duminică, 29 iulie 2012

Frica de cel mic

Imi vine sa rad acum, si de fricile mele anterioare, si de faptul ca suna oarecum amuzant. Si pentru ca o alta mamica mi-a confirmat frica de propriul pui, mi-am zis ca trebuie sa explorez subiectul si sa il impartasesc cu proaspetele mamici, cu atat mai mult cu cat nu am mai citit nicaieri despre asa ceva.

Cum adica "frica", ma intreaba sotul meu? Caci i-am marturisit de curand ca abia dupa patru luni de convietuire cu fiinta necunoscuta, m-am lecuit de frica de cel mic. Si pentru ca nu stiam cum sa-i descriu mai bine sentimentul, m-am uitat la definitia din Dex.

FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

In cazul nostru (al tuturor mamicilor pentru prima oara care nu stiu cum sa se poarte mai bine cu puii lor) este mai mult vorba de un pericol imaginar, caci in mintea si mai ales in maginatia noastra totul o ia razna. Sa dau cateva exemple: nu-i scot suzeta din gurita sa nu planga (sau ii dau mereu suzeta preventiv, sa nu planga); il legan cu caruciorul ca sa doarma mai repede; nu intru la el in camera cand doarme (chiar daca am nevoie de ceva), sa nu-l deranjez; mi-e frica sa-l imbrac (in timp ce el doarme) desi s-a lasat frig, sa nu se trezeasca; stau nemiscata in pat sa nu se trezeasca el; nu-i schimb pozitia in carucior (desi saracul copil sta intr-o rana) ca nu cumva sa inceapa sa planga (daca nu zice nimic, nu-l deranjam); nu ma epilez sau nu incep vreo treaba prin casa ca se trezeste copilul, plange si s-a zis cu treaba mea...
Cel mai tare imi era frica sa dorm cu el aceeasi camera! In primele saptamani, cand oricum eram terminata cu odihna dar nici eu nu eram constienta cat de tare, dormeam toti trei in camera. Imediat dupa botez, sotul meu si cu mine ne-am mutat in celalalt dormitor, bineinteles cu usile deschise. Imi era foarte frica: daca nu-l aud si pateste ceva? Am zis ca incerc o noapte sa vad cum e si de atunci tot asa dormim caci ma odihnesc mult mai bine si-i aud fiecare miscare incat nu apuca sa planga de-a binelea ca l-am si 'mufat' la san.
Tot obisnuindu-ma asa, in camere separate (deja incepeam sa am pretentia la dormitul unei nopti intregi! :)) ), ce teama mare am avut cand am plecat pentru prima oara de acasa si am dormit la bunici, adica in acelasi pat! Eram aproape paralizata. Ma si gandeam, gata, zilele astea o sa fiu un zombie, n-o sa ma pot odihni deloc, caci la orice miscare de-a lui ma trezesc! Practica mi-a aratat ca nu este asa.

Cum ziceam la inceput, totul este in mintea noastra, conteaza foarte mult sa fii stapan pe tine si pe situatie. Trebue sa ai mereu in gand ca tu esti adultul, cu mai multa experienta si mai multa capacitate de gandire si poti domina situatia, nu te domina copilul pe tine. Daca el este obosit, o sa doarma chiar daca il atingi. De acum incep cam orice treaba prin casa, iar daca se trezeste si eu n-am terminat, il iau cu mine si-mi continui treaba (ma epilez cu el in camera, sau orice alta activitate, oricum lui ii place sa ma urmareasca din priviri). Observandu-l si pe sotul meu cum rezolva anumite situatii care mie mi se par imposibile (el ii da cate o preocupare noua copilului si o vreme are treaba), m-am mai detasat si eu.

Important e sa nu disperi si sa iei taurul de coarne! There are no problems, only solutions, zicea John Lenon :)

Sunt curioasa ce alte frici mai au alte mamici! Poate ne mai amuzam un pic :)

Un comentariu:

Unknown spunea...

foarte dragutz, cata, acest nou post al tau...pot sa spun ca eu am intrat in meseria de mamica fara sa imi fie frica de ceva: nastere, alaptare, schimbat, dormit, etc....asta pana l-am vazut pe micutz...m- apucat tremuratul: daca ii rup gatul? daca nu se satura? daca nu vede? daca nu aude?
si cea mai mare teama: DACA MOARE SUBIT IN SOMN!!! Doamne fereste, spun eu acum si am spus si atunci....dar la inceput, mi-era o teama patologica pot spune. si asta se datoreaza faptului ca am citit nenumarate articole de specialitate care aratau acest pericol..m-am calmat repede, dar ma trezeam noaptea, cam cand trebuia el sa suga, chiar fara sa se fi trezit el si ii puneam mana la nas.of, ce frica imi era. cand ma gandeam ca o sa il am in brate, nu ma temeam de nimic, dar cand am vazut fetzisoara lui si corpl firav, m-a apucat teama...de de toate.