intors capul spre noi... Si mai zici ca ei nu stiu nimic cand sunt mici de tot!

Aceasta esta si prima poza, pe care am si incarcat-o pe facebook atunci:

Urmatorul moment, nu stiu exact sa-l identific, caci fiecare clipa in care ma uitam la el eram cuprinsa de euforie si o fericire extrema si de nedescris in cuvinte.

Apoi ce imi aduc aminte ca si moment de intensitate mare, a fost cand el avea patru luni si a cazut cu scoica peste cap cu fata in jos. Atunci durerea pe care am simtit-o a fost iarasi atat de mare, incat am crezut ca lesin, relatare pe care am descris-o aici.

Apoi, fiecare zambet nou, fiecare miscare noua, fiecare gangurit aduc fericire maxima parintilor, in speta mamelor.

De pe la sase luni fiecare zi aduce noi progrese, cu viteza ametitoare de pe la noua luni, cand incet-incet se ridica in picioare si vrea sa mearga, sa exploreze cat mai multe.

***

Pe opt decembrie Theu meu a facut zece luni! As fi vrut sa-i aniversez fiecare luna implinita pana la un an, asa de tare ma bucura sa-l vad cum creste pe zi ce trece!
La zece luni deja facem o gramada de lucruri:

- stie sa faca cu mana pa-pa, si sa dea noroc cu tati.
- se joaca cu mingea si e foarte fericit sa o culeaga de pe jos.
- stie si e foarte incantat cand il cheama mami pe cutu, incearca si el sa zica cutu.
- stie de porumbel, care face grrr si fal-fal-fal cand zboara.
- stie si de cioara care face cra-cra.
- zice mama, tata, Ada, baba si alte gangureli, iar cand vrea sa fredoneze, in loc de la-la-la, zice un fel de na-na-na.
- ii place sa mearga tinut de manute prin toata casa, iar cand ii zic sa mergem la bucatarie stie directia.
- plange dupa tati (daca nu-l vede in fiecare zi) sa-l ia in brate atunci cand soseste acasa si daca nu sta mai mult cu el.
- a inceput sa mearaga de-a busilea, inca nu stapaneste tehnica.
- l-am lasat sa mearga pe langa perete si merge singur, apoi am observat ca a capatat incredere in el si mergea tinut doar de o manuta.
- "danseaza" cand aude muzica.
- stie sa scoata capacul la cateva recipiente (a invatat la pix prima oara, apoi la sprayul de nas).
- a inceput sa "fredoneze" si el cantecelele pentru copii pe care le aude.
- daca vrea ceva in mod special si nu primeste incepe sa planga, dar deocamdata uita daca ii distrag atentia cu altceva.
- ii place sa ia telefonul de la interfon si cand i-l duc la ureche este incantat ca aude tonul si inceaca sa zica alo.
- sta pe olita cand vad ca e gata sa faca treaba mare.
- si poate mai sunt de care uit eu acum...

Cel de-al patrulea secret

Cand vezi ca e marait si nu-i dai de cap cu ce problema are, chiar daca ai alta treaba in momentul respectiv, acorda-i si mai multa atentie!

Copleseste-l cu atentie! Dedica-te lui in totalitate. Poate are o nevoie inca neidentificata de tine. Uite, eu azi nu-mi dadeam seama ca pe el il durea burtica (de ieri nu iesise afara) si de aia nu manca la pranz. Nu manca nici macar ce stiam ca-i place lui cel mai mult! Si cand l-am dus pe olita, s-a rezolvat problema, s-a linistit si ne-am vazut de treburi in continuare cu calm.

Daca unui copil i se asigura toate nevoile si i se da o preocupare, va sta linistit cu jucaria lui. Cel putin al meu sta preocupat daca are cate un lucru nou de studiat.

Si daca ai facut tot posibilul si tot e marait sau plangacios, ofera-i si mai multa atentie, dragoste, dansati! El simte cand esti bine dispusa din tot sufletul, nu doar sa te prefaci. Crede-ma, draga mamica, am incercat sa ma prefac vesela, sa zambesc si sa vorbesc prefacut bine-dispusa, dar nu merge! Copilul simte. Ei, cand ma dedic in totalitate lui si il iau la dans din toata inima si cu tot sufetul, pornesc muzica in living e asa fericit incat nu as da pe nimic fericirea lui din acele momente!

Ei, daca chiar ai o urgenta ce nu suporta amanare (desi nu prea vad ce ar putea fi inaintea copilului), atunci ia-l in brate si termina-ti treaba cu el alaturi. Chiar in timp ce scriu aici il mai iau in brate, ma mai joc cu el din cand in cand chiar daca el nu plange. Asta pentru ca vreau sa simta ca sunt alaturi de el si nu l-am uitat sau neglijat. Cand ma prindeam in teste auto si nu-l bagam in seama mai mult timp, se supara, incepea sa maraie, sa se vaite si daca nici asa nu-l bagam in seama, plangea din ce in ce mai tare. Mai greu il impacam apoi.


Aici suntem la o petrecere si dansam. Imi pare rau ca nu se vede cat de incatat este!

Cum iti schimba un copil viata

Aceasta postare se vrea a fi pentru femeile care cocheteaza cu ideea de a face un copil.

Este un subiect care pe mine m-a macinat ceva vreme dupa ce am nascut. Ma tot intrebam de ce nimeni (de ce nu mama mea, in primul rand) nu mi-a spus si mie ce inseamna sa fii mama inainte sa fiu si eu. Ma tot gandeam ca putea sa ma avertizeze cate schimbari si ce presupune aceasta viata noua. Pentru ca am avut momente, dupa euforia si fericirea de a privi si de a strange in brate o mogaldeata, cand aveam senzatia ca o sa se termine si o sa revin la viata de dinainte. Adica undeva in adancurile mele speram ca totul sa revina la "normal".

Nu vreau sa sune a vaitat, pentru ca am avut noroc de copil linistit care nu mi-a plans noptile sau alt fel de probleme, pur si simplu vreau sa subliniez faptul ca un copil iti schimba viata mult mai mult decat suntem noi pregatiti.

Teoretic eu pot sa-ti spun ca s-a terminat cu viata ta de dinainte. Dar tu n-o sa realizezi decat pusa in fata faptului. Acuma, gandindu-ma cum sa "avertizez" si eu la randul meu pe alte femei care vor copii, ma vad legata de maini si de picioare si pot spune doar atat:

1. Cel mai important este ca acel copil sa fie dorit de amandoi parintii (pentru ca si-asa un cuplu este pus la multe incercari, si sunt convinsa ca nu numai cand cel mic este sugar, ci toata viata);
2. Aspectul material, teoretic nu este asa important (adica noi inca stam cu chirie si ma bucur ca nu ma stresez din cauza asta; sau chiar nu trebuie sa astepti sa-ti faci casa ta, copilul creste in orice casa), dar ar fi bine sa ai un venit cat de cat decent asta tot pentru tine ca sa nu te superi cand vei vrea sa-i iei cate ceva;
3. Chiar nu trebuie sa te stresezi sa-i faci camera lui, pentru ca oricum va dormi mai mult cu voi in pat, iar lucrurile lui le poti pune in sifonierul vostru. Mai bine faci un dressing, daca tot faci modificari. Si un dressing e binevenit, mai ales ca vine al treilea membru in familie (care o sa primeasca o groaza de hainute!).

Altceva nu stiu ce ar trebui sa mai adaug...

De mult am tot spus ca ar trebui sa existe o scoala pentru cei ce vor sa fie parinti! Daca dai viata unui copil, asta nu inseamna automat ca stii sa-l si cresti. Si ca dovada avem extrem de multe exemple de copii abandonati, aruncati la gunoi sau maltratati fizic sau psihic, etc.

SCOALA VIITORILOR PARINTI ar suna si ar fi ca o tabara in care fiecare cuplu (sau parinte singur) ar fi pus in situatii cat mai autentice: trezit noaptea din ora in ora, plansete, preparat laptele, schimbat scutece, etc. Ar trebui sa "predea" legislatia in vigoare, psihologia copilului dar si a cuplului, etc.

Ce mult mi-ar placea asa ceva! Dar sunt constienta ca este o utopie, ca n-o sa se infiinteze niciodata o asemenea scoala, caci ar insemna un control al natalitatii riguros, care n-o sa existe in veci (poate in viitorul din S.F.uri) caci natura trebuie sa-si urmeze cursul cu selectia naturala. Pana la urma multi din cei considerati genii s-au nascut in conditii din cele mai mizere...


Eu stau si palavragesc aici despre revenirea la "normal", si copilul meu s-a ridicat deja in picioare si vrea s-ajunga la butoanele de la aragaz...

Al treilea secret

Repet, nu este o ordine in micile mele secrete, cel mai important ramanand acela al importantei majore, primordiale pe care il joaca insusi copilul printe prioritatile tale.

Draga mamica, azi vreau sa-ti vorbesc despre cat de important este sa-l incluzi pe cel mic in orice activitate. De la aranjatul patului/camerei, preparara mancarii pana la epilat sau mai stiu eu ce alta activitate personala. La inceput imi parea imposibil sa ma epilez cu el in aceeasi camera si imi puneam tot felul de piedici, SINGURA! Ai sa vezi ca totul depinde de cum gandesti tu. Daca tu crezi ca e imposibil un lucru, atunci n-o sa-l reusesti. Asa credeam si despre faptul ca nu ma pot duce la supermarchetul din cartier cu copilul in carucior la cumparaturi, ca se intra mai greu, nu este rampa si nu prea e loc sa ma deplasez cu caruciourul in interior. Dar, cu putina insistenta, ajutorul celor din jur si determinare din partea mea, am reusit. Imi puneam singura obstacole in loc sa nu ma intereseze decat reusita si scopul final. Asa si cu epilatul, de voie, de nevoie, daca am vazut ca trec zilele si nu mai ajung sa am grija de mine, mi-am luat inima in dinti si am zis: GATA! Cat o sa mai stau asa?

Asa ca mi-am luat puiul, l-am pus pe pat cu jucarii langa el ca sa-l tin ocupat si am inceput. Inainte sa pornesc orice device care scoate un zgomot mai puternic, epilator/mixer/blender, ii imit intotdeauna zgomotul ca sa-i dau de inteles ce urmeaza, pregatindu-l sa nu se sperie. Apoi imediat ce-l pornesc ma uit la el sa vad daca se sperie, si daca nu, ii dau bataie in continuare la epilat (mixer sau blender). Daca se sperie, il opresc, ii vorbesc, mai imit zgomotul si iar il pornesc pana se obisnuieste.

La bucatarie la fel, il iau cu mine cand ii prepar mancarica ca sa invete ca urmeaza sa pape. Ii mai dau sa guste cate o leguma sau fruct pana se face mancarica sa-l mai tin ocupat sa nu se plictiseasca.

Cand calc, il iau cu mine in living, il pun in premergator sau in leagan (cand era mai mic) si asa ma are mereu in preajma, ma vede si e multumit. Bineinteles ca nu mereu e linistit, se intampla, nu de putine ori, cand imi e lumea mai draga, el sa fie marait, sau sa-i fie foame/somn. Atunci n-am ce sa fac si aman treaba pana il linistesc pe el.

Asa, draga mamica, il incluzi si pe el in activitatile tale, tu iti vezi de treaba si el e bucuros ca nu-l lasi singur - toata lumea e impacata.

Si pentru ca in weekend am fost la munte, iata cum l-am implicat si pe el la pregatirea bagajului de intoarcerea acasa:

Secretul numarul doi

Iesiti afara zilnic!

Nimic nu e mai reconfortant decat sa te vada soarele, sa inspiri mai mult aer, sa te plimbi! Pe langa faptul ca ii face bine celui mic, iti face si tie, draga mamica! Iti oxigenezi mai bine creierul, te mai relaxezi si tu. Eu am observat pe pielea mea, daca stau in casa o zi, doua, deja nu mai am chef de nimic, incep sa ma molesesc.

Chiar daca e vremea mai urata acum, tot trebuie sa iesiti macar o ora, macar doar la cumparaturi in cartier sau vezi tu ce pretext gasesti. Ai inteles ideea. Stiu ca acum e mai dificil cu vremea asta schimbatoare si vantoasa si trebuie sa pui o gramada de haine pe cel mic si te tot intrebi cum si cu ce sa-l mai imbraci?!?! Vreau sa zic ca puiul meu a prins o viroza de sezon urata, cu o tuse si mai urata(ca i-am facut exudat faringian si nu i-a iesit niciun streptococ, stafilococ sau mai stiu eu ce alt coc) si tot l-am scos.

Iti spun asta pentru ca stiu ca pentru cele comode (cum sunt si eu), mai bine stau in casa decat sa iasa doar pentru o ora sau doua si mai bine fac ceva treaba. Dar treaba n-o sa se termine niciodata, asta-i problema. Si decat sa ratezi o zi afara, mai bine va clatiti ochii amandoi cu fel si fel de pretexte: un iaurt, o paine, noi mergem in parc dupa apa, la piata, sau la posta, etc.

Secretul numarul unu

Draga mamica, cel mai si cel mai important dintre toate micile mele secrete (desi nu tin la o ordine anume intre ele, dar pe acesta va trebui sa-l ai mereu in minte spre deosebire de celelalte), este ca pe locul intai in prioritatile tale se afla copilul! Mereu si orice ai face! Sa nu uiti niciodata!

In primul an de viata nu conteaza ca tu nu esti epilata, sau cu manichiura nefacuta sau nearanjata el te doreste oricum, numai sa fii langa el. Daca ai norocul sa ai un copil intelegator (cum am avut eu :D), ai sa le poti face si pe astea cu putin balet. Pentru ca esential este sa te aiba alaturi, sa-i asculti fiecare nevoie. Pentru asta tu trebuie sa fii cu mintea limpede si nu la zece lucruri in acelasi timp. El este pe locul intai inaintea ordinii, mancarii, spalarii, chiar si a sotului (cu parere de rau), etc, chiar si a ta. Copilul are nevoie de tine si de timpul tau - cam asa se schimba treburile, cand esti mama, esti de neinlocuit...

Cu ocazia acestei experiente care mi-a schimbat viata am realizat ca femeile nu sunt egale barbatilor (sau invers) desi eram o sustinatoare feroce a egalitatii intre sexe! Femeia poate naste, barbatul nu (iata o diferenta majora, si fara iz de superioritate, asa ne-a facut cine ne-a facut). Daca de tata se mai poate lipsi copilul, de mama, mult mai greu. Mama este fiinta care trebuie sa stea cu puiul ei si nimeni n-o poate inlocui. Nevoile copilului cer imperios prezenta mamei pentru o dezvoltare armonioasa. Si dupa un an, mai toata viata lui, un copil are nevoie ca tu sa investesti din timpul tau in el. Este valabil si pentru tati. Si cu cat investesti ca parinte din timpul tau, cu atat cred ca va investi si el mai tarziu (cunosc o gramada de exemple de copii care si la maturitate discuta foarte multe cu parintii si copii care nu se simt deloc legati de parinti...). Asta nu inseamna ca daca mai vreau o pauza din cand in cand si ma duc la un spectacol in timp ce copilul sta cu bunica sau altcineva de incredere, se cheama ca nu sunt o mama buna, din contra. Orice activitate care te relaxeaza este bine venita si oricine te ajuta merita toata stima!

Si desi par asa hotarata si atotstiutoare aici, binenteles ca mai si eu momente cand imi pierd rabdarea si mai uit cum sa ma port cel mai bine in fiecare situatie. Dar periodic le trec in revista si-mi revin. :)

Copilul meu a descoperit mecanismul oglinzii seara trecuta:

Stiu cum te simti, draga mamica!

Sa incepem. Ordinea nu conteaza neaparat, toate sunt importante, toate te ajuta, draga mamica. Stiu ca inca un sfat nu te 'incalzeste', si ca ai aprecia un ajutor concret. Dar daca asta e situatia, nu poti sa-ti plangi de mila la nesfarsit. Ce ai de gand sa faci pentru a schimba starea actuala a lucrurilor?

Asa ma inchisesem si eu in mine cam de cand avea cel mic sase-sapte luni. Mi se parea ca stau cu el degeaba in casa si-mi irosesc timpul in loc sa plec de acasa sa fac si eu ceva folositor. Ma simteam inutila, de parca faptul ca stau cu el era irosit. Acuma, pe de o parte si mama are nevoie de activitate. Eu una simteam cum mi se irosesc neuronii. Imi tot spuneam ca abia astept sa ma intorc la serviciu, sa ma reintegrez in lume si sa socializez. Ba chiar atrasesem atentia familiei si ajunsesem sa-mi pun problema la modul cel mai serios de a ma intoarce la serviciu cu doua luni inainte de a implini copilul un an! Dar in curand mi-am dat seama ca intorsul la serviciu inseamna si am putin timp pentru mine si pentru cel mic. Deci m-am linistit si am inceput sa citesc, sa ma educ.

De multe ori uitam ca unele lucruri atat de simple, cum ar fi cititul ne pot ajuta. Sau privitul la un serial preferat. Aici as avea o sugestie, daca tot pierzi timpul cu seriale, macar uita-te la comedii ca sa te mai scoata din starea respectiva. Si nu cauta drame, ca-ti pastreaza sau chiar alimenteaza starea aia urata. Eu ma uitam la "Desperate Housewives" noaptea pe la 12 sau chiar 1 si intrasem intr-un cerc vicios. Ma culcam foarte tarziu, cam cand puiul meu incepea sa se zvarcoleasca, si nu peste mult timp se trezea cam din doua in doua ore sau trei. Deci iti imaginezi cum eram a doua zi.

Dar intr-o zi m-am hotarat sa-mi schimb programul! Am spus gata cu culcatul la ore tarzii! O sa-mi fac un program! Si am vazut ca ma ajuta! Daca-mi propun ceva pentru a doua zi si am in cap acel lucru, este imposibil sa nu-l realizez. Asa trec zilele cu satisfactia ca am facut ceva. Iar daca mami e multumita, ii creste randamentul si are si o stare mai proaspata sa se ocupe de puiul ei! :)

Si cu asta gata, de maine incep cu micile mele mari secrete!

P.S.: Tot din nevoia de a face ceva am colorat si peretii celui mic vara asta (in timp ce el dormea, bineinteles)! Si acum asa imi e drag de el cand se bucura la desene!

Motivatia este ca igiena personala

Dragi mamici,

Am revenit! Iertati-mi intarzierea datorata unor probleme tehnice si personale.

Dupa cum promiteam, vreau sa impart cu voi mici secrete care-ti fac viata mai frumoasa zi de zi!

Dar tot zi de zi va trebui sa ti le reamintesti, sa le citesti, sau sa le inveti si sa ti le repeti! Asta e secretul cel mare! Motivatia este ca igiena personala, nu dureaza prea mult, de aia trebuie sa o intretii in fiecare zi! :)

E usor sa fii mamica...

...atunci cand respecti cateva principii sau reguli de rutina.

Nu este deloc usor sa fii mamica, ba cred ca este cel mai solicitant si complex proiect pe care-l poate dezvolta o femeie. Mai ales cand esti mamica singura si nu ai vreun ajutor prin preajma! Abia acum cand sunt si eu mamica pot intelege complexitatea lucrurilor. Desi sunt casatorita si sotul meu m-a ajutat in prima luna dupa nastere enorm (de multe ori mai bine decat o mama), desi mama mea a venit la mine mai des doar in primele doua luni, in rest, pot spune ca mi-am crescut copilul ca parinte unic.

De aceea, desi nu pretind ca am descoperit piatra filosofala sau nu ma bat cu pumnii in piept ca am reinventat roata, vreau sa-ti impartasesc cateva reguli care pe mine ma ajuta sa fac fata rutinei. Sunt sfaturi pe care le-am primit sau reguli pe care le-am descoperit si mi le-am impus si de care ma folosesc pentru a-mi face viata mai usoara.

Draga mamica, vreau sa-ti arat ca poti fi mamica cu norma intreaga, sa fii extrem de fericita alaturi de puiul tau si sa mai si faci lucruri strict pentru sufletelul tau. Caci desi esti mamica, nu incetezi sa fii femeia de dinainte cu placeri si dorinte pur personale.

In postarile urmatoare iti voi dezvalui mici secrete care ma ajuta pe mine sa transform fiecare zi intr-o zi productiva si fericita pentru amandoi! Sunt constienta ca este doar inceputul si ca mai am multe de invatat, dar deocamdata sunt bucuroasa ca prin autodezvoltare, am reusit sa trec de partea cealalta si sa vad latura frumoasa a lucrurilor. Vino alaturi de mine intr-o calatorie care-ti poate schimba viata!

'Mamaloo Lucaaaa. Intra pe portaaaal!'

Ta-su zice asa:

'Ei zic asa despre ei: "Mamaloo nu este un forum. Mamaloo nu este o platformă de bloguri. Mamaloo nu este o cafenea. Mamaloo este toate aceste lucruri la un loc."
Sunt curios ce iese din chestia asta...'

M-am inscris si eu, cine se m ai inscrie pe Mamaloo?

Pentru ca imi plac cu aceasta poza! Asa este!

O zi mare!

Azi ne-am ridicat singuri-singurei in patut (nici n-am prins momentul ridicarii), dar am apucat sa-i prind continuarea si o impart si cu voi, cititori cunoscuti si necunoscuti! :)

Secretul unui fundulet sanatos si catifelat

M-am tot gandit cum sa intitulez postarea ca sa fie cat mai captivanta. ;)

Vreau sa impartasesc cu mamicile un secret de-al nostru in ceea ce priveste protectia funduletului de iritatii. Va spun de la inceput ca nu este vorba despre nicio crema miraculoasa de cumparat. Ideea a pornit de la faptul ca mi-am amintit de niste parinti care se vaitau ca ori de cate ori schimbau Bepanthenul cu orice alta crema, funduletul bebelusului lor se irita. A mai pornit si de la reclamele atat de sigure pe ele la Bepanthene, si de la faptul ca de circa doua luni de zile nu am mai dat cu nicio crema pe funduletul bebelului meu.

Totul a pornit cand am schimbat Bepanthenul (caci oricum am incercat mereu sa alernez cremele, sa nu devenim dependenti) cu ABCDerm, de la Bioderma, care contine si ea Panthenol dar si apa termala (inainte de asta am folosit o pasta pe baza de apa termala de la Uriage, care, intre noi fie vorba, nu face mare lucru) si s-a iritat foarte tare (cred ca ii usuca foarte tare locul si mai cred ca-i dadeam cu foarte multa crema). Acea perioada a coincis cu mersul la mare si am zis ca de la apa marii. Am auzit totusi ca apa marii nu ar tebui sa irite funduletul. Atunci am zis ca de mancarea noua, s-a modificat si treaba mare, devenind mai acida. Dar cu orice ii dadeam, cu Uriage, cu ABCDerm, tot degeaba. Am refuzat sa mai dau banii pe Bepanthene, caci tocmai luasem ABCDerm! Iritatia funduletului a durat de la zile buna la mai bine de o saptamana! Iar pielea funduletului era uscata si aspra ca de smirghel!

Si cum era asa uscata, mama mea imi da ideea sa-i dau doar cu ulei. I-am dat vreo doua zile si am vazut diferenta! Mi s-a parut incredibil cum doar uleiul (noi avem de la Sanosan) ii catifeleaza/hidrateaza si in acelasi timp ii protejeaza impotriva umezelii pielicica lui sensibila.

Cand ne-a vazut si strabunica, ne-a zis si ea ca doar cu ulei fiert (si racit) dadea la fundulet copii si nu aveau nimic. Si intr-adevar, cum spuneam la inceput, de doua luni de zile dam doar cu ulei, si nu avem nimic! :) Daca, din cand in cand se mai irita din cauza ca a stat prea mult cu cacanelul la fund, ii mai dau cu o pelicula foarte fina de crema cu Panthenol. Atat! :)

Voi ce ziceti?

Ce alte secrete mai aveti?

Ce cadou mai frumos puteam sa primesc?

Azi este ziua mea, fac 29 de ani si ca la fiecare aniversare, ma intreb ce am realizat pana acum. Altii realizeaza foarte multe lucruri: casa, masina, cariera, calatorii, etc. Desi nu ma plang ca n-am incercat niciuna din astea, nu am excelat in nimic (poate doar in ciocolata :)) ).

Sunt extrem de fericita ca am o imensa realizare: am un pui minunat! Stiu ca multi pot spune ca faci foarte usor copii, nu-i mare realizare. Dar pentru cine trece prin asa ceva, isi da seama ca este o adevarata minune sa dai viata si sa cresti un copil.

Si ce cadou poate mai minunat decat sa-mi aud copilul de nici 9 luni sa-mi zica de cateva zile (de pe 24 oct) MAMA!?!?!? Da, mi-a zis de mai multe ori MAMA zilele astea.

Iarasi pentru cine nu are copii, nu este cine stie ce realizare, dar sentimetele de mama sunt foarte intense.

Multumesc, puiul meu, pentru cel mai frumos cadou!

De ce nu exteriorizeaza/verbalizeaza mamicile starile lor?

Intr-una din zile cam acum o luna, o zi normala, imi iau inima in dinti si intreb o bunica cat are nepotica ei. Ca o paranteza, de regula nu intru indiscutie cu strainii, si sunt un pic anti-sociala (mai ales la capitolul copii, ajungi inevitabil sa faci comparatii-lucru care poate fi foarte rau pentru tine ca parinte sau pentru cel mic!), ca dovada nu m-am imprietenit cu nicio mamica pana acum in parcul pe care-l frecventam aproape zilnic.

Am avut dreptate, era bunica cu nepotica ei si banuiam eu, dupa cum cea mica nu era inca sigura pe mersul ei, ca are in jur de un an. Am avut iarasi dreptate, avea chiar un si cateva zile! Bunica venita cam de departe, din Bacau, parca, sa stea ce cea mica, caci fata ei risca sa piarda serviciul daca nu se intorcea dupa un an. Zic aha, deci asa arata un copil la un an, caci asa ma voi intoarce si eu la serviciu, cand face un an cel mic. Si tot mama mea va veni sa stea cu cel mic. Dar nu de frica sa-mi pierd serviciul ma intorc mai repede, cat maidegraba sa nu innebunesc acasa.

I-am vorbit deschis femeii, asa cum vorbesti unui strain, caci nu-l mai ai prin preajma ulterior sa te judece. Ce credeti ca mi-a marturisit?!?!? Desi era pe vremea lui Ceausescu si a stat doar trei luni acasa cu copilul, abia astepta sa se intorca la serviciu caci, la fel, nu mai rezista uzurii psihice. Am ramas profund impresionata, zic, ia te uita, nu doar eu simt asa! Si a adaugat,

dar ce, indrazneam sa zic ceva cuiva?

...

Dupa cate vad multe mame simt asta... Si am o mare banuiala ca si mama mea a simtit asa. Dar ce nu inteleg este de ce nu spun cuiva? De ce nu cer ajutorul? (bine, aici recunosc ca nu prea gasesti ajutor asa usor...) Dar macar sa verbalizeze! De ce nu-si avertizeaza proprii copii?!?!? Asa sa zici ca e greu sa cresti un copil, auzi peste tot. Dar ar fi mai practic o mica-mare dezvoltare a subiectului. Acuma stiu cat de greu este, desi puiul meu are doar opt spre noua luni, si din ce am auzit de la alte mamici o sa fie si mai greu....

Anyways, poate verbalizarea ajuta sa nu intri in depresie... Desi, din proprie experienta, chiar daca verbalizezi si toata lumea e alaturi de tine doar verbal dar nimeni nu vine sa te ajute...nu prea e de un real folos... Poate verbalizarea te ajuta macar sa renunti intr-o zi la auto-compatimire, la renuntarea de a-ti pange de mila si la acceptarea situatiei. Si asa, usor-usor iesi din acea stare urata, depresie, si incepi sa te gandesti cum sa te ajuti. Eu una, m-am decis si asa am si facut saptamana trecuta, sa cer ajutor cuiva cu curatenia in casa. Contra unei sume de bani, dar macar nu mai sunt stresata ca nu am terminat curatenia si asa ma pot bucura de timpul petrecut cu puiul meu.
El este cel mai important!
Imi pare rau ca am momente cand mai uit asta...

Ce ziceti, mamici? Asa ca mai bine sa ne spunem ofurile? Pana la urma suntem doar oameni, cu slabiciunile si limitele noastre. Nimeni n-ar trebui sa pretinda sa fim super-femei! Decat sa ne frustram din ce in ce mai mult, nu mai bine sa ne impartasim necazurile celor din jur?

Secretele noastre

Acest articol nu este pentru mamicile cu pui pana in sase luni, caci se presupune si asa ar fi cel mai bine pentru pui, sa-l alaptati! Daca nu o faceti, rusinica! Daca aveti probleme cu alaptatul, cereti ajutor, sunt organizatii care ofera sprijin 24h din 24h!

Si eu mi-am alaptat puiul pana la sase luni exclusiv, desi i-am mai dat sa guste din ce mancam noi de pe la cinci luni si putin, caci prea se uita la noi si intindea mana sa pape si el. Si ca oricare parinte pe care nu-l lasa inima, i-am mai da sa guste din mancarica noastra: o carnita de pui la cuptor, un piure sarat,o ciorbica, etc. Ii dadeam putin, doar cat sa puna pe limba, dar tocmai cred ca asta i-a "stricat" gustul...

Copilului meu nu-i plac legumele! De niciun fel! M-am chinuit o perioada, am incercat de mai multe ori, am zis poate e perioada si incet-incet o sa manance. Da' de unde?!? Apoi a venit salvarea de la mamea mea si va spun si voua secretul: cateva picaturi de lamaie in pureul de legume fac minuni! Cand a mancat prima oara mi s-a parut ca a mancat prea mult! S-a reglat si cu tranzitul, eram fericita! Am crezut ca acest secret ma va salva mereu. Dar...socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ! In cazul meu nu se potriveste cu gusturile baiatului meu. Si nu merge mereu. Pentru el mai multi factori sunt importanti: daca am pus telina/albitura/ceapa sau nu. Si pediatra m-a sfatuit sa le fierb impreuna, dar la pasat scot albitura, las doar morcovul, cartoful si dovlecelul.

Acum are circa opt luni si doua saptamani si are voie urmatoarele (dupa pediatra noastra). Fructe: mar, banana, piersica si nectarina. Legume: albitura, cartof, morcov si dovlecel. Proteine: carne de pui fiarta, galbenus de ou fiert, ficatel de pasare gatit in aburi, peste alb, doar pastrav si inca un fel. Suc de morcov cu mar - regleaza tranzitul, dar iarasi nu-l bea... Lactate: iaurt de cumparat, si nu de casa!, brazica dulce, urda (foarte buna!). Cereale. Si cam atat...

Iar programul si ordinea alimentatiei dupa care ne ghidam este urmatoarea:

-dimineata: fructele (piure din fructe amestecate sau cu biscuiti);
-pranz: o zeama usoara si carne pui fiarta/piure de legume cu carne pui/ficatel de pasare in aburi cu cartof fiert si un pic de unt/ peste fiert sau la aburi/ou fiert;
=gustare: iaurt simplu Milli/branzica de la Danonino;
-seara: cereale.

Desi intial am zis ca nu stiu din ce sunt facute cerealele si nu eram de acord sa-i dau, pana la urma le-am acceptat, atat pentru ca si lui ii plac, dar si pentru ca il ajuta la tranzit. Am incercat de la Nestle, nu ne plac! Mai ales ca am vazut ca necesita lapte praf la preparare, si am zis PAS! Nu vreau sa incep sa-i dau copillui lapte praf si pace! Apoi o mamica ne-a dat o punga de cereale de la Humana cu mere. I-a placut puiului meu, le-a mancat, chiar daca se preparau cu apa fiarta si ulei de rapita. Apoi am descoperit de la Hipp niste cereale care se ingrosau ca un gris cu fructe de padure. Ne-a placut si ala o perioada, dar acum suntem innebuniti de cerealele de la Humana cu banane, speciale pentru masa de seara. Sunt foarte consistente si satioase. Oricum, tot nu ne ajuta cu trezitul de mai multe ori pe noapte...

Asadar, mamici, ne vedem si noi?

Stiu ca fiecare mamica isi face programul mai ales in functie de bebel si/sau in functie de programul ei, dar hai sa iesim in parc! Hai la plimbare la Ikea sau la showroomul Dianei (aici), sau chiar la noi acasa!

Chiar daca e vremea urata, punem piticul in marsupiu si hai sa colindam! :)
Stiu ca avem treaba acasa, dar mai poate astepta o zi, nu moare nimeni!
HAI! HAI! HAI!

Noi azi am socializat cu Diana si Mihaela, dou afete vesele! :)

Ce usor este sa judeci pe altii sau cum mi-am reorganizat viata

Salutare mamici!

Dupa o perioada mai zbuciumata revin cu forte noi.

Ultimele zile (chiar saptamani) au fost pentru mine ca o calatorie initiatica dupa modelul calatoriei lui Ulise pana la capatul lumii si inapoi. Am trecut prin multe sentimente si incercari ale fortelor proprii. Am culminat prin a ma gandi ca nu merit sa fiu mama, ca ii e mai bine copilului fara mine; ca nu mai are rost sa scriu pe blog, caci degeaba teoretizez daca nu sunt capabila sa respect eu insami ceea ce scriu si gandesc.

Pana nu demult criticam foarte vehement mamele care tipau la copiii lor si le vorbeau urat si-i faceau in toate felurile. Asa cum criticam educatoarele ca au o mutra acra, asta pana am fost si eu educatoare vreun an si jumatate. Stiu ca nu e o scuza, dar le inteleg.

Sigur, nu este frumos sa tipi la copilul tau, dar cateodata pur si simplu ajungi la capatul puterilor si rabdarilor. Cand esti presata de timp si el nu vrea de niciunele, ajungi la disperare. Ma gandesc ca la femei se cumuleaza si dereglarile hormonale de dupa nastere, plus dereglarile din acea perioada a lunii, dar iarasi n-ar trebui sa fie o scuza. Si totusi...

Asa ca nu mai judecati alti parinti! Nu poti sa stii ce se ascunde in sufletul unei mame, mai ales daca e mama singura fara vreun ajutor in casa. Desigur, daca se intrece masura cineva ar trebui sa o ajute, dar la noi nimeni nu se gandeste la psihic. Toata lumea la noi doar arunca cu pietre. Indiferent ca au fost semne de dereglare psihica, nimeni nu face nimic decat in ultima faza, vezi exemplul mamei care si-a aruncat copilul din taxi. Doamne fereste, sa nu credeti ca sunt de acord cu ea, dar daca nu face nimic, dereglarea nu se rezolva de le sine! Tot ce vreau sa zic este ca e de inteles gestul ei din punctul de vedere al unei persoane cu probleme psihice. Oricum limita dintre un om sanatos psihic si bolnav psihic este foarte greu de trasat. In engleza este folosit termenul "borderline" si este o linie foarte labila.

Anyways, da, puteti sa intelegeti ca m-am gandit si eu sa merg la un psiholog caci ma da peste cap de fiecare data cand trec printr-un episod din asta in care nu ma pot controla... Dar, na, asta costa bani pe care nu multi dintre noi care traim in romanica ni-i permitem caci avem alte prioritati (cea mai coumna prioritate fiind sa supravietuim de pe o luna pe alta).

Asadar, trecand peste acea perioada a lunii, am decis sa nu-mi mai plang de mila, sa ma accept asa cum sunt, sa ma gandesc ca in nicio familie nu este armonie totala si sa ma organizez mai bine ca sa nu mai traiesc cu acel sentiment ca nu reusesc sa fac nimic toata ziua. Caci pe langa a-mi creste copilul, da, mai vreau sa fac o groaza de alte lucruri si am senzatia ca nu am facut nimic "doar crescandu-mi copilul". De multe ori avem tendinta sa uitam de copii si de faptul ca suntem in concediu de maternitate ca sa-i crestem pe ei, si nu sa facem smotru in casa in fiecare zi si mancaruri peste mancaruri sau mai stiu eu ce alte bazaconii.

Sa fie clar un lucru: NE-AM LUAT CONCEDIU SA CRESTEM COPILUL IN PRIMUL SI-N PRIMUL RAND! SI NIMENI SA NU UITE ASTA! NICI MACAR NOI, MAMICILE!

Asa ca mi-am facut un program zilnic in functie de copil si pe care vreau sa-l impartasesc si cu voi, mamici:

08:00 TREZIREA (adica sa ma dau jos din pat, caci ma trezesc de mai multe ori pe noapte)
08-08:30 TOALETA la baie, plus machiat (caci vreau sa-mi placa ce vad in oglinda, asa ma binedispun pe mine in primul rand, dar si pe ceilalti)
08:30-09 ORDINE IN CASA plus revizuirea programului pentru ziua respectiva
09-10 MIC DEJUN Theu si eu
10-12 SARCINILE ZILEI (timp in care Theu, de regula, doarme) plus postare pe blog
12-13 PRANZ Theu
13-15 program de voie (somn cu Theu, sau crosetat langa el cat doarme)
16-18 PLIMBARE + GUSTARE Theu (plus cumparaturi din cartier, in parc sau in vizita)
18-20 MASA DE SEARA Theu
20-21 baita si culcarea!

Ce ziceti? V-ati facut si voi un program?

P.S.: Va atasez o poza cu Theu meu cand si-a facut de cap cu mancarea pe care n-a mancat-o intr-o dimineata cam acum doua saptamani. Dupa aia a dormit singur, cred ca era foarte satisfacut de isprava! :)

...ganditi-va ca este doar temporar!

Aminteste-ti ca este o meserie temporara (1 an, 2 sau 3), pana cel mic invata sa mearga si devine, cat de cat independent. In fond si la urma urmei este ca o alta meserie pe care se impune sa o duci la indeplinire impecabil. Decat sa regreti clipele posibile cu alte activitati, bucura-te de prezentul etern alaturi de cel mic si de progresele lui zilnice!

Gandeste-te ca tu, mamica lui, esti cea mai in masura persoana sa aiba grija de el cel mai bine! Doar tu ii oferi tot ce are el nevoie si cand are el nevoie, plus o dragoste inegalabila cu a nimanui altcuiva.

Priveste-l efectiv, contempleaza-l mai bine, zilnic, in momentele lui cele mai frumoase si umple-ti sufletul de bucuria unei minuni care se petrece zi de zi sub ochii tai!

Eu una, pana asta seara, aveam cea mai mare satisfactie in momentele de alaptare. Era activitatea mea preferata pentru ca ma simteam cel mai aproape de el, creatura mea. Dar acum cateva ore am asistat la un moment foarte frumos: cel mic a stat in jur de o ora sa scoata obiectele lui de ingrijire zilnica din cosulet si sa le intoarca pe toate partile, sa le invarta, sa le schimbe locul si sa le suceasca. A uitat de durerea de gingii, balosea incontinuu, dar curiozitatea a biruit. A uitat cred si de mine, el avea treaba, era concentrat!

Am facut si poza, dar din motive obiective o voi posta abia saptamana viitoare...

Later edit, 03.10.12 iata si pozica:

Pentru mamicile care cred ca nu mai rezista...

Draga mamica,

Stiu ca este greu.

Este greu sa stai toata ziua avand grija doar de nevoile celui mic; iar de ale tale sa nu se intereseze nimeni.

Este greu sa te trezesti de mai multe ori pe noapte sa alaptezi sau sa prepari biberonul si sa nu ai o noapte intreaga nici dupa doi ani de la nastere.

Este greu sa te trezesti chiauna dimineta pentru ca celui mic nu-i mai este somn si sa incepi sa alergi prin casa sa-i pregatesti micul dejun, sa te joci cu el, sa incerci sa-l pacalesti ca sa ajungi si tu la baie sa te speli.

Este greu sa incerci sa-i dai sa manance tot felul de bunatati iar el sa faca mofturi sa nu vrea sa manance nimic.

Este greu sa-ti vezi de treburile casnice alergand intre ele si copil ca la un exercitiu de la ora de sport intre doua puncte contra cronometru. Este si mai greu sa constati ca aceste treburi nu se termina niciodata si tot ocupandu-te de ele sa simti cum iti mor neuronii, cum esti redusa la zero pentru ca de fapt mitul lui Sisif a fost inspirat din viata unei mame.

Este foarte greu sa vezi cum trece viata pe langa tine si tu, in loc sa evoluezi spiritual, te afunzi mai tare in nisipurile miscatoare ale rutinei ca pana la urma sa te simti ca un animal in cusca sau la jug care trage si iar trage greul si altceva nu mai apuca sa faca pentru ca nu mai are timp.

Este greu pentru ca pierzi orice contact cu prietenii sau colegii. Fiecare are rutina lui si pur si simplu rutina noastra nu se intalneste niciodata cu a lor. Abia se intalnesc mamicile intre ele, care au aceeasi rutina...

Este greu sa nu ai niciun ajutor toata ziulica, nu doar din cauza lipsei odihnei, dar pur si simplu din lipsa unei companii cu care sa mai schimbi o vorba, caci altfel ti se pare ca uiti sa mai comunici.

Este greu caci mereu te confrunti cu situatii noi in ceea ce-l priveste pe cel mic si te toceste stresul cand el plange si nu intelegi de ce.

Este greu mai ales cand depinde de tine si nu poti sta o zi sau doua departe unul de celalalt pentru ca-l alaptezi; nu poti sa te mai ametesti sau chiar imbeti ca pe vremuri cand n-aveai nicio grija, nici macar grija zilei de maine. Cu alte cuvinte viata ta nu va mai fi la fel never ever (desi tot nu poti intelege asta, tot mai speri undeva ascuns bine de tot ca vei reveni la viata asa zis normala de dinainte)...

Este greu sa-ti stapanaesti supararea sau in final nervii cand esti ata de obosita ca ti se inchid ochii dea-mpicioarelea si cel mic are nevoie de tine sa pape sau sa manance, sau sa iasa la plimbare, cand il dor gingiile si se vaita de durere, etc.

Este greu si cand vrei doar sa deschizi laptopul sa mai navighezi pe internet si chiar daca l-ai tine in brate, cel mic se plictiseste...si cate si mai cate!

Este foarte greu sa fii mama.

Iti recomand si opinia unui tatic ce recunoaste meritele unei meserii de mama full time: ta-su, blog de tata.

Mamici, cum stam cu timpul nostru?

Dragi mamici,

Si ma adresez mamicilor singurele de dimineata pana seara-intuneric, cum va descurcati?

Cum va impartiti timpul in asa fel incat sa va dedicati si activitatilor voastre preferate (dar care nu-l includ si pe puiul vostru), sa aveti grija de cel mic si sa mai faceti o groaza de alte treburi prin casa, toate astea singure-singurele?

Cum va impacati nevoile voastre, sufletelul vostru cu nevoile celui mic? Stiu ca el primeaza, dar vine o vreme cand simti pur si simplu ca-ti tanjeste sufletul sa mai respiri usurata, sa citesti, sa stai sa pierzi timpul pe net, sa te uiti la un serial (desi nu mai indraznesc sa-mi doresc asa ceva mai nou...)...?

Nu cereti ajutorul celor din jur? Cum procedati?

Astept raspunsurile voastre cu idei noi!

Va rog! :D

Voteaza sansa viitoarelor mame si a pruncilor lor!

Intamplator am aflat de site-ul Reiffeisen Comunitati care organizeaza concurs de proiecte de responsabilitate sociala. Mi se pare o idee geniala ca o unitate atat de mare sa ajute ONG-uri in menirea lor. Pentru detalii, iata regulamentul de pe 2012 (este deja a doua editie):


Programul de Granturi „Raiffeisen Comunitati”, aflat la cea de-a doua editie, este primul de acest gen de pe piata bancara romaneasca.

Programul reprezinta un concurs online de proiecte de responsabilitate sociala, de dimensiuni mici sau mijlocii, derulate de organizatii neguvernamentale, scoli sau spitale in localitatile in care Raiffeisen Bank SA isi desfasoara activitatea. Scopul principal al programului este de a incuraja organizatiile si institutiile din Romania sa dezvolte si sa implementeze programe de responsabilitate sociala in beneficiul comunitatii, care sa duca la imbunatatirea nivelului de trai din Romania.

Prezentul regulament prezinta informatii despre modul de implementare a activitatilor ce vor fi intreprinse in cadrul Programului de Granturi „Raiffeisen Comunitati” (denumit „Programul” sau „Programul de Granturi”), pe toata perioada desfasurarii lui. De asemenea, regulamentul cuprinde o serie de reguli ce trebuie respectate pentru participarea in cadrul acestui program.


Va rog maxim sa votati Ghid pentru alaptare "ALĂPTAREA, miracolul naturii pentru mamă şi pruncul său" prin urmatorii pasi:


1. Intri pe site-ul www .raiffeisencomunitati .ro si iti faci cont.
2. Te loghezi si dai click pe "Program de granturi" apoi pe:
3. "Click aici pentru a vota proiectul preferat"
4. Pe harta deschisa, dai click pe Bucuresti
5. Votezi : Ghid pentru alaptare "ALĂPTAREA, miracolul naturii pentru mamă şi pruncul său"


V-as fi foarte recunoscatoare! Sa fie clar: nu am nicio legatura, nu auzisem pana mai devreme ca exista un asemenea proiect, dar deja sunt o sustinatoare ferma, caci m-as bucura sa creasca rata mamelor care alapteaza! M-ar bucura sa fie doar cadre medicale avizate in maternitati, vezi experienta mea din postarile anterioare! M-as bucura sa fie chiar si CD-uri in maternitati cu informatii pretioase despre o alaptare corecta, si persoane de contact in cazurile de nereusita! M-ar bucura enorm!!!

Hai sa ne jucam impreuna! La Clubul Mamicilor!

Dragi mamici si pitici!

Azi mi-a venit o super-idee(si e luni! sper sa am in fiecare zi cate o idee daca nu buna, macar frumoasa)! Cred totusi ca m-am inspirat din intalnirea de sambata, 08 septembrie, chiar in ziua in care Theu meu a facut sapte luni :). Pentru mai multe detalii vezi aici ce-ai pierdut: http://poarta-ma.blogspot.ro/2012/09/prima-intalnire-rasfat-pentru-mame.html

Am vrea sa va avem musafiri (doar prietenele prietenelor)!
Incepand de luna viitoare (octombrie 2012), in oricare zi de luni pana vineri, de dimineata sau dupa amiaza, cand veti vrea voi. Nu conteaza ca nu ne cunoastem, ideea e sa ne jucam impreuna (lui fi-miu ii plac copii mult!), si noi mamicile sa socializam, sa mai schimbam vorbe, practici, si poate nu numai. Ca un fel de club al mamicilor, ce ziceti?

Noi stam in zona D-na Ghica, asa ca mamicile care stau in Obor, Tei, Colentina, si nu numai, se pot deplasa foarte usor cu tramvaiul. Nu conteaza zona de unde vii, important e sa ne mai treca timpul in mod placut. Nu ca n-am avea treaba, asta se gaseste la tot pasul, dar mai importanti suntem noi, oamenii si mai ales ei, piticii!

Astept parerile voastre pana luna viitoare!!!

Orice mamica interesata, imi lasa un mesaj si stabilim detaliile. Va asteptam cu drag!

Amintiri din pruncia copilului meu - sfanta taina a botezului

Nu stiu alti parinti cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la botezul baiatului meu, ma trec si acum fiorii...

A fost o experienta cumplita. Pe cat de magica a fost ziua nuntii, pe atat de oribil a fost momentul botezului (cum nici nu m/as fi gandit)!

S-au succedat lucrurile in asa fel incat mama mea sau orice persoana religioasa ar spune: asa a vrut Dumnezeu. Dar eu o consider mai mult lipsa de implicare din partea mea, daca nu chiar neglijenta. Caci daca as fi intrebat preotul cum procedeaza in privinta scaldatului in cristelnita, cu siguranta as fi ales alta biserica.

Toate bune si frumoase pana ajungem la biserica (aceeasi la care am fost si pentru cununia noastra de nunta caci acolo unul dintre preoti este o ruda mai indepartata). Desi am tot zis ca vorbesc cu acest preot inainte, nu stiu cum s-a facut ca ori am uitat, ori s-a gasit altceva de facut. Acolo ajunsi, zic nu e mare lucru, ii rog atunci pe loc sa nu-mi scufunde copilul cu capul in cristelnita. Pe de o parte, recunosc, ma bazam pe faptul ca suntem rude. Pe de alta parte, avand in vedere ca cererea venea din partea mamei-autoritatea suprema in ceea ce-l priveste pe cel mic si mai ales ca stiam de la alti parinti ca lor nu le-a scufundat copilul cu cap cu tot, tot eram linistita.

Bad news for me: cand intram in biserica si-mi zic doleanta, preotul nostru zambeste si-mi zice sa am incredere. Mi-am dat seama imediat dar n-am schitat nimic, sufletul unei mame tot mai spera. In primele secunde cand l-au bagat in apa pana la mijloc am zis ca e bine, gata, scapa. Dar apoi cand am vazut ca-i acopera urechile si nasul si gura (sper), mi s-a facut frica. Disperarea a fost mare cand l-au tinut pe saracul copil cu capul tot in apa tot timpul cat l-au scufundat de trei ori...


Pe langa faptul ca mi se pare un gest batjocoritor pentru persoana celui mic, chiar daca e mic, tot are si el o demnitate acolo, care a fost calcata in picioare...de asta mi se pare ca ar trebui cumva sa ne putem alege noi religia mai tarziu (cu riscul de a ramane ai nimanui pana la varsta aia, nebotezati, neimpartasiti, etc. dar macar sa fim liberi sa alegem in cunostinta de cauza). Pe langa faptul ca mi se pare lezata demnitatea pruncului, nu mai zic de pericolele la care este expus tinut fiind cu forta atata timp cu capul in apa, luat pe nepregatite si speriat. Nici nu vreau sa stiu cate cazuri de copii morti au fost...

Dupa ce ies toata in lacrimi afara din biserica si ma calmez cat de cat, cand intru, nu mai tin minte pe cine l-a mancat limba (m-as fi mirat sa tin minte la cat de suparata eram) sa-i zica preotului ca mama copilului e suparata. Intr-un fel multumesc acelei persoane, caci asa am avut ocazia sa-mi vars macar putin supararea in fata preotului cel mare. I-am zis cat de calma am putut, desi cred ca mai aveam putin si-mi plesnea un vas de sange in cap, ca este un obicei barbar, foarte barbar!

Sincer, cand am inceput dezbaterea cu preotul ma asteptam sa vina cineva sa ma scoata afara ca pe nebuni :))) dar nimeni nu zicea nimic. Asa ca am continuat: de ce mai procedeaza ei asa, ca la alte biserici nu se mai scufunda cu totul copilul. Aici preotul a avut neobrazarea sa ma contrazica, nu stiu pe ce temei cand stiam caz concret si ulterior am tot auzit ca, mai ales preotii tineri, nu mai scufunda cu capul. Inteleg ca e un obicei mostenit, dar cu timpul se pot modifica pe ici pe colo, caci nu mai suntem in epoca medievala...
L-am intrebat: daca pateste ceva copilul, cine e responsabil? (nu i-am mai precizat ca-i aflu adresa si ma duc dupa el). Aici preotul m-a acuzat direct ca in loc sa ma duc la biserica, ma uit prea mult la televizor (iar cei de la stiri n-ar trebui sa mai dea asa ceva la televizor!)... Se nimereste ca nuca-n perete, caci chiar nu ma uit la televizor, pot trece zile intregi, dar s-a nimerit sa vad chiar stirea cu fetita care a murit la cateva ore dupa botez iar idiotul de preot a spus ca e din cauza pacatelor parintilor...........................................si cum sa nu dea la televizor?!??!?!? ce sa faca, sa ascunda sub pres, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Oricum sunt convinsa ca nu s-au dat toate cazurile.
Apoi ma ia pe partea asa-zis intelectuala si ma intreaba daca stiu de mitul lui Ahile (cine naiba nu stie de mitul lui Ahile, dar a insistat pana a vazut ca stiu)...o fi zis ca ma impresioneaza si gata, cu asta ma convinge. Caci probabil la fel cum Ahile avea un punct sensibil, calcaiul, ce zic ei, daca nu-l scufundam cu tot cu cap, ramane capul nebotezat si e naspa, cade-n cap si moare, sau cine stie ce alta idiotenite, caci n-am stat la discutii si i-am taiat-o: este doar un mit!
Acum imi pare rau ca n-am avut puterea sa-i mai zic ca este un simbol, gestul botezului, important este sa udam pruncul cu apa sfintita si este botezat si sfintit cu totul, nu doar particica atinsa de apa...........

Dar cred ca epuizase argumentele, caci a inceput sa se vaite ca tot au probleme cu parintii din cauza asta - DE CE NU SPUNETI DINAINTE PARINTILOR CUM PROCEDATI DACA TOT AVETI PROBLEMA ASTA??? - daca ati spune, sunteti si voi contienti ca ati avea mai putine botezuri! Cred ca asta e, de fapt, motivul.

Asa ca mamici sau parinti care botezati, investigati dinainte! Inca se mai practica obiceiurile barbare!

Pusa la zid

Ultimele zile au fost cam triste pentru mine, am stat si am meditat asupra unor lucruri pe care le aveam tot timpul sub priviri dar pe care refuzam sa le trec prin filtrul gandirii mele si le luam de-a gata de la altii. Concluziile sunt triste. Iar ca urmare a tristetii care m-a cuprins mi-am amintit de un alt moment mai vechi in care m-am simtit pusa la zid.

Eram cam la trei luni dupa ce nascusem si ne-au vizitat niste rude mai indepartate. Din una in alta, ajungem la subiectul concediului de maternitate. Desi sustinusem sus si tare din perioada sarcinii ca stau cat se poate de mult acasa cu copilul, ca doi ani ar fi chiar putin (mai-mai sa ma iau la harta cu statul sa mareasca perioada de maternitate), dupa nastere nu mai eram convinsa. S-a nimerit ca vizita sa fie exact dupa ce depusesem actele pentru indemnizatie, si, netam-nisam ma pomenesc chestionata de doamna respectiva, si ea mamica, de ce stau doar un an? Ca pentru copil este bine sa stai doi ani, ca are nevoie de mama lui, ca e foarte important pentru el, de ce si de ce stau doar un an? Eu ma cam balbiiam, incepusem sa ma simt incoltita (desi doar ea ma judeca) si vinovata (mai avem putin si-mi dadeau lacrimile).

Nu stiu ce am avut, parca imi pierdusem mintile, incepusem sa ma intreb si eu de ce am ales sa stau doar un an. Incepusem si eu sa cred ca nu am nicio scuza, nicio justificare, ca sunt o mama denaturata daca nu vreau sa stau cu copilul acasa sa am grija de el. Cred ca daca mai insista, nodul din gat ar fi iesit la suprafata si chiar as fi izbugnit in lacrimi.

Atunci n-am avut puterea sa spun in vorbe, dar acum, dupa ceva timp mi-am adunat gandurile si sentimentele si pot spune sus si tare ca decat o mama nebuna, iritata si incruntata, mai bine o ora sau doua pe zi de calitate. Nu am de gand sa-mi cer scuze pentru sanatatea mea psihica. Statul acasa ma termina, ma anihileaza ca om, ma scoate din circulatie, ma prosteste! Decat sa-mi bat copilul in fiecare zi, mai bine petrecem o ora intreaga de joaca dimineata sau seara dupa serviciu.

Desi stiu cat de important este pentru psihicul celui mic ca mama sa-i fie alaturi cat mai mult, mi se pare suficient un an de zile cat ma dedic doar lui, fata de cum am fost crescuti cei din generatia mea, doar sase sau sapte luni si apoi trimisi la bunici iar parintii ne vizitau doar in weekenduri. Imi tin minte si acum parintii (cred ca este cea mai veche si mai trista amintire a mea) distantandu-se de mine, eu fiind in ragul casei iar ei cu spatele plecand. Asa macar copilul meu se bucura de mine un an intreg si apoi tot o sa ne vedem in fiecare zi, chiar daca doar dimineata si seara.

Concluzionand, nu imi voi cere scuze pentru ce simt, pentru sanatatea mea psihica, caci daca mie mi-e bine, el va avea o mamica buna si mai linistita, nerabdatoare sa vina acasa sa-si imbratiseze copilul.

Daca nu eu, atunci cine?

Am tot auzit expresia cu clopotul de cristal apropos de tendinta mea de a-mi proteja (excesiv, dupa unii) copilul. Ca nu pot sa-l tin intr-un glob de cristal sa nu pateasca nimic, ca devine mai bolnavicios, mai sensibil, mai nu stiu cum...

Poate sunt momente cand exagerez, dar prefer sa exagerez eu decat sa pateasca el ceva. Dupa cum spunea o alta mamica, daca eu nu-l alint si nu-l rasfat, viata cu siguranta n-o sa-l alinte. Pe mine m-au alintat ai mei si uite ca am ajuns bine. Eu o sa-mi alint puiul cat incape!

Si asa este, daca nu noi parintii, nu avem grija de cei mici si nu le cream o viata plina de amintiri frumoase, un mediu cald, plin de intelegere, implinirea dorintelor, cat mai putine interdictii pentru ca el sa se formeze frumos, integru si cu incredere in el..., atunci cine?

De ce sa-i interzic copilului sa scrie pe pereti? Hai ca pe mobila e de inteles, ca nu poti vopsi mobila, dar peretii? Cand cu un rand de var s-a acoperit tot. Si sunt doar pereti, conteaza ei mai mult decat nevoile de explorare ale puiul meu?

De ce sa-i refuz eu dreptul la laptele matern doar pentru ca imi este mie greu ca este el dependent de mine zi si noapte, sau doar pentru ca se oripileaza unii si altii ca vai, la 4 ani mai suge la san?!?!? Cand se stie cat de valoros este laptele matern la orice varsta. Chiar pediatrul mi-a zis ca australienii (parca) recomanda alaptatul pana la 7 ani! Si eu sper sa am lapte cat mai multi ani!

De ce sa las eu pe toata lumea sa-mi pupe puiul pe maini cand sunt atatea boli transmisibile prin saliva sau pe cale aeriana? De ex.: tuberculoza, meningita, streptococi, e.coli, conjuctivita virala, herpes, si alti virusi sau bacterii mai noi sau mai vechi.

De ce sa nu-mi alint, rasfat eu copilul din moment ce l-am facut si-l iubesc? Pentru acest punct va trimit la blogul unui tatic drag multor mamici si nu numai: ta-su, blog de tata.

As avea mai multe deceuri, dar nu-mi vin acum toate in minte. Oricum, sper ca m-am facut inteleasa. Atata timp cat comunicarea dintre parinte si copil este una reala, nu vad de ce sa-i interzic anumite lucruri, doar pentru ca deranjeaza pe adulti si blocheaza dezvoltarea psihica, motorie sau senzoriala a celui mic?

Fiecare sa-si creasca copilul dupa cum il taie capul!

Accept sfaturile de la alte mamici, chiar sunt curioasa cum procedeaza fiecare mamica cu copilul ei, dar daca ma sfatuiesti de mai mult de doua ori pe acelasi subiect, imi intri pe invers.

La munte cu familia, cu mic cu mare la un gratarel, caci gratarul este no. 1 cand se-ntalnesc romanii, o anumita persoana de sex feminin din anturaj se apuca sa-mi zica (a nu stiu cata oara) sa-i dau copilului carne de gratar (in conditiile in care ii spusesem ca medicul pediatru m-a sfatuit sa nu-i dau mancare sarata pana pe la un an)! Initial nu am stiut de ce, dar o prietena mi-a explicat ca pentru protejarea rinichilor sa nu depuna efort suplimentar. Oricum, intrebasem medicul daca macar foarte putina sare, dar nu, deloc! Oricum, zic, daca asa spune medicul, trebuie sa stie mai bine si clar e spre binele copilului. Aceasta persoana o tot tinea pe a ei: ca ea cum si-a crescut copii? Ca n-o sa pot sa nu-i dau si lui sarat, etc. Nu mai spun ca ea nu e in masura sa dea sfaturi, caci baiatul cel mare care are sase ani are probleme cu stomacul/fierea si are momente cand de durere nu mai mananca deloc pana ajunge la spital pe perfuzii; iar fetita de un an si putin mananca mici si tot felul de carnuri la gratar......

Mentionez ca puiul meu are acum sase luni jumate si cam de o luna am inceput diversificarea!

Asa ca mamici de azi si de ieri (care si ele vin cu sfaturi binevoitoare ca sa-i dau copilului mancare de care mancam noi, ca asa au crescut ele copii si nepotii, care acum sunt supraponderali sau au alte probleme de sanatate)...lasati-ne sa ne crestem copii dupa alte reguli, poate procedam mai bine! M-am saturat sa tot aud dar eu cum v-am crescut? da-i, ca n-are nimica! da-i ciolane, da-i artane, pune-l sa stea in fund, sa stea in cap si in alte pozitii ca doar e mare!

ARE DOAR SASE LUNI!!! EL ABIA ACUM SE FORMEAZA! DE CE SA-L GRABESC SI SA-I DAU SARAT, DACA MAI POT ASTEPTA PATRU SAU CINCI LUNI SA-I PUN INCET-INCET SI SARE SI SA-I DAU SA MANANCE DE TOATE?!?!?!?!? DE CE SA-L OBLIG SA STEA IN FUND DACA EL NU ESTE INCA PREGATIT(MA CERTA SI MAMAIA MEA CA EU DE LA CINCI LUNI STAU IN FUND)?!?!?!? POATE EU DE ASTA AM COLOANA STRAMBA... DE CE?!?!?!?! NU MAI INSISTATI!!!!!!

Oameni buni, nu mai pupati copiii mici pe manute!!!!!

Pentru ca ne-am tot plimbat in vacanta asta, ba la munte, ba la mare, ba la bunici m-am intors cu subiecte atat noi cat si vechi. Plus ca am mai zis in postarile anterioare ca o sa povestesc si botezul celui mic, n-am uitat!

Asadar, voi incepe cu cel mai light subiect: oameni mari de tot felul se reped la cel mic sa-l pupe pe manute: "Vaaaai, dragul de el, ce scump e!" - si pac! un pupic pe manuta pana sa pot reactiona eu in vreun fel! Ba mai mult, zilele trecute mi-a fost dat sa asist la un obicei bizar la o tanti vanzatoare la chiosc de ziare (cred ca un fel de ritual al celor superstitiosi): a scuipat pe degete si l-a atins pe cel mic - era sa lesin, va dati seama.............

De acum mi-am zis ca voi spune eu dinainte fiecarei persoane in primele secunde ale intalnirii ca sa nu mai am nicio surpriza: VA ROG SA NU-L PUPATI PE MANUTE CA LE BAGA IN GURA!!!!!!!!!!

OAMENI BUNI!
DAR CHIAR NU VA GANDITI CA CEL MIC BAGA MAINILE IN GURA?!?!?
CHIAR NU VA GANDITI LA IGIENA CELUI MIC?!?!?!?
Sunt atatea locuri unde il puteti pupa: pe cap, pe picioruse (dar si aici as avea retineri, ca si pe ele le baga in gurita), pe spate sau deloc ca-i cel mai sanatos! Ba chiar nici sa-l atingeti pe manute!!!


Sunt sigura ca si voi, mamici din lumea larga, v-ati confruntat cu asemenea situatii. Ce ati facut?

Săptămâna internațională a alăptării

Azi, 26 august 2012 vreau sa fac o adaugire (de care am uitat sa va spun): LA CEVA SAPTAMANI DE ALAPTAT AM AVUT O REVELATIE, MI-AM DAT SEAMA PENTRU CE AU FEMEILE SANII!!!!!! :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

************************************************************************************

Săptămâna trecută am vrut să mă alătur și eu sărbătoririi unui așa mare eveniment prin poze cu mine și bebe la sân. Dar stupoare: nu am găsit nicio poză cu mine și el la san in public... Asta pe de o parte și pentru că nu l-am prea alăptat în public (doar în mașină, așa, răzleț și odata sau de doua ori în parc) și mai ales pentru că în niciun caz nu faci asemenea poze (cu copilul la sân, și în public- ce rușine!)!!!
Ba nu este nicio rușine, și-mi pare rău că simt așa! Este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla și mă bucur să văd din ce în ce mai multe mămici alăptând în parc la sân! Timid, dar e un început. Ar trebui să fie cel mai firesc lucru, doar nu facem nimic greșit...

Recomand cu mare drag un blog de tata pe aceasta tema: http://ta-su.blogspot.ro/2012/08/cum-am-petrecut-saptamana.html (zi-le Dedi! :)))
Am scormonit prin poze și iată că am găsit câteva mai vechi:

Frica de cel mic

Imi vine sa rad acum, si de fricile mele anterioare, si de faptul ca suna oarecum amuzant. Si pentru ca o alta mamica mi-a confirmat frica de propriul pui, mi-am zis ca trebuie sa explorez subiectul si sa il impartasesc cu proaspetele mamici, cu atat mai mult cu cat nu am mai citit nicaieri despre asa ceva.

Cum adica "frica", ma intreaba sotul meu? Caci i-am marturisit de curand ca abia dupa patru luni de convietuire cu fiinta necunoscuta, m-am lecuit de frica de cel mic. Si pentru ca nu stiam cum sa-i descriu mai bine sentimentul, m-am uitat la definitia din Dex.

FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

In cazul nostru (al tuturor mamicilor pentru prima oara care nu stiu cum sa se poarte mai bine cu puii lor) este mai mult vorba de un pericol imaginar, caci in mintea si mai ales in maginatia noastra totul o ia razna. Sa dau cateva exemple: nu-i scot suzeta din gurita sa nu planga (sau ii dau mereu suzeta preventiv, sa nu planga); il legan cu caruciorul ca sa doarma mai repede; nu intru la el in camera cand doarme (chiar daca am nevoie de ceva), sa nu-l deranjez; mi-e frica sa-l imbrac (in timp ce el doarme) desi s-a lasat frig, sa nu se trezeasca; stau nemiscata in pat sa nu se trezeasca el; nu-i schimb pozitia in carucior (desi saracul copil sta intr-o rana) ca nu cumva sa inceapa sa planga (daca nu zice nimic, nu-l deranjam); nu ma epilez sau nu incep vreo treaba prin casa ca se trezeste copilul, plange si s-a zis cu treaba mea...
Cel mai tare imi era frica sa dorm cu el aceeasi camera! In primele saptamani, cand oricum eram terminata cu odihna dar nici eu nu eram constienta cat de tare, dormeam toti trei in camera. Imediat dupa botez, sotul meu si cu mine ne-am mutat in celalalt dormitor, bineinteles cu usile deschise. Imi era foarte frica: daca nu-l aud si pateste ceva? Am zis ca incerc o noapte sa vad cum e si de atunci tot asa dormim caci ma odihnesc mult mai bine si-i aud fiecare miscare incat nu apuca sa planga de-a binelea ca l-am si 'mufat' la san.
Tot obisnuindu-ma asa, in camere separate (deja incepeam sa am pretentia la dormitul unei nopti intregi! :)) ), ce teama mare am avut cand am plecat pentru prima oara de acasa si am dormit la bunici, adica in acelasi pat! Eram aproape paralizata. Ma si gandeam, gata, zilele astea o sa fiu un zombie, n-o sa ma pot odihni deloc, caci la orice miscare de-a lui ma trezesc! Practica mi-a aratat ca nu este asa.

Cum ziceam la inceput, totul este in mintea noastra, conteaza foarte mult sa fii stapan pe tine si pe situatie. Trebue sa ai mereu in gand ca tu esti adultul, cu mai multa experienta si mai multa capacitate de gandire si poti domina situatia, nu te domina copilul pe tine. Daca el este obosit, o sa doarma chiar daca il atingi. De acum incep cam orice treaba prin casa, iar daca se trezeste si eu n-am terminat, il iau cu mine si-mi continui treaba (ma epilez cu el in camera, sau orice alta activitate, oricum lui ii place sa ma urmareasca din priviri). Observandu-l si pe sotul meu cum rezolva anumite situatii care mie mi se par imposibile (el ii da cate o preocupare noua copilului si o vreme are treaba), m-am mai detasat si eu.

Important e sa nu disperi si sa iei taurul de coarne! There are no problems, only solutions, zicea John Lenon :)

Sunt curioasa ce alte frici mai au alte mamici! Poate ne mai amuzam un pic :)